Interdicția de a intra la liceu cu medii sub 5 “este de natură să plaseze o stigmă și mai mare pe sistemul de învățământ profesional”, “accentuând mentalitatea promovată de multe ori și de părinți sau elevi prin replicile de tipul ‘Învață, să nu ajungi la profesională'”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Asociației Elevilor din Constanța (AEC), Andrei-Mihai Tănase.
Partenerii de dialog social ai Ministerului Educației au aprobat astăzi propunerea Ministerului ca învățământul profesional să fie obligatoriu pentru elevii care dau Evaluarea Națională anul acesta și nu obțin media de admitere 5. Decizia finală aparține tot Ministerului Educației.
“Referitor la propunerea de interzicere a elevilor care nu au obținut peste media de admitere 5.00 să opteze pentru un liceu, fiind nevoiți să aleagă între învățământul profesional și dual, suntem de părere că este de natură să plaseze o stigmă și mai mare pe sistemul de învățământ profesional, acesta urmând a fi identificat drept acel loc unde sunt trimiși elevii cu medii mici, astfel accentuând mentalitatea promovată de multe ori și de părinți sau elevi prin replicile de tipul ‘Învață, să nu ajungi la profesională'”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Asociației Elevilor din Constanța (AEC), Andrei-Mihai Tănase.
“Suntem de părere că sistemul de învățământ românesc ar trebui să asigure o flexibilitate în parcursul educațional al elevilor, în funcție de competențele și potențialul lor. Astfel, așa cum am făcut-o și în Comisia de Dialog Social, solicităm Ministerului Educației Naționale eliminarea acelei prevederi din cadrul proiectului de ordin”, a precizat Tănase.
Acesta a vorbit și despre un alt proiect de act normativ inițiat de Ministerul Educației și discutat în ședința Comisiei de Dialog Social: “Astăzi, Ministerul Educației a introdus pe ordinea zi și promovat un proiect de hotărâre de guvern care urmărește plafonarea decontării navetei elevilor”.
“Prelungirea HG 863/2016 este ilegală, din cauza faptului că această hotărâre a rămas fără temei legal. Ea urmărea să impună operatorilor obligația de a emite abonamente la transportul județean pentru elevi cu un tarif maximal, o obligație de serviciu public ce nu poate fi imputată odată cu eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice”, a declarat Tănase, pentru Edupedu.ro.
“Totodată, temeiul legal al acestei hotărâri, anume art. 84, alin (3^2) din Legea educației, nu se mai aplică și pentru transportul județean, motiv pentru care HG 863/2016 devine caducă, nu mai produce efecte juridice”, a continuat acesta.
“Dacă această ordonanță ar fi aprobată, făcând excepție de aspectele legale, atunci ea nu ar fi respectată, pentru că tarifele se stabilesc la nivel județean, cu aprobarea consiliilor județene, iar ele vor fi considerabil mai mari decat cele din hotărâre. Astfel, școlile nu vor putea deconta elevilor decât suma prevăzută în actul normativ, aceasta putând reprezenta în unele cazuri și 20-30% din suma reală achitată de elevi”, a avertizat reprezentantul elevilor.
Informații de background
Elevii care intră anul acesta clasa a VIII-a, susțin Evaluarea Națională 2020 și nu obțin media 5 ar putea fi obligați să meargă la învățământul profesional, după cum le-a propus Ministerul Educației partenerilor de dialog social în ședința de astăzi, 14 august. Proiectul de ordin de admitere la liceu în anul școlar 2020-2021 votat astăzi prevede că elevii care nu au media 5 nu intră în repartizarea computerizată la liceu, deci își continuă învățământul obligatoriu în învățământul profesional sau în școlile duale, NU la liceele teoretice, tehnologice sau vocaționale.
Potrivit surselor Edupedu.ro, votul în ședința Comisiei de Dialog Social a fost de 3 la 2, în favoarea proiectului, astfel:
- Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret (FSE Spiru Haret) și Federația Asociațiilor de Părinți au votat “pentru“,
- în timp ce Asociația Elevilor din Constanța (AEC) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) au votat “împotrivă“.
Decizia finală aparține tot Ministerului Educației.
Proiect: Calendar Evaluarea Națională 2020
2 – 5 iunie 2020 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020
5 iunie 2020 Elevii de clasa a VIII-a termină școala
15 iunie 2020 Limba şi literatura română – examen scris
17 iunie 2020 Matematică – examen scris
18 iunie 2020 Limba şi literatura maternă – examen scris
22 iunie 2020 Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale
Și calendarul evaluării naționale 2020 de mai sus, inițiat de Ministerul Educației, a primit avizul pozitiv al Comisiei de Dialog Social în ședința de astăzi, 14 august 2019.
Citește și: