Preşedinta Comisiei Europene, mesaj către profesori, după asasinatul din Franţa: Fără cadre didactice nu există cetăţeni. Fără ele nu există democraţie

Ursula von der Leyen / Foto: ec.europa.eu

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a adresat sâmbătă ‘gândurile’ sale profesorilor ‘din Franţa şi din toată Europa’ după decapitarea unui profesor de istorie de la un colegiu dintr-o suburbie vestică a Parisului, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Am aflat cu oroare despre asasinarea unui profesor la Conflans-Sainte-Honorine. Adresez condoleanţele mele familiei sale şi francezilor. Gândurile mele se îndreaptă de asemenea către cadrele didactice din Franţa şi din întreaga Europă. Fără ele nu există cetăţeni. Fără ele nu există democraţie‘, a scris ea într-un mesaj transmis prin Twitter.

Decapitarea acestui profesor, care a arătat elevilor săi caricaturi ale profetului Mahomed, potrivit primelor elemente ale anchetei, a provocat un şoc în Franţa. Preşedintele Emmanuel Macron a calificat faptele drept ‘atentat terorist islamist’.

După atacul comis vineri în jurul orei 17:00 (15:00 GMT) în apropiere de clădirea şcolii, o anchetă a fost deschisă pentru ‘asasinat în legătură cu o acţiune teroristă’ şi ‘asociere teroristă criminală de răufăcători’ de către Parchetul naţional antiterorist francez.

Identitatea atacatorului, care a strigat ‘Allah Akbar’ înainte de a fi împuşcat de poliţişti, a fost confirmată de anchetatori: un tânăr cecen rus, în vârstă de 18 ani, născut la Moscova.

În total au fost reţinute nouă persoane în cadrul anchetei, scrie Agerpres.

Exit mobile version