Premierul Ciucă: 18.000 de minori ucraineni au rămas în România

1.533 de vizualizări
Nicolae Ciucă / Foto: gov.ro
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, peste 118.000 refugiați ucraineni au intrat în România, 70.000 dintre ei au părăsit teritoriul României și au rămas în țară circa 46.435, ceea ce reprezintă aproximativ 39% din numărul total al cetățenilor ucraineni care au intrat pe teritoriul României, a anunțat miercuri premierul Nicolae Ciucă.

Este important să precizăm că din cifra totală de cetățeni ucraineni care au decis să rămână în România, aproximativ 18.000 sunt minori. De aceea, în această dimineață în cadrul ședinței, precum și activitatea pe care am desfășurat-o aseară împreună cu ministrul Educației, ministrul Finanțelor, ministrul Afacerilor Interne și Ministrul Familiei și Tineretului am căutat și am identificat soluții care se vor concretiza în măsuri pentru a putea să acordăm atenția cuvenită acestor 18.000 de minori“, a anunțat Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat că “este foarte important ca activitatea care se desfășoară la nivelul guvernului să poată fi coordonată cu cea de la nivelul autorităților locale și de asemenea împreună cu Ministerul Afacerilor Externe suntem în permanentă legătură cu ambasada Ucrainei la București, astfel încât să putem să avem datele legate de trasabilitatea și prezența pe teritoriul României a cetățenilor ucraineni“.

“1.070 de cetățeni ucraineni au solicitat azil, iar dintre aceștia 476 au rămas în centrele de azil din țara noastră”, a afirmat Ciucă.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea de Medicină din București și-a pierdut definitiv accesul la pagina inițială de Facebook și anunță că a deschis un nou cont: „Vechea pagină a UMFCD a fost compromisă în urma unui atac cibernetic”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD) și-a deschis o nouă pagină de Facebook, după ce pagina inițială a fost compromisă în urmă cu o săptămână și…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă a FSE „Spiru Haret”, de Ziua Educației, către președintele Iohannis și premierul Ciolacu: La fiecare început de an școlar, „descoperim” că avem tot mai multe catedre neocupate. Avem nevoie de o finanțare corespunzătoare

„O analiză obiectivă ne arată un corp profesoral îmbătrânit, iar la fiecare început de an școlar, „descoperim” că avem tot mai multe catedre neocupate”, se arată în textul scrisorii deschise…
Vezi articolul

„Mulți dintre noi știam despre unele afirmații care pot fi catalogate ca sexiste, rasiste și homofobe ale lui Alfred Bulai”, dar „în rest auzeam doar zvonuri, nu am primit plângeri” – mesajul Facultății de Științe Politice a SNSPA către studenți / Instituția promite o strategie de prevenire a hărțuirii și programe de formare

„Mulți dintre noi știam despre unele afirmații care pot fi catalogate ca sexiste, rasiste și homofobe ale lui Alfred Bulai din cadrul cursurilor. În rest, auzeam doar zvonuri. Nu am…
Vezi articolul