Președintele Federației Părinților: Aș începe școala numai cu anii terminali / Ministrul Educației apreciază ideea

Iulian Cristache / Foto: Facebook.com

„Personal, aș începe (n.r. școala) numai cu anii terminali, și-n funcție de contextul epidemiologic la nivel național, aș chema sau nu și anii non-terminali”, scrie pe pagina sa Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache. Acesta a subliniat că, în contextul redeschiderii școlilor, „avem nevoie de mare chibzuință, altfel vom risca foarte mult”. Mesajul lui Cristache a fost apreciat de ministrul Educației, Monica Anisie.

„Sper ca cei care-și dau cu părerea – e dreptul lor, mai ales că vorbim de cei care au un cuvânt de spus – că școala va începe imediat după 15 mai, au habar de realitățile scolii românești.
Sper!

În acest moment, nu fac altceva decât să alarmeze și mai mult părinții. Cum poate garanta FNAP că acești copii nu vor fi în risc major de contaminare?

Sunt școli cu 600-800 de elevi, școli cu clase de +30 elevi, școli care nu au nici măcar apă la toalete, majoritatea toaletelor nu au apă caldă, școli care nu pot învăța în mai multe schimburi samd.

De asemenea, copiii vor veni cu transportul public, să nu uităm.

Vă dați seama ce ar însemna un singur contact, într-o școală cu 800 de elevi! Am vorbi de un efect de tip domino.

Dacă în aproape 2 luni, vom avea un pic peste 10000 de cazuri, riscăm să dublam în câteva zile/saptamani.

Da, sunt unul dintre aceia care chiar își doreste să înceapă școala, numai că pericolul este IMENS. Chiar am fost pesimist cu închiderea școlilor, asta nu înseamnă că nu poți să-ți revizuiesti perspectiva. E vorba de responsabilitate.

Personal, aș începe numai cu anii terminali, si-n funcție de contextul epidemiologic la nivel national, aș chema sau nu și anii non-terminali.

Avem nevoie de mare chibzuință, altfel vom risca foarte mult.”

Mesajul lui Iulian Cristache a fost apreciat de ministrul Educației, Monica Anisie.

FOTO: Facebook/Iulian Cristache

Exit mobile version