Premierul României, Nicolae Ciucă, se întâlnește marți, 13 decembrie, cu sindicatele din Învățământ, iar tema discuției o reprezintă creșterea salariilor pentru profesori, după cum a anunțat luni Ligia Deca. Declarațiile au fost făcute în cadrul unor audieri în Parlament, cu privire la proiectul bugetului pentru anul 2023. Potrivit Guvernului României, întâlnirea este programată la ora 11.
În contextul în care aceasta anunța că profesorii debutați vor avea o creștere de salariu de 7,31% în 2023, Ligia Deca a spus că premierul Ciucă are o discuție programată cu sindicatele:
„Vizavi de profesorii din învățământul preuniversitar, debutanții, avem o creștere pe medie a salariului de 7,31%. Creșteri mai mari sper să obținem din nou odată cu adoptarea noilor legi, dar, sper eu, să avem creșteri în funcție de discuția pe care sindicatele din educație o vor avea cu prim-ministrul României, discuție programată mâine (13 decembrie – n. red.). Poate și mai repede, în funcție de anvelopa bugetară de care dispunem. Cu siguranță, Ministerul Educației va susține profesorii în acest demers.”
Ieri, Ligia Deca a anunțat că, pentru anul 2023, creșterile salariale ale profesorilor sunt moderate. De asemenea, Deca a mai anunțat creșteri salariale de până la 24% pentru personalul din școli. Nu e clar dacă aceste creșteri sunt prinse deja în bugetul pentru 2023 sau sunt planuri pentru următoarea lege a salarizării.
Amintim că Edupedu.ro a scris că salariile cadrelor didactice și ale angajaților din Învățământ cresc cu doar 4,3%, în medie, în 2023, conform fișei bugetare a Ministerului Educației. – detalii aici
Într-un proiect de ordonanță de urgență, publicat luna trecută de Ministerul Finanțelor, era precizat că salariile din Educație vor fi majorate cu 10% în anul 2023.