Premierul i-a solicitat demisia de onoare ministrului Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, acuzat de plagiat – surse guvernamentale

3.490 de vizualizări
Florin Roman / Foto: Grigore Popescu – Agerpres Foto
Într-o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, ministrului Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, i s-a solicitat să-și clarifice situația cu privire la lucrarea de disertație pentru care există dovezi publicate în presă că ar fi plagiat, au declarat surse guvernamentale. Ministrului i s-a solicitat să clarifice lucrurile într-un termen cât mai scurt, iar prin clarificare premierul s-ar fi referit la prezentarea demisiei de onoare, în caz contrar Roman urmând să fie remaniat, au mai precizat sursele citate.

Potrivit surselor, ministrul i-ar fi spus premierului că nu ar fi vorba despre un plagiat în lucrarea de disertație, ci de reproducerea unor definiții.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Florin Roman, și-a plagiat lucrarea de disertație la master, susținută la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, în 2012, a scris săptămâna trecută Libertatea. Publicația a relatat că a primit de la ministru 10 pagini din lucrare, care sunt identice cu paginile dintr-un suport de curs din anul universitar 2007-2008 de la Universitatea Politehnică Timișoara, semnat de profesorul Constantin-Dan Dumitrescu.

Contactat de ziarul citat, ministrul a spus: “dacă asta e iar o altă mare problemă…” și a cerut “îngăduință” pentru că are de lucru la PNRR. Potrivit Libertatea, în cele 10 pagini de lucrare, masterandul Florin Roman, acum ministru, a preluat identic textul, figurile, chiar și erorile de redactare din lucrarea profesorului din Timișoara – detalii despre acest caz.

Ulterior, Roman a afirmat că respinge “acuzația nefondată de plagiat a unui suport de curs care nu a fost publicat ca lucrare științifică”.

Libertatea a scris că demnitarul i-a trimis cele 10 pagini după cum el însuși promisese, după ce a constatat că nu găsește lucrarea despre “Teoria sistemelor Informaționale”, pe care o menționase în CV. El a trimis paginile pentru a arăta că s-a ocupat serios de domeniul “teoriei sistemelor”. Potrivit publicației, pasaje din lucrarea de master, căutate pe Google, duc la o lucrare a profesorului Dumitrescu de la Universitatea Politehnica din Timișoara.

Citește și:
Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman a copiat în lucrarea sa de master, scrie Libertatea / Roman: Pentru disertație “ți se dă o bibliografie. Dacă ți se dă bibliografia, ce faci?”
Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, susține în CV că a scris o lucrare pe care nu o găsește și despre care nu știu nimic nici editura, nici Biblioteca Națională – Libertatea
Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, despre lucrarea pierdută pe care o menționează în CV: Aceasta ar fi apărut, de fapt, într-o revistă, pe care nu o mai găsește / Libertatea a scris că oficialul a insistat că era o lucrare cu unic autor
Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, răspuns la acuzațiile că nu are legătură cu domeniul: Mai bine să ai un ministru fără tangență în acea zonă că există apetitul unora de a confunda banul public cu propriile afaceri
Noul ministru propus la digitalizare-cercetare în guvernul PSD-PNL-UDMR, Florin Roman – nicio legătură cu cercetarea: fost om de presă intrat în conducerea unor mari companii în care statul era acționar, apoi în politica locală și centrală

4 comments
  1. Va reproduc o postare de pe Facebook, care arata situatia tarisoarei:
    Valeriu Nicolae
    Am scris repetat despre corupția, nepotismul și prostia incredibilă ale multor oameni numiți de Virgil Popescu, ministrul liberal al energiei, în poziții strategice. Domnia sa a declarat ieri referitor la cazul Stănescu că “nu trebuie să fii energetician ca să iei decizii în energie”. Are mare dreptate. La ANRE, director general este un nene care a terminat facultatea la 43 de ani și care câștiga 26 de lei pe zi în privat înainte de intra în UNPR. La 44 de ani a devenit director la Hidroserv și la 46 de ani era deja Președintele Consiliului de Administrație al Societății de Administrație a Participanților în Energie, deși avea doar 2 ani de experiență în domeniu. A făcut și masterat și doctorat și Colegiul Național de Apărare, în timp ce muncea din greu și a ajuns și lector la același Colegiu de Apărare. Soția a lucrat la preacinstitul Negoiță și acum tot în energie, la Hidroelectrica. Omul a fost executat silit de bancă, așa că e pustiu prin declarațiile de avere. Familia face lejer peste 200.000 de EUR de la stat, iar omul ne reprezintă în Consiliul Mondial al Energiei. Faptul că mârlăneții ăștia se oprișează pe noi este vina noastră. Că îi lăsăm. Nenea despre care scriu face acum cu minim 6000% mai mulți bani decât făcea în privat. Servicii secrete corupte, partide pline ochi de mafioți și un președinte catastrofal sunt consecința votului bazat pe “sentiment” și nu pe cercetare. Suntem câteva zeci de oameni care încercăm să punem la punct o bază de date care să facă imposibilă scuza că nu ați știut.

  2. Nu mai acceptam a 4-a amanare deja suntem luati de fraieri. Daca mai ramanem in continuare cu salariul taiat vom face greva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația nu se mai face, în țările care au succes, cu durere, spune Monica Mincu, cercetătoare româncă la Universitatea din Torino: Dacă elevii nu învață, vina este a noastră, nu a lor / Cât de curajoasă este România, politic vorbind, să implice experții și profesioniștii și să reformeze sistemul?

Țările care au performanțe deosebite au investit în sistemul școlar și au reușit să-l schimbe în două-trei decenii, a spus într-o scurtă analiză Monica Mincu, cercetătoare în sisteme școlare comparate…
Vezi articolul

Sprijin pentru familii vulnerabile și copii, în locul separării copilului de familie și plasarea lui în sistemul de protecție specială – proiect de lege al Guvernului / Se vor înființa 150 de centre de zi și Observatorul Național al Copilului

Guvernul a aprobat pentru trimiterea în Parlament proiectul Legii privind prevenirea separării copilului de familie, conform anunțului instituției. Propunerea legislativă urmărește reducerea numărului de copii care intră în sistemul de…
Vezi articolul

Aproape 500 de credite pentru studenți, date în 2022, anunță Gabriela Firea, care spune că au fost făcute modificări în programele Student Invest și Family Start: Vor putea aplica pentru credite și medicii rezidenți / Se va putea cumpăra orice tip de autoturism, nu doar cu 7 locuri

„Vor crește sumele acordate în programele de creditare Student Invest și Family Start și vârsta solicitanților, extindem categoriilor persoanelor eligibile cu medicii rezidenți, acordăm posibilitatea achiziției oricărui tip de autoturism,…
Vezi articolul

„Evaluăm, împreună cu INSP și Ministerul Educației, care este numărul persoanelor eligibile din sistemul de învățământ, raportat la numărul de doze disponibile / Dacă putem să oferim cu prioritate aceste doze, cu siguranță o vom face” – Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare

Ministerul Educației și Institutul Național de Sănătate Publică evaluează în prezent care este numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare în etapa a II-a din Ministerul Educației și din sistemul de învățământ,…
Vezi articolul