Premierul Nicolae Ciucă anunță o nouă amânare a proiectelor legilor educației. Un nou calendar va fi discutat cu partenerii de coaliție, după ce precedentul a fost boicotat de PSD

599 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Săptămâna aceasta va avea loc o nouă întâlnire în coaliție pentru agrearea unui calendar pentru aprobarea legilor Educației, a declarat Nicolae Ciucă, după ședința Biroului Permanent Național al PNL, într-o conferință de presă. „Am discutat cu partenerii de coaliție și urmează ca săptămâna aceasta să avem din nou o întâlnire și să agreăm calendarul prin care legile educației să fie aprobate la nivelul guvernului, ulterior să fie transmise la Parlament pentru dezbatere și aprobare”.

„Au fost prezentate concluziile la nivelul doamnei Ministru și la nivelul comisiei de specialitate din Partidul Național Liberal. Au fost supuse aprobării aceste proiecte, astfel încât la viitoarea dezbatere în coaliție să putem să susținem proiectele de lege, așa cum arată ele în forma actuală”, a precizat Nicolae Ciucă.

Ministrul Educației, Ligia Deca, le-a spus liderilor PNL în ședința Biroului Permanent Național că Legile educației ar fi stat deja în consultare și că trebuie aprobate până în luna iunie pentru a nu pierde bani din PNRR, potrivit surselor G4Media.ro. 

Amintim că, în realitate, proiectele de legi ale educației realizate de Ligia Deca de când a preluat mandatul, în urmă cu aproape 4 luni, nu au fost publicate nici până acum. Desecretizarea proiectelor legilor educației a fost cerută la final de săptămână și de PSD, și de USR, precum și printr-o campanie Declic.

Pe 10 ianuarie, la întâlnirea liderilor Coaliției de guvernare, decizia a fost că proiectele de legi nu pot fi aprobate politic în forma prezentată de Ligia Deca și că partidele vor face comisii de experți care vor ajusta textele. A fost stabilit chiar și un calendar:

  • 1 februarie prezentare în Guvern, lansarea în avizare interministerială pentru două săptămâni,
  • 15 februarie, aprobare în Guvern ca proiecte de legi și trimiterea lor în Parlament pentru procedură de urgență și constituirea în Legislativ a unei comisii comune de învățământ, formată din deputații și senatorii din cele două comisii de profil
  • 15 martie, aprobarea de către Parlament a pachetului legislativ.
Citește și:
Dezbatere publică pe Legile Educației, cerută „urgent” printr-o petiție Declic: „Riscăm ca la votul în Parlament să ajungă niște legi proaste, care să servească intereselor politicienilor, și nu ale cetățenilor”
USR îi cere ministrului Ligia Deca să publice de urgență proiectele “de modificare a legilor Educației”: “Cum să îți permiți să ascunzi societății tocmai proiectele ce urmează să modeleze viitorul copiilor acestei țări?”
Marilen Pirtea, deputat PNL: Nu știu dacă poziția domnului Dîncu de a prelungi termenul de dezbatere a legilor Educației este una personală sau instituțională, cred că este personală / Vom avea luni discuție în cadrul PNL-ului, pe baza amendamentelor primite
PNL, reacție dură la adresa lui Vasile Dîncu, după criticile acestuia la proiectul legilor Educației: “Nu înțelegem declarațiile, e posibil ca domnul Dîncu să nu fi fost informat / Legile își vor urma parcursul așa cum am stabilit”
PSD îl lasă pe președintele Iohannis în offside, pe legile educației: Vasile Dîncu a absentat de la ședința PNL, PSD, UDMR pentru modificarea Legilor Deca, întâlnire la care Mihnea Costoiu a anunțat că amendamentele PSD nu sunt gata și că draftul de lege necesită dezbatere largă / Cine a participat la ședință – SURSE
EXCLUSIV Vasile Dîncu, vicepreședinte PSD: Da, eu am solicitat președintelui PSD, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor Educației în coaliție și în guvern / Proiectele de legi „trebuie revăzute serios”, am început o analiză cu peste 200 de membri din departamentul educație
SURSE Amânare de maximum 30 de zile față de calendar, cerută de PSD pentru modificări la proiectele legilor Educației prezentate de Ligia Deca / „Sunt multe de îndreptat”, susțin social democrații
SURSE: UDMR a cerut ca Legile educației Deca să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului, propunere respinsă de premierul Nicolae Ciucă / Calendarul adoptării noilor proiecte ale educației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea trebuie „să țină pasul”, dacă predarea și învățarea se schimbă – secretarul de stat Bogdan Cristescu, primul oficial al ministerului Educației care admite efectul de backwash

Secretarul de stat în Ministerul Educației Bogdan Cristescu a declarat că metodele de evaluare trebuie să se adapteze schimbărilor din predare și învățare, subliniind impactul efectului de „backwash” asupra procesului…
Vezi articolul

O elevă a solicitat Avocatului Poporului să ceară în instanță anularea ordinului de ministru care a tăiat bursele elevilor din mediul rural – Asociația Elevilor din Constanța, care îndeamnă și alți elevi să acționeze la fel

Asociația Elevilor din Constanța îndeamnă elevii care nu mai primesc bursă socială pentru mediul rural să se adrese Avocatului Poporului, pentru a cere în instanță anularea ordinului prin care a…
Vezi articolul

Inteligența Artificială. Parlamentul European cere ca roboții de chat folosiți de companii să fie dublați de angajați: “Oamenii trebuie să poarte întotdeauna răspunderea finală”

Membrii Parlamentului European au votat miercuri o rezoluție care cere reguli mai stricte în privința protecției consumatorilor și a supravegherii deciziilor luate de sistemele de inteligență artificială, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Școlile din Turcia au fost închise pentru o săptămână, după cutremur, pentru ca oamenii din toate provinciile să poată participa la acțiunile de intervenție și umanitare / UNICEF atrage atenția asupra riscurilor cu care se confruntă mii de copii din Turcia și Siria, în urma dezastrului

Educația a fost suspendată, marți după-amiază, în toată Turcia, până pe 13 februarie, în urma devastatorului cutremur de 7,8 grade pe scara Richter, al cărui bilanț se ridică până acum…
Vezi articolul