Premierul Ciucă se întâlnește marți cu sindicatele din învățământ. Tema discuției este majorarea salariilor pentru profesori

10.778 de vizualizări
Foto: gov.ro
Premierul României, Nicolae Ciucă, se întâlnește marți, 13 decembrie, cu sindicatele din Învățământ, iar tema discuției o reprezintă creșterea salariilor pentru profesori, după cum a anunțat luni Ligia Deca. Declarațiile au fost făcute în cadrul unor audieri în Parlament, cu privire la proiectul bugetului pentru anul 2023. Potrivit Guvernului României, întâlnirea este programată la ora 11.

În contextul în care aceasta anunța că profesorii debutați vor avea o creștere de salariu de 7,31% în 2023, Ligia Deca a spus că premierul Ciucă are o discuție programată cu sindicatele:

„Vizavi de profesorii din învățământul preuniversitar, debutanții, avem o creștere pe medie a salariului de 7,31%. Creșteri mai mari sper să obținem din nou odată cu adoptarea noilor legi, dar, sper eu, să avem creșteri în funcție de discuția pe care sindicatele din educație o vor avea cu prim-ministrul României, discuție programată mâine (13 decembrie – n. red.). Poate și mai repede, în funcție de anvelopa bugetară de care dispunem. Cu siguranță, Ministerul Educației va susține profesorii în acest demers.”

Ieri, Ligia Deca a anunțat că, pentru anul 2023, creșterile salariale ale profesorilor sunt moderate. De asemenea, Deca a mai anunțat creșteri salariale de până la 24% pentru personalul din școli. Nu e clar dacă aceste creșteri sunt prinse deja în bugetul pentru 2023 sau sunt planuri pentru următoarea lege a salarizării.

Amintim că Edupedu.ro a scris că salariile cadrelor didactice și ale angajaților din Învățământ cresc cu doar 4,3%, în medie, în 2023, conform fișei bugetare a Ministerului Educației. – detalii aici

Într-un proiect de ordonanță de urgență, publicat luna trecută de Ministerul Finanțelor, era precizat că salariile din Educație vor fi majorate cu 10% în anul 2023.

Citește și:
Ligia Deca anunță creșteri salariale de până la 24% pentru personalul din școli. Pentru profesori, creșterea este de peste 6%
Ligia Deca, despre majorarea cu doar 4,3%, în medie, obținută pentru salariile profesorilor în 2023: Creșterile salariale sunt moderate
Salariul unui profesor debutant va crește cu 7,31% în 2023, spune ministrul Ligia Deca / Aceasta ar însemna o creștere a salariului net până la 2.344 de lei, un venit “incredibil de mic” – calculele senatorului Ștefan Pălărie

8 comments
  1. Aloooo sindicatul, pentru nedidactic când veți vorbi??? Lor când li se vor marii salariile??? ajungi sa trăiești cu 1700 de lei de luna în timp ce alții au câte 5000 de lei ,tot pentru ei va zbateți???

  2. Oricum cârpele din sindicate sunt vândute de mult către stat, primesc ei un “bonus” și problema e rezolvată. Ziceți mersi că nu vă scad salariile, domnilor profesori, că oricum nu aveți coloană vertebrală că să vă împotriviți.

  3. Ministru asta sa și dea demisia, pentru ca n a obținut nimic pentru profesori, iar Ciuca sa înțeleagă o data pentru totdeauna ca un popor e un popor mort fără educație… Fără educație nicio țară nu se poate dezvolta sau nu poate progresa cu adevărat… Ca totul pornește de la o educație bine finanțată… Ca trebuie sa fie prioritate națională și să dea drepturile profesorilor înapoi, drepturi morale și bănești, care le au fost furate după revoluție… Profesorul în ziua de azi nu mai are niciun statut și nicio importanta pentru nimeni, nici măcar pentru ei înșiși, darămite pentru societate în general… Măriți salariile profesorilor și micșorați taxele pe salarii, care sunt cele mai mari din Uniunea Europeană… 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Deschiderea școlilor și grădinițelor se face indiferent de incidența la nivel de localitate, când cel puțin 60% din angajații școlii sunt vaccinați. Cîmpeanu: Singurul criteriu care se adaugă ordinului comun e rata de vaccinare din școală

Luni se deschid fizic școlile și grădinițele de stat și private cu cel puțin 60% dintre angajați vaccinați, fără să mai conteze rata de infectare din localitate. Ministrul Educației a…
Vezi articolul