Klaus Iohannis, președintele României, a transmis, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, că „ceea ce leagă trecutul şi prezentul acestei mari instituţii a culturii române este orientarea spre viitor, angajamentul de a fi în avangarda cunoaşterii”. Mesajul a fost prezentat de către Diana-Loreta Păun, Consilier Prezidenţial – Departamentul Sănătate Publică, potrivit Agerpres.
„Astăzi, studenţii Universităţii din Bucureşti participă la Summituri digitale, dezbat probleme legate de degradarea terenurilor din Europa, în prelegeri ale Facultăţii de Geografie, sau aportul inteligenţei artificiale la dezvoltarea programelor de îngrijire a vârstnicilor, la Facultatea de Filosofie. Ceea ce leagă trecutul şi prezentul acestei mari instituţii a culturii române este orientarea spre viitor, angajamentul de a fi în avangarda cunoaşterii.
Provocările viitorului sunt numeroase, de la noua revoluţie industrială la problemele de mediu şi cele sociale, dar toate îşi găsesc răspunsuri rapide şi inovative într-un mediu conectat la cele mai prestigioase reţele de cercetători, cum este Universitatea din Bucureşti. Sunt încrezător că soluţiile şi liderii capabili să ghideze aceste tranziţii se află aici”, a precizat Klaus Iohannis.
Redăm mesajul președintelui Iohannis:
„Doamnă Ministru,
Domnule Ministru,
Domnule Rector,
Doamnelor şi domnilor profesori,
Dragi studenţi,
Stimaţi invitaţi,
Mă bucur să aduc astăzi un omagiu acestei instituţii de învăţământ superior care a demonstrat un angajament constant pentru excelenţă în educaţie şi cercetare şi care s-a afirmat ca un reper esenţial în construirea şi consolidarea României moderne şi democratice. Marcăm 160 de ani de continuitate istorică a Universităţii din Bucureşti, înfiinţată prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în 1864, fără a uita contribuţia mai veche şi legătura indiscutabilă cu Academia Domnească, întemeiată în 1694 de Constantin Brâncoveanu. Este important să recunoaştem şi să evidenţiem rolul semnificativ al Universităţii din Bucureşti la formarea unei şcoli de gândire care avea să definească idealul naţional prin contribuţii remarcabile în toate sferele cunoaşterii.
Universitatea din Bucureşti este o dovadă clară că ceea ce se dezvoltă organic dăinuie chiar şi în cele mai dificile perioade. Din tot ceea ce această instituţie promovează reiese că menirea sa nu este doar de a susţine excelenţa în învăţământ şi cercetare, ci şi de a se implica activ în susţinerea valorilor civice. De aproape 35 de ani, Universitatea din Bucureşti este ‘Kilometrul 0 al democraţiei’, un rol care excede misiunea sa convenţională. Studenţii săi au fost cei care au demonstrat că ştiu ce înseamnă democraţia liberală şi statul de drept, chiar şi după aproape patru decenii de totalitarism, după o schimbare sângeroasă de regim şi în ciuda eliminării unei bune părţi din elita intelectuală a ţării. Pe întreaga durată a istoriei sale, pe care o celebrăm azi, Universitatea din Bucureşti a reprezentat poarta spre lumina cunoaşterii, către Occident. Atunci când Cortina de Fier separa cele două emisfere, Universitatea a fost un spaţiu al rezistenţei paşnice prin cultură şi umanism, un veritabil punct de convergenţă a valorilor.
Astăzi, studenţii Universităţii din Bucureşti participă la Summituri digitale, dezbat probleme legate de degradarea terenurilor din Europa, în prelegeri ale Facultăţii de Geografie, sau aportul inteligenţei artificiale la dezvoltarea programelor de îngrijire a vârstnicilor, la Facultatea de Filosofie. Ceea ce leagă trecutul şi prezentul acestei mari instituţii a culturii române este orientarea spre viitor, angajamentul de a fi în avangarda cunoaşterii. Provocările viitorului sunt numeroase, de la noua revoluţie industrială la problemele de mediu şi cele sociale, dar toate îşi găsesc răspunsuri rapide şi inovative într-un mediu conectat la cele mai prestigioase reţele de cercetători, cum este Universitatea din Bucureşti. Sunt încrezător că soluţiile şi liderii capabili să ghideze aceste tranziţii se află aici.
Le mulţumesc tuturor celor care, de-a lungul timpului, au contribuit la dezvoltarea şi prestigiul Universităţii din Bucureşti. Să onorăm cu toţii această istorie deosebită şi să continuăm tradiţia de a urmări excelenţa.
La mulţi ani, Universitatea din Bucureşti!”