Premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat, susține că nu poate trimite o copie a tezei sale de doctorat la CNATDCU pentru analiză pentru că “nu e la mine, nu îl am”/ Ciucă a blocat în instanță analiza tezei, după ce a obținut anularea solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat

1.249 de vizualizări
Nicolae Ciucă / Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, se simte vizat de declarația președintelui Iohannis, “toleranță zero” față de plagiat. El a spus că “va pune la dispoziție tot ce este absolut necesar pentru a se finaliza acest subiect”. Întrebat de jurnaliști de ce nu trimite o copie a tezei spre analiză la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (n. red. CNATDCU, consiliu care analizează tezele de doctorat plagiate), Nicolae Ciucă a spus: “Nu este la mine”.
  • Nicolae Ciucă a obținut anularea, în instanță, a solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat, Consiliul din coordonarea Ministerului Educației care cercetează tezele de doctorat plagiate și care este singurul ce poate decide acordarea sau retragerea unui titlu de doctor.

Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat de jurnaliști dacă poate trimite la CNATDCU o copie a tezei sale de doctorat asupra căreia există suspiciunea de plagiat. Premierul spune că nu are o copie a tezei.

Redăm dialogul dintre reporter și premierul Nicolae Ciucă, la declarațiile de presă de la sediul PNL, după numirea Ligiei Deca drept propunerea PNL pentru funcția de ministru al Educației:

Reporter: V-ați simțit vizat și dumneavoastră de declarația președintelui că are toleranță zero față de plagiat?

Nicolae Ciucă: Absolut, nu am nici un fel de problemă, și am spus de la bun început: pun la dispoziție tot ce este absolut necesar pentru a se finaliza și elucida acest subiect.

Reporter: Trimiteți către CNATDCU o copie a tezei de doctorat?

Nicolae Ciucă: În acest moment este o anchetă în desfășurare și momentul în care se finalizează și la urma cursul.

Reporter: Nu vă oprește nimic să trimiteți o copie către CNATDCU.

Nicolae Ciucă: Nu este la mine.

Reporter: Adică dumneavoastră nu aveți o copie a propriei teze de doctorat?

Nicolae Ciucă: Eu nu îl am.”

Informații de context

Însuși premierul Nicolae Ciucă este acuzat de plagiat în teza sa de doctorat în urma unei anchete din 18 ianuarie 2022 , tot a jurnalistei Emilia Șercan. Investigația din PressOne arată că conform căreia teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, susținut de Klaus Iohannis, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138. Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului. Cu câteva excepții, porțiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un soft anti-plagiat, se arată în investigație.

G4Media a dezvăluit recent că dosarul în care premierul Nicolae Ciucă a solicitat anularea sesizărilor de plagiat din teza sa de doctorat a fost ”direcționat” spre un anumit complet, condus de un judecător care s-a pensionat imediat după ce a anulat sesizările de plagiat.

Secția de urmărire penală și criminalistică din Parchetul General investighează procedura de repartizare aleatorie a dosarului.

Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia joi din funcția de ministru al Educației, în plin scandal de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan a scris că cei doi profesori semnaseră cele 13 capitole plagiate de Cîmpeanu în 2006 în alte patru ediții anterioare ale cursului, datate 1987, 1990 și 1993 și 2000. Sorin Cîmpeanu și-a însușit în mod fraudulos și paternitatea creației celor 13 capitole, trecându-se drept autor al respectivelor secțiuni din cursul universitar, potrivit acesteia. Conform sursei citate, numele autorilor originali a fost înlocuit cu numele actualului ministru al Educației în ediția din 2006 în care a descoperit plagiatul, dar și într-o variantă ulterioară, din 2009, publicată în aceeași formă (Sursa și detalii).

Citește și:
Scriitorul și profesorul Radu Vancu, după demisia ministrului Educației în scandalul plagiatului: “O informație pentru Nicolae Ciucă: demisia poate fi plagiată, fiindcă nu are ISBN”

1 comment
  1. Nea Ciuca a dat-o de Grinda…
    Halal
    Doctorat facut pentru spor si avansare…
    Romanas neaos…

    P.S. Grinda de la Grindeanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Elevii și studenții până în 26 de ani, care au depus cereri ca să primească 200 de euro pentru calculatoare, o să ia bonurile valorice până pe 12 noiembrie, după ce a fost modificat calendarul. Bonurile valorice ar fi trebuit să fie eliberate până pe 6 septembrie

Bonurile valorice către elevii și studenții până în 26 de ani, care au depus cerere ca să primească 200 de euro pentru calculatoare, vor fi eliberate până în data de…
Vezi articolul

Alina Gorghiu (PNL) justifică reacția ministrului Deca privind retragerea atribuțiilor secretarului de stat PSD, Florian Lixandru: “Dacă un secretar de stat al unui ministru PSD s-ar opune sau ar critica public proiectul ministrului PSD sau proiectul guvernului condus de Marcel Ciolacu premier, cred că nu le-ar pica bine colegilor din PSD”

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a spus despre cazul secretarului de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru, care săptămâna trecută și-a pierdut pentru o zi atribuțiile în minister pe…
Vezi articolul