Premiile de 2.000 și 5.000 de lei pentru elevii de 10 la Evaluarea Națională și BAC 2023, aprobate / Anul trecut lista cu numele elevilor a fost validată abia în noiembrie

4.324 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Guvernul a aprobat în ședința de joi proiectul de hotărâre prin care elevii care au avut medii de 10 la examenele naționale anul acesta vor primii stimulente financiare. Elevii de clasa a VIII-a care au luat media maximă la Evaluarea Națională vor primi câte 2000 de lei, iar cei care au obținut media 10 la Bacalaureat vor primi câte 5000 de lei. Nu se precizează când vor primi banii elevii, dar anul trecut, abia după 4 luni de la aprobarea în Guvern, în noiembrie Ministerul Educației a semnat ordinul de aprobare a listelor cu elevii.  

Elevii care au luat media 10 la Evaluarea Națională vor primi câte 2000 de lei, iar cei care au luat media 10 la Bacalaureat vor primi câte 5000 de lei, drept stimulente financiare, potrivit proiectului de Hotărâre, aprobat azi de Guvern.

Lista beneficiarilor stimulentelor financiare și modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului educației, potrivit proiectului publicat în iulie. Anul trecut sumele au fost similare, iar aprobarea listei cu beneficiarii a avut loc la 4 luni de la cele două examene și de la aflarea rezultatelor.

Anul trecut au fost mai puțini premianți – 476 de premianți, față de 558 anul acesta.

„În anul 2023, un număr de 92 absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de bacalaureat (78 la examenul național bacalaureat și 14 la examenul de bacalaureat german), sesiunea iunie-iulie 2023, iar 466 absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională”.

Impactul măsurii nu este calculat în nota de fundamentare, dar sumele aferente ar fi 932.000 pentru elevii de 10 la EN și 460.000 de lei pentru cei cu 10 la Bac. În total 1,392 milioane lei.

Pe 9 august, Ministerul Educației anunța că Proiectul de Hotărâre a fost deja avizat de Comisia de Dialog Social.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
UPDATE Proiectul de act normativ cu premiile acordate elevilor de media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2023, aprobat în Guvern
Sumele acordate în acest an elevilor cu media 10 la examenele naționale, identice cu cele de anul trecut – proiect
Ordinul cu listele elevilor care au medii de 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2022 și care primesc premii pentru asta, semnat la 4 luni după aflarea rezultatelor de la examene

2 comments
  1. Banii acestia s ar putea directiona catre cei care au nevoie!catre un copil bolnav ,catre un copil dotat si asa mai departe!Daca inveti o faci pentru tine pentru ca iti place sa descoperi ,sa explorezi ,sa stii!
    Noaptea mintii!Vorba lui Lenin ,invatati,invatati si iar invatati !Ce tara dementa!ce este firesc devin anormal si e ce e normal devin ciudat!

    1. Eu cred ca acestii copiii supradotati ar trebui sa aiba parte de o recompensa pentru efortul depus. Pana la urma sunt cativa copiii care primesc o singura data 2000 de lei, un procent foarte mic comparat cu banii oferiti unor oamenii cu dizabilitati care, concret, nu vor ajuta statul cu nimic, este o pomana oferita din mila pe banii nostri. Nu zic ca acesti copii nu ar trebui ajutati, sustin aceasta idee, dar in acelasi timp consider ca o gandire obiectiva ar oferii bani prima oara unor copiii cu un intelect ridicat. Daca vor fi subapreciati, ei vor pleca in alte tarii, iar restul copiilor mediocrii si cei cu probleme vor ramane sa sustina economia tarii, care aceasta oricum nu este intr o perioada favorabila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Gabriel Diaconu, medic psihiatru: Ce alegi, să faci o injecție sau să stai la coadă cu alți 20 de oameni cu insuficiență respiratorie? Dacă nu ești vaccinat, e aproape sigur că vei lua boala, așa de mare este incidența COVID / Nu cred că e o discriminare să fie vaccinarea obligatorie

Nu cred ca e o discriminare să fie vaccinarea obligatorie, a declarat medicul psihiatru Gabriel Diaconu la webinarul “Vaccinarea – între mituri și adevăr”, organizat de proiectul Școli Curate. Acesta…
Vezi articolul

„Predarea și învățarea în vremuri dificile” – curs gratuit de formare pentru profesorii români și ucraineni care predau elevilor refugiați din Ucraina, organizat de British Council România. Înscrierile se fac până luni, 17 octombrie

Un curs intensiv de formare atât profesorii ucraineni, cât și pentru profesorilor români care predau elevilor ucraineni refugiați în România, indiferent de disciplină, este organizat de British Council Romania în perioada…
Vezi articolul

VIDEO Ce înseamnă Școala Parteneră Microsoft, proiect pilot pentru “profesorii care au înțeles ce înseamnă transformarea digitală și care vor mai mult” / Participă 100 dintre cele 300 de școli care s-au înscris

Compania Microsoft desfășoară, pe parcursul următoarelor patru luni, un proiect-pilot de certificare pentru profesorii și școlile care manifestă interes profund pentru transformarea digitală, care au înțeles ce înseamnă aceasta, Proiectul,…
Vezi articolul

Facultățile vor primi o instrucțiune de la Ministerul Educației să treacă activitatea în online, din 25 octombrie până pe 5 noiembrie – decizia Comitetului pentru Situații de Urgență

Ministerul Educației urmează să trimită instituțiilor de învățământ superior o instrucțiune prin care se va recomanda trecerea în sistem online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021 – 05.11.2021, potrivit deciziei…
Vezi articolul