Premierul Nicolae Ciucă a spus la forumul “România Viitorului” organizat la Universitatea Politehnică din Bucureşti că “cercetarea şi inovarea trebuie să devină motoarele principale pentru dezvoltarea economiei româneşti”, scrie Agerpres.
Nicolae Ciucă a precizat că Guvernul pregăteşte lansarea programului ‘Henri Coandă’ prin care vor fi acordate burse şi premii pentru elevii şi studenţii români participanţi şi premiaţi la competiţiile tehnico-ştiinţifice internaţionale. Prin acest program, care este în dezbatere publică, 150 de elevi și studenți olimpici internațional la competiții din discipline STEAM vor putea primi câte 6.000, 9.000 sau 15.000 de lei în funcție de premiile obținute, conform notei de fundamentare. De asemenea, este prevăzută și acordarea a 20 de burse pentru tineri, de câte maximum 100.000 de lei, pentru cercetare și dezvoltare. – Detalii despre proiect aici
“Cercetarea şi inovarea trebuie să devină motoarele principale pentru dezvoltarea economiei româneşti pentru crearea de locuri de muncă şi pentru adoptarea celor mai noi tehnologii în economie şi în societate”, a spus premierul Ciucă la forumul ‘România Viitorului’ organizat la Universitatea Politehnică din Bucureşti.
“Coordonarea agendelor de cercetare ale mediului public şi privat este un obiectiv major pentru Guvernul României cu o miză clară: transferul tehnologic. Rezultatele cercetării româneşti sunt apreciate la nivel mondial în domenii de top: aerospaţial, fizică nucleară, chimie, biologie, medicină şi multe altele. Sunt domenii cu tradiţie de excelenţă românească. Toate aceste eforturi vor fi cu adevărat desăvârşite numai atunci când cercetarea va avea un impact concret în economia reală şi rezultate palpabile în creşterea calităţii vieţii românilor. (…) Avem toate ingredientele pentru succes inclusiv cea mai importantă resursă – resursa umană. Ne mândrim cu tinerii noştri olimpici internaţionali şi avem datoria de a identifica toate modalităţile de a le pune în valoare inteligenţa şi entuziasmul aici acasă”, a adăugat premierul.
Prim-ministrul a mai precizat şi că în săptămânile următoare va fi lansat un program de granturi pentru cercetători. “Avem şi programe de încurajare a cercetării la cel mai înalt nivel prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cu o alocare totală de 168 de milioane de euro în săptămânile următoare lansăm cel mai ambiţios program de aducere în România a cercetătorilor de top de la nivel global, români şi străini. Cei 120 de beneficiari vor accesa granturi de cercetare de până la 1,4 milioane de euro pentru trei ani”, a afirmat Ciucă.
1 comment
Care “cercetare” romaneasca?! Aia in care nu mai suntem in stare sa ne producem in tara nici macar patrunjelul, ceapa si usturoiul si importam absolut totul?