Premiul profesorilor pentru activitate suplimentară, de 2% din fondul de salarii de la nivelul școlii, amânat până la începutul anului școlar 2025-2026

Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com

Metodologia-cadru pentru acordarea premiului pentru activitate suplimentară ar urma să fie gata până la data de 30.06.2025, potrivit ordinului nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024, document publicat în Monitorul Oficial. Inițial, metodologia cadru ar fi trebuit să fie gata până pe 1 aprilie 2024.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial modifică anexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior. Documentul este semnat la Ligia Deca, ministrul Educației.

Ordinul ministrului educației privind aprobarea metodologiei-cadru pentru acordarea premiului pentru activitate suplimentară (2%) trebuie aprobat până pe 30 iunie 2025.

Foto: Captură ordin nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024
Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Legea stabilește că profesorii beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul unității de învățământ, conform sursei citate.

Articolul 217 – „(3) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul unității de învățământ. Criteriile specifice pentru acordarea premiului se propun de către consiliul de administrație al unității de învățământ, pe baza metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului educației, și se aprobă prin hotărâre a consiliului de administrație al DJIP/DMBIP.”

Foto: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – captură legislatie.just

Ordonanța de urgență nr. 115 din 14 decembrie 2023 a stabilit că alin. (3) de la art. 217 se prorogă până la începutul anului școlar 2025-2026.

Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Regulile pentru titlul de profesor emerit, amânate de Ligia Deca până la sfârșitul anului
Regulile pentru evaluarea profesorilor, amânate de Ministerul Educației până pe 31 august, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial / Rezultatele evaluării activității cadrelor didactice stau la baza acordării calificativului anual și a gradației de merit
OFICIAL Standardele naționale de evaluare a elevilor de către profesori ar trebui să fie gata până pe 30 august, cu o întârziere de 8 luni față de anunțul precedent
OFICIAL Noul calendar pentru aproape 300 de acte normative care pun în aplicare legile educației. Pentru învățământul superior, ultimul termen este septembrie 2024, în timp ce metodologia pentru Definitivat din învățământul preuniversitar este prevăzută pentru 2027
Ministrul Educației ar putea încălca Legea învățământului preuniversitar. Regulamentul pentru portofoliul educațional ar urma să fie gata până pe 31 august 2025, deși legea prevede că portofoliul este obligatoriu pentru copiii care intră în grupa mijlocie și în clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025
OFICIAL Noile reguli de predare a Religiei și de participare la aceste ore ar urma să fie gata până pe 31 decembrie 2024, ceea ce înseamnă o întârziere de peste 10 luni, față de termenul inițial
OFICIAL Noile planuri-cadru pentru liceu, întârziate de Ministerul Educației cu încă o lună, adică până la finalul lunii martie
Ordinul cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educației
OFICIAL Termenele limită până la care trebuie aprobate actele normative pe noile legi ale educației, publicate în Monitorul Oficial – listă / Sunt aproape 400 de ordine de ministru și hotărâri de guvern
Exit mobile version