Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a fost întrebat, duminică, la finalul Congresului PNL, dacă ia în calcul să se retragă de la conducerea partidului şi din funcţia de premier, dacă Parchetul General va decide că a plagiat.
Premierul Nicolae Ciucă, a afirmat faptul că nu a plagiat şi a precizat că în prezent trebuie lăsate instituţiile să îşi prezinte concluziile pe acest subiect, iar în funcţie de rezultatul anunţat va lua o decizie “în conformitate cu princiipile de onoare şi de demnitate”.
În moțiunea depusă de premierul Nicolae Ciucă pentru candidatura la șefia PNL a exisistat și un capitol în care este menționată Educația. Acuzat de plagiat în texa de doctorat, de jurnalista Emilia Șercan, Ciucă scrie în moțiune că „susține un sistem de educație bazat pe valori fundamentale pentru formarea umană și intelectuală a generațiilor tinere: libertate și democrație, onoare, demnitate, solidaritate și seriozitate, respectul față de semeni, față de cultura și istoria națională, deschidere față de cultura universală”.
- Premierul Nicolae Ciucă este acuzat că a plagiat în teza de doctorat. Pe data de 18 ianuarie, jurnalista Emilia Șercan a scris în pressone.ro că teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138. În plus, în aceste zile, jurnalista Emilia Șercan susține că a primit mai multe amenințări de la persoane necunoscute, inclusiv un mesaj pe Facebook Messenger de la o persoană care i-ar fi trimis mai multe fotografii private, făcute în urmă cu 20 de ani și despre care jurnalista spuen că i-au fost furate dintr-un dispozitiv electronic. Șercan spune că a trimis către poliție o captură de ecran cu mesajul primit pe Facebook messenger, care includea și pozele personale, iar după o zi mesajul trimis poliției prin Whatsapp a apărut pe un site din Republica Moldova.
- Analiza tezei de doctorat de către CNATDCU – singura instituție care poate da verdict de plagiat și poate cere retragerea titlului academic, pornită după mai multe sesizări în luna ianuarie 2022, a fost blocată chiar de premierul Ciucă, printr-o acțiune în instanță.