Premiile prevăzute în lege pentru profesori nu se acordă și nu s-au mai dat de 13 ani, spune Marius Nistor, FSE: Puneți banii ăia pentru premii și recompensări la dispoziția școlii și veți vedea că poate să apară schimbarea

Marius Nistor / Foto: captură TVR 2 „Educația la putere”

Banii de premiile pentru profesori prevăzute de legea educației nu se acordă în realitate, avertizează liderul sindical Marius Nistor. „Când ți-e lumea mai dragă, când crezi că ai o lege nouă care va schimba ceva, dintr-o dată apar ordonanțele cu prorogări”, spune președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”, despre faptul că profesorii rămân de 13 ani încoace doar cu diplomele acordate de Ministerul Educației.

Nistor a spus, în emisiunea „Educația la putere” (TVR 2) de miercuri, 5 iunie, că există mai multe distincții care se pot acorda profesorilor cu rezultate pe parcurs, dar și celor la final de carieră, și a dat câteva exemple.

Liderul sindical a pornit de la exemplul profesorului de Limba și literatura română și directorului de școală Cătălin Zaman, invitat în aceeași emisiune, care progresează cu elevii săi din mediul rural și oferă și pregătire gratuită online pentru Evaluarea Națională 2024, începând din această lună.

„Domnul director (n. red. Cătălin Zaman) a primit un premiu, da? Merito, în 2021. Din partea mediului privat. Și stau și mă uit în fosta legea educației, Legea 1 și mă uit în actualul LIP, Legea Învățământului Preuniversitar. Și aici avem premii și distincții, și medalii, și ordine. Avem ordinul „Spiru Haret”, grad de comandor, de cavaler, de ce vreți dumneavoastră. Avem medalii pentru profesorii pensionabili. Avem diploma „Gheorghe Lazăr” clasa I, a II-a, a III-a, însoțită de un premiu de 20, 15, 10%”, a enumerat Marius Nistor.

Sindicalistul a continuat prin a sublinia că distincțiile s-au acordat prima și singura dată în 2011, odată cu legea Educației Funeriu de atunci:

„Nu mă întrebați dacă s-a acordat vreodată așa ceva? Vă spun eu, s-a acordat prima dată când a apărut pe legea 1 din 2011. Pe urmă a dispărut rapid, am mai câștigat ceva prin instanță și pe urmă s-a terminat orice formă de recompensare a cadrelor didactice merituoase sau a profesorilor pensionabili, după o carieră didactică în care au avut rezultate”.

„Prin ordonanțele cu măsurile fiscale pe care le adoptă orice guvern, că e de stânga, că e de dreapta, că e de centru: când ți-e lumea mai dragă, când crezi că ai o lege nouă care va schimba ceva, dintr-o dată apar ordonanțele cu prorogări de articole care sunt foarte importante pentru ceea ce ar însemna calitate și recompensare a celor care muncesc mai mult și mai bine”, a adăugat Nistor.

În aceeași zi, miercuri, 5 iunie, profesoara de matematică Mihaela Popa de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, fost secretar de stat în Ministerul Educației, a atras atenția într-o postare pe Facebook asupra aceluiași subiect:

Revenind la declarațiile președintelui FSE „Spiru Haret”, acesta a făcut în emisiune și un apel către autoritățile din educație să „pună banii pentru premii și recompensări la dispoziția școlii” și „vor vedea că poate să apară schimbarea”:

„(…) Dați 5% directorilor, deși în lege sunt prevăzuți 2%, dați 2% și vedeți ce ar putea face la nivel de unitate școlară. Dați 2% la nivelul unui consiliu de administrație și vedeți ce anume s-ar putea întâmpla. Și eu vreau să vă spun că nu există o reacție de adversitate la o astfel de idee.

Sunt mulți care și-ar dori, « domnule, eu muncesc mai mult, poate că am rezultate mai bune decât colegul meu. Vreau o recunoaștere care nu trebuie să constea neapărat în gradația de merit. Vreau și altceva ». Puneți banii ăștia la dispoziția școlii și veți vedea că poate să apară această schimbare. Nu atât va conta, nu suma pe care o primește, dar gestul în sine, este o recunoaștere”, a mai spus Nistor la TVR 2.

Exit mobile version