Premierul Ciucă negociază miercuri, la ora 13:00, cu sindicatele din educație după ce profesorii au anunțat grevă generală din 22 mai pentru salarii mai mari

4.231 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Premierul Nicolae Ciucă are miercuri de la ora 13.00 negocieri cu reprezentanții principalelor sindicate din educație la sediul guvernului, potrivit unui comunicat al executivului, scrie G4Media.ro.

E prima întâlnire a premierului cu sindicatele din educație după ce acestea au anunțat declanșarea grevei generale pe 22 mai.

Întâlnirea de la guvern are loc în timp ce în școli se derulează o grevă de avertisment între orele 11.00 și 13.00.

Problemele ridicate de reprezentanții profesorilor ar fi urmat, inițial, să fie discutate de guvernanți abia joi, scrie G4Media.ro.

Amintim că toate întâlnirile dintre sindicate și premierul Nicolae Ciucă au fost până acum fără rezultat, de regulă orice demers anunțat de premier de negociere a fost abandonat după prima întâlnire, după cum acuzau sindicatele.

Revendicările sindicatelor din educație:

  • „Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“.

Miercuri, 17 mai, de la ora 11:00 la 13:00, va avea loc o grevă de avertisment în toate școlile în care există membri de sindicat ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), conform hotărârilor aprobate de conducerea FSLI, consultate de Edupedu.ro. Ieri (n. red. luni, 15 mai 2023), cele trei mari sindicate din învățământ au anunțat, în mod extraordinar, o conferință de presă comună despre declanșarea grevei și implicațiile ei. Elevii vor veni la ore dar nu se va preda, a explicat Marius Nistor, lider sindical.

Sindicatele din Educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală (FNS) „Alma Mater”, au anunțat marți, 16 mai, într-o conferință de presă comună, că din 22 mai vor intra în grevă generală. Potrivit rezultatelor referendumului făcut în rândul profesorilor din țară, peste 70% au votat pentru grevă generală. Cele trei mari sindicate din Educație au anunțat că cel mai indicat este ca elevii să stea acasă.

“Conform legii, greva se face la locul de muncă. Dar e bine, recomandat, ca elevii să stea acasă, sunt mai mari riscurile dacă nu va avea cine să stea cu ei. Profesorii nu trebuie să supravegheze copiii, pot să stea și în cancelarie”, au spus sindicatele.

Citește și:
Klaus Iohannis trebuie să intervină în conflictul dintre profesori și Guvern – avertizează liderul sindical din educație Marius Nistor, care spune că președintele a refuzat până acum dialogul. Ultima grevă de proporții din educație a avut loc în 2005
Profesorii fac astăzi, 17 mai, grevă de avertisment în școli. Greva începe la ora 11:00 și ține până la 13:00, potrivit sindicatelor
Cadrele didactice să supravegheze copiii în timpul grevei de avertisment de miercuri, spune ministra Educației
Caricatură cu Ciucă și Ciolacu, împărțind ministere, cu învățământul pe sub masă, publicată de FSE. Marius Nistor: Politicienii noștri au altă preocupare – cum anume își vor împărți posturile la faimoasa rotativă
BREAKING Grevă generală în educație, din 22 mai, pe termen nelimitat, anunță reprezentanții celor trei mari sindicate din învățământ / Elevii să stea acasă, spun sindicaliștii. Regulile generale, anunțate de reprezentanții profesorilor – document
Ce salarii câștigă profesorii, care anunță grevă generală din 22 mai. Un profesor debutant are 2.400 de lei pe lună
Probele de aptitudini și de limbi străine pentru admiterea la liceu 2023 nu vor fi afectate miercuri de greva de avertisment / Inspector școlar general: Elevii sunt evaluați conform programărilor stabilite
Ligia Deca, despre greva generală: Nu cred că ar trebui pus în pericol anul școlar. Vom invita în zilele următoare reprezentanții federațiilor sindicale pentru a demara discuțiile
Cu lacătul pe școli după un an ca o vacanță în educație, Ciolacu și Ciucă sunt ocupați cu rotativa la guvernare. Greva profesorilor, discutată într-o joi
Consiliul Național al Elevilor despre greva generală a profesorilor: “Susținem protestele din educație”, dar acestea “au un impact negativ imens” asupra școlii / “Nu suntem de acord ca elevii să fie utilizați drept armă emoțională”
Există riscul ca examenele naționale să fie date peste cap de greva generală din învățământ, avertizează liderul sindical Simion Hăncescu
Și universitățile intră în grevă generală: Este foarte posibil să avem examene anulate sau amânate, ne cerem scuze studenților și părinților, spune Anton Hadăr, președintele Alma Mater
Directorii de învățământ să anunțe din timp dacă întregul personal va fi în grevă, spune președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache, referitor la greva din Educație anunțată de cele trei mari federații
Liderul sindical Simion Hăncescu, apel pentru părinți: Este mai înțelept să rămână copiii acasă în timpul grevei generale
LIVE VIDEO TEXT Peste 70% dintre profesori au optat pentru grevă – e voința oamenilor de a intra în grevă generală, anunță reprezentanții celor trei mari sindicate / “Acum lucrurile se complică, vin examene naționale care pot fi bulversate” / În timpul grevei, recomandăm părinților să țină copiii acasă / În universități se poate să fie anulate sau amânate examene

2 comments
  1. și analfabeții funcționali și analfabeții clasici cine i-a produs? nu actualii așa zisi profesori din învățământ? nu profesorii din ultimii 20 de ani? cum își justifică existența și banii încasați lunar?
    stau cu mâna întinsă și nu văd că sunt vinovați de dezastrul din învățământ.
    educația e la pământ și ei vor bani! pt ce? că și-au dovedit incompetența?

  2. Acum și-a amintit de învățământ, tot timpul il durea în cot de problemele scolii. Ce poate să ofere? Doar promisiuni, nu stie ce os o sa roadă după rocada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Uniunea Sindicatelor Europene din Educație, cu 11 milioane de profesori și angajați printre membri, le scrie premierului Ciucă și Ligiei Deca, în semn de solidaritate cu profesorii din România: Guvernul trebuie să asigure salarii mai mari și condiții de muncă mai bune și mai incluzive pentru a atrage și a păstra profesori calificați și pasionați

Uniunea Sindicatelor Europene din Educație – ETUCE, transmite o scrisoare către premierul României, Nicolae Ciucă, ministra Educației, Ligia Deca și către liderii sindicatelor reprezentative din Învățământ, pentru a se declara…
Vezi articolul

FOTO Cartea lui Călin Georgescu în care candidatul pro-rus citează din teroristul Unabomber, care ura progresul și dezvoltarea societății, promovată la Târgul de carte Gaudeamus / Organizator: Noi nu putem să controlăm ceea ce fac editurile

Cartea lui Călin Georgescu, „Marea Renaștere”, publicată la Editura Prestige, este promovată la Târgul de Carte Gaudeamus din București, unde are un stand cu vizibilitate semnificativă, după cum se poate…
Vezi articolul

Scandal pe bursele elevilor. Ministrul Educației susține că reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au propus ca cei cu medii între 8.50 și 9.50 să nu mai ia burse de merit / CNE: Nu am agreat niciodată creșterea la 9,50 a mediei pentru bursa de merit

Modificarea cuantumurilor minime ale burselor și stabilirea pragului pentru bursa de merit la media 9.50, față de 8.50 cât este în prezent, au fost propuneri făcute de Consiliul Național al…
Vezi articolul

VIDEO FOTO În jur de 12 mii de profesori și angajați din Învățământ au protestat vineri la București / Protestul început la Piața Victoriei și continuat la Cotroceni s-a încheiat / „România needucată”, sub Iohannis-Deca, aruncată la gunoi / „Îndrăznim!” / „Bac, Capacitate – cu nepalezi organizate!”

Angajații din Învățământ au protestat vineri, 9 iunie, în București, începând din Piața Victoriei, unde s-au adunat de la orele 11.00, continuând cu un marș și cu noi manifestații în…
Vezi articolul