Premiul Nobel pentru Medicină 2019 a fost câștigat de cercetătorii William G. Kaelin Jr, Sir Peter J. Ratcliffe și Gregg L. Semenza, pentru descoperirile despre adaptarea celulelor la concentraţia de oxigen

1.471 de vizualizări
Foto: www.nobelprize.org
Premiul Nobel pentru Medicină 2019 a fost acordat cercetătorilor William G. Kaelin Jr (profesor la Harvard), Sir Peter J. Ratcliffe (Oxford) şi Gregg L. Semenza (Johns Hopkins University), a anunțat în această dimineață Comitetul Nobel reunit la sediul Institutului Karolinska din Stockholm. Cei trei au câștigat Nobelul pentru Medicină „pentru descoperirile lor despre cum simt celulele şi cum se adaptează la concentraţia de oxigen”, transmite News.ro.

Comitetul Nobel a anunțat că cei trei cercetători „au identificat sistemul molecular care reglează activitatea genelor ca răspuns la diferite niveluri ale oxigenului„. Vezi aici mai multe informații despre cercetările pentru care a fost acordat anul acesta Nobelul pentru Medicină.

Modul în care celulele se adaptează la modificarea nivelurilor de oxigen a fost multă vreme un mister, iar Premiul Nobel pentru Medicină din acest an recompensează studiul care dezvăluie mecanismele moleculare care stau la baza modului în care celulele se adaptează la variaţiile cantităţii de oxigen disponibil, scrie Agerpres.

Descoperirile laureaţilor din acest an deschid calea către noi strategii de combatere a anemiei, cancerului și a multor alte boli, notează agenția de presă.

William G. Kaelin jr. este cercetător american, profesor de medicină la Universitatea Harvard.

Sir Peter J. Ratcliffe este cercetător britanic, profesor la Universitatea Oxford.

Gregg L. Semenza este cercetător american, profesor la Johns Hopkins University.

Comitetul Nobel va anunța marţi, 8 octombrie, Premiul Nobel pentru Fizică, miercuri 9 octombrie Premiul Nobel pentru Chimie, joi 10 octombrie Premiul Nobel pentru Literatură și vineri 11 octombrie Premiul Nobel pentru Pace. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice, acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunţat la 14 octombrie.

Anul trecut, Nobelul pentru Medicină 2018  a fost câștigat de doi cercetători care au descoperit o nouă terapie de tratare a cancerului. Cercetătorii James P. Allison şi Tasuku Honjo au câştigat premiul Nobel pentru Medicină în 2018 „pentru descoperirea terapiei în cancer prin inhibarea reglării imune negative”.

Între 1901 şi 2018, au fost acordate 109 distincţii Nobel pentru Medicină, scrie News.ro. Agenția de presă relatează că, până în prezent, 12 femei au primit Nobelul, iar cel mai tânăr laureat – Frederick G. Banting -, premiat pentru descoperirea insulinei, avea 32 de ani la momentul decernării premiului, în 1923. Cel mai vârstnic laureat al Nobelului pentru Medicină, Peyton Rous, avea vârsta de 87 de ani, în 1966, când a primit distincţia pentru descoperirea oncovirusurilor.

În urmă cu un an, laureații premiilor Nobel au primit 9 milioane de coroane suedeze (873.000 de euro) – sumă împărţită dacă există mai mulţi câștigători ai unui singur premiu.

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Desființarea CNATDCU este o tentativă de mușamalizare a oricărei fraude. Este aberant mecanismul care trimite o decizie de plagiat dată de experții Consiliului la decizia justiției – declară matematicianul Vasile Brînzănescu, membru în conducerea instituției-cheie în soluționarea plagiatelor

Propunerea de desființare a CNATDCU și de transferare către universități și justiție a rolului de soluționare a plagiatelor din doctorate „este o tentativă de mușamalizare a oricărei încercări de fraudă”,…
Vezi articolul

UPDATE Guvernul va fi consiliat pe tema adaptării educației la inteligența artificială de un Consiliu în care Ministerul Educației nu are nicio atribuție. Consiliul face parte dintr-un nou Comitet pentru IA / Ministerul Cercetării spune că Ministerul Educației va fi „actor principal”

Un nou Comitet Român pentru Inteligența Artificială este format în baza unui ordin al ministrului Cercetării, Sebastian Burduja, ordin publicat joi în Monitorul Oficial. Noul Comitet, care funcționează sub patronajul…
Vezi articolul

Cătălina Curceanu: Putem să avem bani, putem să avem orice, dar dacă nu avem tineri instruiți, totul rămâne în urmă. E greu să-ți imaginezi că, apoi, ai miniștri, guverne care înțeleg importanța educației și a investiției în știință, în cercetare

Fără tineri instruiți rămânem în urmă – este semnalul tras de Cătălina Curceanu, director de cercetare la Institutul Național de Fizică Nucleară din Italia, filiala din Frascati, care susține că…
Vezi articolul

Tanczos Barna, interimar la Ministerul Cercetării. Florin Cîțu a acceptat miercuri demisiile miniștrilor USR-PLUS, printre care și cea a lui Ciprian Teleman / UPDATE: Iohannis a semnat demisiile și numirea interimarilor

Ministrul Mediului, Tanczos Barna (UDMR), este noul ministru interimar de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, după ce marți miniștrii USR-PLUS și-au dat demisia în bloc din Guvern, iar președintele…
Vezi articolul