Președintele Federației Părinților: Aș începe școala numai cu anii terminali / Ministrul Educației apreciază ideea

22.447 de vizualizări
Iulian Cristache / Foto: Facebook.com
„Personal, aș începe (n.r. școala) numai cu anii terminali, și-n funcție de contextul epidemiologic la nivel național, aș chema sau nu și anii non-terminali”, scrie pe pagina sa Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache. Acesta a subliniat că, în contextul redeschiderii școlilor, „avem nevoie de mare chibzuință, altfel vom risca foarte mult”. Mesajul lui Cristache a fost apreciat de ministrul Educației, Monica Anisie.

„Sper ca cei care-și dau cu părerea – e dreptul lor, mai ales că vorbim de cei care au un cuvânt de spus – că școala va începe imediat după 15 mai, au habar de realitățile scolii românești.
Sper!

În acest moment, nu fac altceva decât să alarmeze și mai mult părinții. Cum poate garanta FNAP că acești copii nu vor fi în risc major de contaminare?

Sunt școli cu 600-800 de elevi, școli cu clase de +30 elevi, școli care nu au nici măcar apă la toalete, majoritatea toaletelor nu au apă caldă, școli care nu pot învăța în mai multe schimburi samd.

De asemenea, copiii vor veni cu transportul public, să nu uităm.

Vă dați seama ce ar însemna un singur contact, într-o școală cu 800 de elevi! Am vorbi de un efect de tip domino.

Dacă în aproape 2 luni, vom avea un pic peste 10000 de cazuri, riscăm să dublam în câteva zile/saptamani.

Da, sunt unul dintre aceia care chiar își doreste să înceapă școala, numai că pericolul este IMENS. Chiar am fost pesimist cu închiderea școlilor, asta nu înseamnă că nu poți să-ți revizuiesti perspectiva. E vorba de responsabilitate.

Personal, aș începe numai cu anii terminali, si-n funcție de contextul epidemiologic la nivel national, aș chema sau nu și anii non-terminali.

Avem nevoie de mare chibzuință, altfel vom risca foarte mult.”

Mesajul lui Iulian Cristache a fost apreciat de ministrul Educației, Monica Anisie.

FOTO: Facebook/Iulian Cristache


10 comments
  1. Eu nu l-am împuternicit pe acest ins, ori pe altul, să mă reprezinte. Organizațiile acestea, ca și cele din clase/școli, sunt, în cele mai multe situații, instrumente de manipulare politică, așa cum sunt și sindicatele – de unde sunt lansați viitorii politruci ai partidului roșu (de obicei). Personal, eu l-aș trimite undeva pe ins, împreună cu susținătorii lui. Copiii sunt cei care suferă din cauza acestor minți irelevante.

  2. Este o decizie foarte bună și potrivită contextului: echivalarea examenelor de Bacalaureat, respectiv Evaluarea Națională cu mediile materiilor de examen din ultimii patru ani.
    Pentru cei care nu au mediile peste 6 sau cei care vor să susțină examenele să li se asigure condițiile necesare. În felul acesta se procedează în situația actuală de criză, într-o societate democratică.

  3. Buna ziua,ma gandesc citind toate aceste stiri si unele idei pe care nu ii ajuta cu nimic pe elevi,parerea mea ar fi ca examenul de bacalaureat precum si evaluarea nationala ar trebui echivalat cu media notelor din anii de liceu,astfel elevilor le-ar fi mult mai usor ,iar stresul ar fi mult mai redus avand in vedere ca au fost intr-o perioada in care trebuiau sa invete singuri,iar scoala online nu se compara cu orele normale. Noi,elevii romani stam acasa timp de 2 luni iar dupa aceasta perioada trebuie sa mergem la scoala si sa ne imbolnavim,voi va dati seama la ce risc ne supuneti ? De ce nu putem face si noi ca Franta, Olanda si Republica Moldova ? De ce aceste tari au putut anula bac-ul si au putut echivala nota de la examen cu media facuta din notele de peste ani ? De ce nu putem lua o data in atatia ani o decizie corecta in favoarea elevilor romani ? Credeti ca toti vor promova examenul daca se va face acea medie ? Cu siguranta nu,si cu siguranta vor mai fi elevi care nu au note suficient de mari incat acea medie sa le asigure promovarea.In acest caz,cel mai bine ar fi ca in cazul acestor elevi sa de-a examenul la anul in prima sesiune.

  4. Cum sa pui bietii copii sa vina la scoala din mai,pana in august si apoi,din septembrie sa inceapa un nou an scolar?Mi se pare absurda ideea doamnei Anisie,copii astia au stat inchisi in case,nu s-au bucurat de vacanta.Mai bine sa lase clasele primare sa faca si sambetele ore,sa recupereze cate ceva si sa se terminea anul scolar pe 15 iulie,in loc de 15 iunie.Macar la clasele primare si 5-7,gimnaziale.

  5. De ce nu se echivalează examenul de evaluare națională cu media de la limba română și matematică?
    Și, pentru că o mare spaimă pentru școlile cu blazon este că vor veni copii de la școli “modeste” să ia locul celor “De la oraș “, vă propun să luați în considerare rezultatele de la concursurile școlare și olimpiadele la care au participat în gimnaziu. Atâția specialiști din minister chiar nu pot găsi o soluție prin care să rezolvăm această situație fără a ne asuma riscul de îmbolnăvire în rândul copiilor și cadrelor didactice?
    Susținerea examenului de Evaluare Națională la final de vară ar putea avea un impact negativ la nivelul promovabilității, care oricum se confruntă cu o scădere în ultimii ani, sau asupra notei cu care se promovează examenul, datorită demoralizării generale cu care se confruntă elevii.

    1. Nu putem caci noi nu am dat notele pe bune niciodata.
      Ce se poate si ar trebui facut este sa se aplice regula propusa (media multianuala transformata in calificativ) la probele de competente (asa zisele probe orale). Astea nu au impact la calculul mediei de bac si nu sunt PRACTIC utile la nimic, in schimb consuma aproximativ 3 saptamani de BAC.
      Eliminand probele orale se poate scoate un bac de 2 saptamani (prima saptamana probele si restul pana la doua saptamani pentru corectura, contestatii di diplome).
      Astfel se poate da BAC in iulie fara a fi nevoie sa decaleze calendarul admiterilor. Cu un pic de talent se poate inchide bacul in calendarul prezentat initial.

      Dar trebuie cineva sa isi asume cu nume, prenume si semnatura o mica schimbare a metodologiei… sa vedem daca Anisia are sange in instalatie…

  6. De ca sa nu facem ca si Franta ?
    Sa se recunoasca mediile din anul acesta si din cei precedenti. Admitere la facultate online. Nu riscam prea mult oare si asa copiii sunt stresati destul. Parintii ingrijorati rau, bunicii sunt in carantina. Nu putem evita plimbatul pe naveta. Multi parinti au ramas someri, copiii sunt la munca campului si le dam si noi in cap.
    Ce sa mai spunem de cadrele dicatice care nu stiu daca mai avem de lucru anul viitor scolar. Suntem suplinitori, de unde examene, de unde actele necesare. Suntem cu diverse boli si nu putem risca sa ne periclitam starea de sanatate.
    Cu respect, Georgeta Buboi

    1. De ce? Eu de exemplu la mate la bac as lua i nota de 3 ori mai mare fata de media din 9-12, nu mai spuneti aberatii, nu vrem ca toti incompetenții sa “promoveze” cu medii pe care nu le merită

  7. In Bucuresti sunt scoli cu 2000 de elevi, 1000 in schimbul de dimineata, 1000 in cel de dupa-amiaza. Intr-adevar, au apa (rece) la toalete, in ultimul timp chiar si sapun, dar chiar si asa, sunt 1000 de copiii simultan in aceeasi cladire, aceeasi curte, aceleasi toalete etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă a unor mișcări și asociații, inclusiv Rezist și Corupția Ucide, împotriva posibilei nominalizări a lui Sorin Câmpeanu ca ministru al Educației: Măsurile lui “nu corespund standardelor” de reformă autentică

“Printre numele vehiculate pentru poziția de ministru al Educației sunt persoane care au dat deja măsura unei capacități de viziune și organizare limitată în funcția respectivă. Atragem în mod special…
Vezi articolul

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Marian Barbu, îi face deschis propagandă în presa locală candidatului PSD la prezidențiale Marcel Ciolacu

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Marian Barbu, și-a exprimat public susținerea politică pentru Marcel Ciolacu în cursa prezidențială, printr-un mesaj trimis de acesta publicației locale Viața Liberă. În…
Vezi articolul