Premii și distincții la “cel mai important concurs STEM la care elevii pot participa internațional” pentru echipele de liceeni români, explicate de Dana Lica, profesor de informatică și robotică. First Tech Challenge 2022, Houston, SUA

3.341 de vizualizări
Foto: Nație prin Educație – Facebook.com
Reprezentare de succes a echipelor românești la cel mai prestigios concurs internațional de robotică. În cadrul mai multor categorii, elevi pasionați de robotică din România (din Arad, Hunedoara, Ploiești, Târgu Jiu) au obținut diverse premii sau poziționări în clasament, inclusiv premii pentru liderii de echipe. Campionatul Mondial de Robotică First Tech Challenge 2022 s-a organizat în Statele Unite ale Americii, în orașul Houston, statul Texas, între 20 și 23 aprilie. Mai jos, vedeți rezultatele obținute.

EduPedu.ro a discutat cu Dana Lica, mentorul echipei din Ploiești și directorul Centrului de Excelență din Prahova, aflată peste ocean în State zilele acestea, despre amploare competiției, munca elevilor, zilele de concurs și roboții elevilor. Aceasta a explicat sistemul întregului campionat într-un scurt interviu online.

  • “Delta Force” de la Liceul de Informatică din Arad a făcut parte din alianța de echipe câștigătoare a locului I. Ea (cu rank 1 în divizia Franklin) a fost Căpitanul alianței câștigătoare din Finala Campionatului Mondial (Event Winning Alliance Captain), astfel că “echipele cu punctaje foarte bune, în cazul de fata rank #1, aleg alte două echipe cu care să joace în alianță. În cazul de față, DeltaForce este cea care a ales cele două echipe americane, după ce au analizat cum funcționează roboții americani, astfel încât să poată desfășura în mod complementar cele mai bune strategii de joc”, explică, despre victoria echipei, reprezentanți responsabili cu organizarea liceenilor de acolo.
  • “InfO1 Robotics” a elevilor de la Colegiul Național “I. L. Caragiale” din Ploiești a obținut premiul “Blast of Energy” (“Explozie de energie”) din partea juriului, potrivit unui anunț de pe firstinspires.org.
  • Participantă a fost și echipa “Tea Borgs” din Târgu-Jiu, de la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”, clasată pe locul 8 din 80 în “Divizia Jamison”.

Juriul a acordat premii și liderilor de echipe de elevi pasionați de robotică la nivel mondial, pentru implicarea și rolul lor în formațiunile lor. Brianna Stan, de la Colegiul Național “Traian Lalescu” din Hunedoara, din echipa RobotX Hunedoara, a fost favorita pe lista nominalizaților la nivel global, iar alți trei români s-au aflat și ei în nominalizări:

  • Oana Datcu – echipa BraveBots, Colegiul Național Mihai Viteazul Ploiești;
  • Alex Radu – echipa Quantum Robotics, Liceul Internațional de Informatică București
  • Victor Tcaciuc – echipa Cyliis, Liceul de Informatică Grigore Moisil, Iași
Cine a fost la Houston. Cum s-au împărțit echipele

160 de echipe s-au întâlnit în Houston. Din România au plecat trei echipe, iar toate au fost premiate în SUA. În România, spune Dana Lica, acest campionat a fost adus de asociația “Nație prin Educație”, iar prima etapă a fost una regională, urmată de cea națională, antrenând sute de echipe din țară.

La Houston, sistemul a fost următorul: cele 160 de echipe se împart în două divizii pentru a juca, pe parcursul zilelor, meciuri cu roboții. Diviziile au fost “Franklin” și “Jamison”. În meciuri, echipele au jucat în alianțe de câte două echipe, o alianță contra celeilalte, prin tragere la sorți. De aceea, pe parcurs, s-au evidențiat echipe care, în alianță, au lucrat și au ridicat sau scăzut punctajele, prin aportul lor, potrivit acesteia.

Evaluarea și distincțiile: nu doar meciurile contează, ci și documentația din spatele robotului și ce poate el să facă concret pentru comunitate

“Copiii realizează și se prezintă și cu un caiet tehnic și cu unul non-tehnic ale tuturor activităților echipei în anul competițional, chiar ‘caiete’ le și numesc, caiete spectaculoase de sute de pagini, realizate de elevi integral, atât în română cât și în engleză pentru internaționala de acum din SUA. E o muncă titanică, iar echipa noastră, InfO1Robotics din Ploiești, e împărțită pe compartimente: compartimentul de proiectare 3D, PR-ul care realizează caietul, inclusiv cu cei de la tehnic și construcții”, spune aceasta despre documentație.

“Caietul adună munca pe toată perioada anului competițional (…). Ai noștri spuneau, de exemplu, că au impactat în jur de 37.000 de oameni pe perioada acestui an competițional cu activitățile pe care le-au derulat. De aceea se numește și Inspire această mare secțiune a campionatului”. Cealaltă secțiune pune accent pe munca de echipă la fața locului, iar acolo au fost 454 de echipe. Întrebată dacă și documentația contează în evaluarea amplă a echipelor, Lica a afirmat că, da, în evaluare jurații privesc și analizează “de la cap la coadă echipele” și eficiențele lor.

Iată precizările complete ale acesteia:

“E cel mai important concurs STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics – Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) la care pot participa elevii pasionați de robotică”, potrivit acesteia. “De anul acesta, ministerul a inclus-o în calendarul competițiilor internaționale fără finanțare”.

“Competiția are, pe de o parte, competiția roboților care se face pe meciuri, se joacă patru echipe în două alianțe (…) și roboții respectivi au o sarcină de joc, se schimbă de la an la an și sarcina și robotul, în funcție de cerințele din anul respectiv. Este robotul pe care îl realizează elevii și îl trimit pe teren”. Robotul are o parte de autonomie de 30 de secunde în care își face treaba fără comenzi de la elevul cu telecomanda (driverul), în care detectează piese, culege piese, pune piese, obiecte. Iar următoarele minute e controlat de driver, controlând roboții.

Tema a fost ecologia, transportul materialelor eficient, acolo unde a fost nevoie.

Dana Lica, profesor / Foto: Facebook.com

Pleacă mai departe 3 echipe la faza internațională, iar aceste premii, cum a fost Inspire, ține de calitatea robotului și impactarea comunității în care ești, promovarea educației STEM și a modurilor de gândire în echipă”, mai declară aceasta. “Copiii realizează și se prezintă cu un caiet tehnic și cu unul non-tehnic ale tuturor activităților echipei în anul competițional, chiar ‘caiete’ le și numesc, caiete spectaculoase de sute de pagini, realizate de elevi integral, atât în română cât și în engleză pentru internaționala de acum din SUA. E o muncă titanică, iar echipa noastră, InfO1Robotics din Ploiești, e împărțită pe compartimente: compartimentul de proiectare 3D, PR-ul care realizează caietul, inclusiv cu cei de la tehnic și construcții”, spune aceasta despre documentație.

“Caietul adună munca pe toată perioada anului competițional (…). Ai noștri spuneau, de exemplu, că au impactat în jur de 37.000 de oameni pe perioada acestui an competițional cu activitățile pe care le-au derulat. De aceea se numește și Inspire această mare secțiune a campionatului”. Cealaltă secțiune pune accent pe munca de echipă la fața locului, iar acolo au fost 454 de echipe. Întrebată dacă și documentația contează în evaluarea amplă a echipelor, Lica a afirmat că, da, în evaluare jurații privesc și analizează “de la cap la coadă echipele” și eficiențele lor.

Delta Force e campioană mondială pentru toate meciurile câștigate, e clar, a câștigat fiecare bătălie de roboți. A fost în alianță cu o echipă din Colorado și din Florida, dar a fost cea mai bună fără discuție, cu cel mai mare scor adunat din meciuri. Alianțele sunt trase la sorți, poți să ai mai mult sau mai puțin noroc. (…) România a mai trimis și patru șefi de echipă la premiile Dean’s care identifică cel mai complet sau special lider de echipă. O avem pe fata din Hunedoara care a și câștigat, Brianna Stan de la “Lalescu”, apoi Oana Datcu de la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ploiești, Alex Radu de la București și Victor Tcaciuc din Iași”.

“Ce reușit România acum e mai mult decât minunat. Iar cei din Târgu-Jiu, echipa “Tea Borgs”, au fost în locul 8, adică o reprezentare uluitoare în acest an a elevilor de liceu români”, a mai declarat profesoara.

Cât despre ce se mai poate premia în cadrul campionatului, mai sunt premii acordate în mod general, pentru activități în ansamblu, de la juriu, după criterii specifice – modul în care sunt conectați la partea de inginerie, cât sunt conectați la partea de vizibilitate, ce alte rezultate au mai avut până acum etc., potrivit coordonatoarei de echipă.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cîmpeanu: Evaluarea Națională se va derula în perioada 5 iulie – 8 iulie, admiterea la liceu, după această dată / Toți elevii și copiii vor avea vacanță din 2 aprilie până pe 4 mai, în vacanță nu se fac cursuri online

Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a se va derula în perioada 5 iulie – 8 iulie, iar admiterea la liceu, după această dată, a declarat Sorin Cîmpeanu într-o conferință de…
Vezi articolul

BREAKING Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare / Majorarea promisă de 25% reprezintă de fapt 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare, față de nivelul din OUG 53/2023

Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare, potrivit proiectului pus…
Vezi articolul

Cîmpeanu, despre motivele pentru care o parte dintre elevii de clasa a VIII-a nu au fost înscriși la Evaluarea Națională 2022: Am avut mulți elevi care s-au depărtat de școală în acești doi ani de criză sanitară

„Incapacitatea de a promova clasa terminală are legătură și cu faptul că, din păcate, neînțelegând importanța principiului că școlile se închid ultimele și se deschid primele pe timpul crizei sanitare,…
Vezi articolul