Președintele Consiliului Rectorilor, Sorin Cîmpeanu – mesaj public, la Craiova, împotriva pragului de 2 mandate de maximum 8 ani pentru rectori / Fostul ministru și-a reluat în ultimele zile comunicarea publică, după o lungă pauză în urma demisiei de la Educație, în plin scandal de plagiat

1.317 vizualizări
Sursa: Captura Youtube – Tele U Craiova
Președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, recent demisionat din funcția de ministru al Educației după ce Pressone.ro a scris că a plagiat într-un material didactic, a lansat la sfârșitul săptămânii trecute un mesaj împotriva pragului de două mandate totalizând maximum opt ani pentru rectori, cerut de mai mulți actori din domeniul educației și de pe scena politică. Este unul dintre primele mesaje pe care Cîmpeanu le transmite public după plecarea sa de la minister.

Mesajul a fost transmis cu ocazia unei ceremonii organizate cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea Universității din Craiova, la sfârșitul săptămânii trecute, într-un moment în care Consiliul Național al Rectorilor s-a adunat în acest oraș pentru o ședință pe agenda căreia, potrivit surselor Edupedu.ro, s-a aflat și problema numărului de mandate pe care un rector le poate avea la conducerea unei universități. La ședință a fost prezentă și ministrul actual, Ligia Deca.

  • Este vorba despre una dintre primele ieșiri publice ale fostului ministru Cîmpeanu, după o lungă perioadă de tăcere ce a urmat demisiei sale de la Ministerul Educației și întoarcerii în funcția de rector la USAMV București și de președinte al Consiliului Național al Rectorilor. El a mai participat, recent, la un eveniment găzduit de Universitatea din Pitești, iar luni a publicat primul lui mesaj pe Facebook, după mai bine de o lună și jumătate – detalii mai jos.

În discursul rostit la ceremonia Universității din Craiova (UCV), el a spus că speră ca rectorul acesteia, Cezar Ionuț Spânu, să fie în funcție și când UCV va împlini 80 de ani, adică peste cinci ani. Aceasta, în condițiile în care Cezar Spânu ocupă această funcție deja de șase ani (ales pentru primul mandat în 2016, reales în 2020).

Sorin Cîmpeanu, la evenimentul menționat:

  • “Avem și o diplomă de recunoaștere, pe care v-o ofer cu mult drag, domnule rector, drag prieten, pentru că am observat, fiind la dumneavoastră în birou astăzi, că placheta pe care v-am oferit-o la aniversarea de 70 de ani, din perspectiva Consiliului Național al Rectorilor, se regăsește la loc de cinste în biroul rectorului. Și atunci îmi place să sper că aniversarea de 80 de ani – ai Universității, nu ai dumneavoastră – vă va găsi în același birou ca să puteți primi și următoarea plachetă.”

Aceasta ar însemna rectorul Spânu să ocupe poziția de rector timp de 11 ani. Acest lucru ar fi posibil, conform legislației actuale, doar prin întreruperea (de exemplu, prin suspendare temporară) a actualului mandat, legea actuală permițând doar două mandate “complete”.

Dar, în vară, când ministrul Cîmpeanu a pus în dezbatere publică proiectele de legi ale educației, el a propus prin aceste proiecte eliminarea din lege a pragului de mandate. În paralel, guvernul Ciucă a avizat negativ o propunere legislativă de modificare a actualei legi, ca rectorii să aibă maximum 2 mandate care să nu depășească mai mult de opt ani, proiectul primind aviz de respingere și din partea Comisiei de învățământ a Camerei Deputaților.

Și aceasta, deși universități precum Universitatea din București, dar și organizații precum Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) au cerut impunerea limitei de 2 mandate – maximum 8 ani.

Revenirea publică a fostului ministru

Participarea lui Sorin Cîmpeanu la ceremonia Universității din Craiova (intervenția sa, de la min. 1.01.00 în înregistrarea galei) a fost printre primele ieșiri ale sale, după ce, în urmă cu o lună și jumătate, și-a dat demisia din funcția de ministru, în plin scandal de plagiat, el revenind discret pe posturile de rector USAMV-B și de președinte al Consiliului Național al Rectorilor. 

Luna aceasta, el a mai participat, în calitate de președinte CNR, la Gala UPIT 60 de ani organizată de Universitatea din Pitești, gală unde a susținut un discurs.

Iar luni, 14 noiembrie, a rupt și tăcerea pe Facebook, în calitate de rector USAMV-B, printr-un anunț, însoți de emoji cu supe și burgeri, referitor la deschiderea unei cantine studențești.

Citește și:
Rectorii români care vor să profite de pe urma schimbărilor propuse în legea învățământului superior, cu ochii pe banii din PNRR – prezentați ca “oligarhie” în reputata publicație internațională Times Higher Education
EXCLUSIV Câte mandate permit țările europene rectorilor. Senatorii români deschid poarta mandatelor nelimitate pentru șefii universităților, pe când majoritatea democrațiilor europene păstrează limita de două

3 comments
  1. Atât de grețos și lipsit de caracter e acest personaj Campeanu. Are abilitatea politrucului, nu poți scăpa de el decât dacă-i dai șuturi din toate părțile. Majoritatea rectorilor (inclusiv David de la UBB) au comportament de politician, adică sunt departe de ce numim integritate și onestitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING SURSE Ministerul Justiției desființează propunerile pregătite de Ligia Deca pentru combaterea hărțuirii sexuale: „sunt lipsite de logică”, „de claritate”, vizează inclusiv un act care „nu are nicio legătură cu subiectul hărțuirii” și din ele „nu rezultă nici măcar obiectul de reglementare”

Ministerul Justiției desființează propunerile pregătite de Ligia Deca pentru ședința de Guvern de joi, la solicitarea premierului Marcel Ciolacu, privind combaterea hărțuirii sexuale, potrivit unui document obținut din surse guvernamentale…
Vezi articolul

Profesorii vor fi obligați să aibă activități legate de prevenția și combaterea consumului de droguri, în cadrul programului “Școala Altfel”, din acest an școlar, spune secretarul de stat în Ministerul Educației Kallós Zoltán

Școlile vor fi obligate să abordeze teme legate de prevenția și combaterea consumului de droguri în cadrul programului Școala Altfel din acest an școlar, potrivit secretarului de stat din Ministerul…
Vezi articolul

Reforma liceelor profesionale din Franța, contestată pentru al doilea an la rând de profesori, care anunță grevă pe 12 decembrie. Tăieri de posturi în schimbul unui număr mai mare de ore de practică în companii, printre nemulțumiri

Sindicatele din învățământul profesional francez cheamă din nou personalul la grevă pe 12 decembrie, pentru a cere retragerea proiectului de reformă a liceului profesional, potrivit FranceInfo. Reforma, prezentată de președintele…
Vezi articolul