Președintele Consiliului Național al Elevilor: Soluția pentru transportul elevilor nu este cea cu alocația forfetară, propusă de Ministerul Educației, soluția este subvenționarea – elevul merge cu carnetul vizat și are gratuitate / O să cerem o discuție cu premierul

Scandalul plagiatului ministrului Cîmpeanu

Robert Avram / Foto: Alfabetar

Proiectul de ordonanță de urgență privind transportul elevilor a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Dialog Social care a avut loc luni dimineața la Ministerul Educației, a anunțat Consiliul Național al Elevilor. Președintele organizației, Robert Avram, a declarat pentru Edupedu.ro că justificarea celor din minister a fost aceea că o organizație ar fi solicitat instituției consultare publică pe proiectul de OUG, consultare deja anunțată pentru joi la ora 10.

„Partea legată de transport a fost eliminată din discuție pentru că o organizație a cerut în temeiul legii 52/2003 consultare publică. Asta înseamnă că ministerul urmează să organizeze această consultare și nu o să o treacă prin Comisia de dialog social înainte de această dezbatere, pe care au anunțat-o pentru această săptămână”, a declarat Robert Avram, președintele CNE.

Comisia de dialog social de la Ministerul Educației este un organism consultativ în care participă sindicatele, reprezentanții părinților și elevilor.

Consiliul Național al Elevilor anunțase anterior ședinței de luni că va depune la minister mai multe abonamente colectate de la elevi, în care se arată că sumele nu ar urma să fie decontate integral. Astfel:

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, pentru facilitățile de transport acordate elevilor se acordă o sumă forfetară lunară de 50 de lei/lună pentru distanța de 3 km, ce poate fi suplimentată cu 5 lei/lună pentru fiecare kilometru în plus. Iar în cazul în care costul transportului e mai mare, suma poate fi majorată cu până la 50%.

Or, potrivit exemplelor transmise de CNE, există abonamente care au costat:

„Noi am vrut să prezentăm propunerile de abonamente, pozele și fotografiile cu abonamente, foarte multe la număr, primite de la colegii noștri care arătau că și prin mecanismul propus de minister tot nu ar ajunge să-și recupereze banii elevi. Însă Ministerul Educației a fost reticent când a fost vorba de a pune acest punct pe agendă, nu am vrut să discutăm pe transportul elevilor. Am discutat, în schimb, cu secretarul de stat Florian Lixandru căruia i-am prezentat propunerile noastre și anume majorarea acelui prag de 50% 100%, practic să dublăm suma care se alocă elevilor pentru că acei 50 de lei pe primii 3 km și după care câte 5 lei pentru fiecare kilometru în plus nu acoperă costul abonamentului și așa ne-am apropia de realitatea din teren”, a mai spus Avram pentru Edupedu.ro.

Președintele Consiliului Național al Elevilor mai spune că „soluția nu este asta, soluția este să subvenționăm. Elevul să vină cu carnetul de elev, exact ca la CFR Călători, ca la autobuze, la transportul local. În baza carnetului de vizat să-și poată lua un bilet gratuit. Pentru că, dacă ne uităm puțin, avem exemple inclusiv în România, soluția este cea care este folosită acum la tren, de exemplu. Elevul vine la casa de bilete, prezintă carnetul și i se dă un bilet gratuit, iar acel bilet este plătit de Ministerul Transporturilor prin bugetul propriu, conform legislației. Aici trebuie să ajungem și noi, numai că cel care face plata nu este Ministerul Educației, ci ar trebui să fie Consiliul Județean, pentru că operatorii de transport, deși sunt operatori privați, în momentul în care fac transport intrajudețean ei prestează un serviciu public delegat de către Consiliul Județean. Deci, practic ei, în numele Consiliului Județean, desfășoară o activitate de transport. Consiliul Județean ar trebui să-și asume plata acelor sume, evident, cu bani veniți de la bugetul de stat. Deci ne învârtim cumva în jurul cozii pentru că soluția este cunoscută și de minister, dacă ne uităm în proiectul de lege fix asta a și vrut să spună, subvenție prin bugetele consiliilor județene.

Actualul cadru legislativ pe decont, OUG 50, pe lângă faptul că este nefuncțional nu este conform cu realitatea și ajung elevii să primească undeva la 20 – 30% din sume, în cazul în care îi primesc. Pentru că avem copii care ne transmit că primesc banii după luni de zile, sau chiar o dată de două ori pe an. Asta pentru că întreg mecanismul este nefuncțional”, mai spune Robert Avram.

Acesta susține că va solicita o întâlnire cu premierul.

„Este nevoie de asumare la nivel guvernamental, motiv pentru care vom cere în cursul acestor zile prim-ministrului organizarea unei întrevederi cu reprezentanții elevilor, ministrul educației, ministrul transporturilor, ministrul finanțelor și prim-ministrul astfel încât să vedem dacă există asumare pentru aloca bani în bugetul de stat. Pentru că deja problema nu trebuie rezolvată doar de către Ministerul Educației, cumva e o problemă care necesită lucru în comun, la nivel guvernamental, pentru că pe deoparte Ministerul de Finanțe trebuie sa aloce banii necesari pentru subvenționare, Ministerul Educației trebuie să creeze cadrul prin care se face această subvenționare, iar Ministerul Transporturilor este cel care ar trebui să monitorizeze prin ISCR – Inspectoratul de Stat în Controlul Traficului Rutier – ar trebui să monitorizeze respectarea acelor tarife în așa fel Încât să nu avem o piață care să o ia cu totul razna și guvernul care să subvenționeze orice sumă vehiculată de operatori.

Operatorul de transport trebuie să înțeleagă că atunci când vorbim de copii, nu vorbim de profit, vorbim de acces la educație care este un principiu asumat la nivelul României în orice cadru legislativ, în orice document de politică publică se vorbește despre accesul la educație în mod unitar indiferent de locul din care provin și de asta cumva lucrurile trebuie să meargă într-o direcție de colaborare cu absolut toată lumea implicată. Degeaba vorbim la Ministerul Educației dacă în partea cealaltă, vizavi, la Ministerul de Finanțe, lucrurile nu sunt înțelese”, a declarat Robert Avram. 

Întrebat dacă Ministerul Educației a avansat în discuțiile avute pe această temă, vreodată, cifre legate de câți elevi sunt navetiștii în România și de câți elevi ar avea nevoie de asigurarea transportului până la școală și înapoi, președintele CNE a spus că „nu, nu a prezentat niciodată public ministerul sume cifre legate de acest aspect”. Acesta a completat că, în opinia sa, „e clar că avem un număr foarte mare pentru că dacă ne uităm la nota de fundamentare a hotărârii de guvern pentru cuantumul minim al burselor, numărul de beneficiari de burse sociale, după ce s-a implementat acea bursă pentru elevii care fac naveta, a crescut la peste 400.000. Deci elevi navetiști avem de ordinul sutelor de mii în România”.

Reamintim că potrivit proiectului de OUG pentru modificarea Legii educației naționale, pus în dezbatere de minister: 

“La art. 84, alin. (1^7) și alin. (1^8) se modifică și au următorul cuprins:

Citește și:
BREAKING Ministerul Educației a retras proiectul de ordonanță de urgență care dădea posibilitatea universităților să înființeze societăți comerciale și consorții de învățământ dual
Ordonanța de urgență privind alocația “forfetară” pentru transportul elevilor a fost pusă în dezbatere publică / Elevii pot solicita acordarea în avans a sumei forfetare lunare, iar alocația se plătește din bugetul ministerului, spune Sorin Cîmpeanu
Exit mobile version