Preşedintele francez, despre caricaturi: Acceptăm că lideri religioşi stabilesc un sistem de echivalenţă între ceea ce este şocant şi faptul terorismului şi suntem suficient de intimidaţi pentru a nu îndrăzni să condamnăm acest lucru

186 de vizualizări
Emmanuel Macron / Foto: Elysee.fr
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a regretat luni timiditatea relativă a sprijinului internaţional după ultimele atentate din ţara sa şi a reafirmat că Franţa nu-şi va ‘schimba’ legea privind libertatea de exprimare ‘pentru că (aceasta) şochează în altă parte’, relatează AFP preluată de Agerpres.

Acum cinci ani, când au fost ucişi cei care făceau caricaturi (în săptămânalul Charlie Hebdo n.e.), lumea întreaga defila la Paris şi apăra aceste drepturi“, spune președintele francez, într-un interviu publicat de revista online Le Grand Continent. În prezent, după decapitarea unui profesor la Paris şi uciderea altor persoane la Nisa, “multe condoleanţe au fost modeste“, a remarcat Macron.

Şi“, continuă el, “am avut, într-un mod structurat, lideri politici şi religioşi dintr-o parte a lumii musulmane (…) care au spus: ‘nu au decât să-şi schimbe legea’. Acest lucru mă şochează (…). Sunt pentru respectarea culturilor, civilizaţiilor, dar nu am de gând să-mi schimb legea pentru că şochează în altă parte”.

Macron s-a referit la apelurile la demonstraţii lansate în mai multe ţări musulmane după remarcile sale de apărare a dreptului de a face caricaturi rostite în timpul omagiului naţional adus profesorului Samuel Paty, decapitat de un islamist radical după ce le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed în timpul unui curs despre libertatea de expresie.

Potrivit lui Emmanuel Macron, ‘tocmai pentru că ura este interzisă de valorile noastre europene, demnitatea umană prevalează peste orice altceva, te pot şoca, pentru că mă poţi şoca în schimb. Putem să dezbatem şi să ne certăm pentru că nu vom lupta niciodată, pentru că acest lucru este interzis şi pentru că demnitatea umană este mai presus de toate”.

Dar “acceptăm că lideri, lideri religioşi, stabilesc un sistem de echivalenţă între ceea ce este şocant şi o reprezentare, şi moartea unui om şi faptul terorismului – au făcut-o – şi că suntem suficient de intimidaţi pentru a nu îndrăzni să condamnăm acest lucru”, continuă el.

Să nu fim închişi în tabăra celor care nu respectă diferenţele. Este un proces fals şi o manipulare a istoriei“, reacţionează Emmanuel Macron. Prin urmare, ‘lupta generaţiei noastre în Europa va fi o luptă pentru libertăţile noastre. Pentru că ele se schimbă‘, avertizează preşedintele francez în acest lung interviu acordat revistei editate de Groupe d’etudes geopolitiques, o asociaţie independentă fondată la Ecole normale superieure (Şcoala normală superioară) din Paris.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Cătălin Ciupală, despre subiectele la Matematică, simulare BAC 2024: Ar trebui să se schimbe paradigma de a face subiectele. Nu-ți trebuie foarte multă imaginație ca să iei cinciul

Profesorul Cătălin Ciupală a declarat pentru Edupedu.ro, referitor la subiectele la Matematică, simulare BAC 2024, că ar trebui să se schimbe paradigma de a face subiectele: „Ele sunt făcute astfel…
Vezi articolul

UPDATE Cu o zi înainte de termenul limită pentru depunerea proiectelor în doilea apel PNRAS, Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, Ministerul Educației a prelungit perioada de înscriere cu mai mult de o lună, până pe 10 iulie 2023 / Noul Ghid al solicitantului

Ministerul Educației a anunțat că a fost prelungită perioada alocată depunerii proiectelor (prin platforma electronică dedicată) pentru runda a II-a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului…
Vezi articolul

Euronews va lansa un canal TV de știri în România în colaborare cu Politehnica București. Mihnea Costoiu, rectorul UPB: Va fi un canal axat pe valorile și tematicile europene, vrem să fie operațional până la finalul anului cu circa 100 de angajați

Canalul de știri pan-european Euronews și Universitatea Politehnica din București (UPB) au semnat un parteneriat pentru a lansa Euronews Romania, un canal TVR de știri nou, independent, potrivit unor comunicate…
Vezi articolul