Premierul Ciolacu: Nu pot să accept că un profesor care are 10 olimpici să fie plătit la fel cu unul în care toată clasa nu a luat Bacalaureatul

4.781 de vizualizări
Marcel Ciolacu / Foto: Ilona Andrei – G4Media
„Nu pot să accept că un profesor care are 10 olimpici să fie plătit la fel cu unul în care toată clasa nu a luat Bacalaureatul”, a spus premierul Marcel Ciolacu luni seara, în interviu la Antena 3, potrivit G4Media.ro.

Premierul României, Marcel Ciolacu, după publicarea rezultatelor de la testele PISA 2022, a cerut public ministrului Educației, Ligia Deca, să prezinte criterii de performanță pe baza cărora salariile profesorilor să poată fi crescute diferențiat. „Îi cer ministrei Deca să vină cu soluții privind criteriile de performanță în Învățământ. Nu ne putem aștepta ca doar mărind salariile să se întâmple o minune. Trebuie introduse criterii de performanță în funcție de care salariile vor crește“, a declarat Ciolacu. Acesta făcuse referire la astfel de criterii încă de la preluarea mandatului de premier.

Pe 8 decembrie, la prezentarea Raportului național PISA 2022 pe România, Andreas Schleicher, directorul Directoratului pentru Educație al OCDE, a precizat că salarizarea bazată pe performanță este „una dintre cele mai dificile dileme cu care se confruntă orice sistem de educație“.

Aseară, Marcel Ciolacu a spus că trebuie să existe o echitate socială: „Există medici de familie care câștigă per capita, nu neapărat pe servicii medicale, peste 10.000 de euro, mi se par sume un pic cam mari.

Dacă tot vrem, trebuie să ordonăm această țară, trebuie să creăm o medie. Nu pot să existe medici în orașele mari, dezvoltate, care să câștige peste 15.000 de euro și un medic din zona rurală să câștige o sumă foarte mică, trebuie să existe o echitate socială.

Nu pot să accept că un profesor care are 10 olimpici să fie plătit la fel cu unul în care toată clasa nu a luat Bacalaureatul.

Eu mi le asum (reformele, n.red.), e an electoral, dar mi le asum. Românii vor hotărî dacă am făcut bine sau nu. Românii au întotdeauna dreptate la vot. Dar eu plec acasă liniștit că n-am făcut rău nici românilor, nici României.

Nu pot să fie grefierii plătiți ca magistrații, că nu se poate. Nu pot să mai iasă la pensie la 48 de ani, ca domnul Danileț.

Trebuie să existe un T0, trebuie să ordonăm odată… Nu am văzut rea credință din partea Comisiei, mie nu mi-a zis niciodată Comisia nu la un lucru pe care am putut să-l argumentez.”

Citește și:
VIDEO Marcel Ciolacu, după rezultatele la PISA 2022: Îi cer ministrei Deca să vină cu soluții privind criteriile de performanță în Învățământ. Nu ne putem aștepta ca doar mărind salariile să se întâmple o minune. Trebuie introduse criterii de performanță în funcție de care salariile vor crește
Andreas Schleicher, fondatorul PISA: 40% din statele OCDE au sisteme de bonusuri pentru a stimula performanța profesorilor / Dacă vreți să impuneți criterii de performanță în salarizarea cadrelor didactice, folosiți cât mai multe criterii posibil, pentru că dacă puneți unul singur, acela va fi corupt

23 comments
  1. Cu prostul care n-are şcoală,
    Te lupţi un pic şi-ai câştigat.
    Dar duci o muncă colosală
    Cu prostul care are şcoală !
    Oamenii deştepţi ştiu când e cazul să o facă pe proştii; ceilalţi sunt naturali.

  2. Din câte știu eu, materia de școală nu este materie de olimpiadă. Pentru olimpiadă te pregătești în particular. E ca și cum ai deveni campion mondial cu ce faci la orele de sport.

  3. NOAPTEA MINTII….
    întrebare pentru dl. Prim ministru
    Ipoteza: în momentul de fata accesul la liceu se face în ordinea mediilor chiar cu medii sub 5.00. Asa ca sunt licee cu elevi buni și foarte buni cu medii de la….sa zicem de la 8.00 în sus și licee unde au întrat elevi cu medii de la 2.00 ….la 8.00.
    Intrebarea este: care profesor este mai performant cel care are elevi de 8-10 pe care ii menține la acel nivel și poate chiar are si olimpici printre ei sau profesorul care îl aduce pe cel cu 2. 00 la 7. 00 sau 8.00?
    Ia sa aud!

  4. Sa ne gandim o clipa cui ii cere premierul nostru sa vina cu criterii de performanta pt profesori. CUI? Cuiva care n-a fost nici o secunda la catedra.
    Asa se fac lucrurile in tara noastre: niste habarnisti fac regulile

    1. Citiți comentariile celorlalți, poate înțelegeți ceva mai mult, deși pare că sunteți mulțumit așa cum sunteți.

  5. Sa stabiliti criterii de salarizare pt profesori in functie de rezultatele elevilor atunci cand toti elevii din invatamantul obligatoriu vor face parte din colective selectate astfel incat sa existe elevi buni/ medii/ slabi/ cu CES/ in proportii comparabile in fiecare clasa si scoala. Se stie, doar, statistic, ca rezultatele elevilor sunt influentate in cea mai mare parte de familia de provenienta, de coeziunea, educatia si bunastarea ei materiala, deci in niciun caz nu putem invinui doar scoala pentru discrepante, oricum.

    Si fara examene de selectie in acelasi invatamant obligatoriu (nemaivorbind de olimpiade “scolare” care depasesc mult orice programa, la orice nivel) ! Nu cred ca mai exista undeva un examen sau evaluare care grupeaza elevii de 14 ani in functie de performante in scoli “de elita’ , scoli ‘de cartier’, “de tara’, scoli “bune’, ‘proaste”… Exista licee la care ultima medie de admitere e 9.80 si licee/ grupuri scolare la care prima medie e 5. Si multe au aceeasi programa sau aproape. Cum sa le compari ulterior?

    De ce nu folositi criteriile de circumscriptie de cartier, ca la alegeri, de la clasa I pana in clasa a XII-a la formarea colectivelor scolare? Nici acestea nu ar fi pe deplin echilibrate sau imune la intruziuni , dar ar semana mai mult cu normalul si ceea ce se intampla in alte tari.

    Doar dupa aceea sa vorbim despre criteriile de salarizare pt profesori in functie de rezultatele elevilor!

  6. in scoli uitate de lume din aceasta țară sunt profesori minunați. Nu au olimpici dar au elevi care vin la școală acum de drag, care la școală găsesc cărți de colorat, povesti,creioane cu care desenează tot soiul de minunății …acești copii își sorb din priviri profesorul care nu spune povești despre olimpici și olimpiade ci despre ei, copiii care au înfruntat greutăți sa vina la școală…

  7. Nu pot să accept ca un parlamentar care chiulește sau doarme in bancă sa fie plătit la fel cu altul care chiar face ceva – în caz că există și de’astia. Asta ar trebui să spună ciolacul, nu să vorbească despre lucruri de care nu are habar.

  8. Corecte și pertinenente observațiile! DL MC habar nu are ce înseamnă „olimpici” : un sistem de pregătire paralel cu cel „oficial” , de regulă, pe bani grei… „Oficial”, doar la ICHB ! Ceilalți („neolimpici” din ICHB nu prea fac mare lucru…).
    „Fenomenul olimpicilor”?? Un elitism artificial, transferat „cu succes” din sistemul ”vechi”!
    Munca imensă este la profesori, gen „angella”, care merită nu doar tot respectul și aprecierea noastră ci și un salariu peste cel cu 10 olimpici…

  9. Si daca ai elevi care vin nemancati la scoala?
    Nu sunt toti elevii egali?
    Care este procentul de olimpici care raman in tara?

    1. Tu nu ai inteles se intampla cu olimpicii ramasi in tara!
      Li se da in cap, pt ca la “varf” nu e loc decat de fii, fiice si pilaraie! Si de tot felul de umflati in pene, pe munca altora!
      Valabil la stat sau la privat

  10. Nu pot fi platiti grefierii ca magistratii…Dar profesorul ca femeia de serviciu de la primarie se poate, nu? Dar invatator ca soferul de la nu s’ ce banca se poate? Dar educator ca salahorul de la sapat santuri se poate? Cand Ciolacu o sa ia 30 de copii din cati Dzeu mai stie cati intregi la minte si va face la tara penformanta de olimpiada, eu o sa accerpt sa fiu platit mai putin. Pana una alta, pe dom’ Ciolacu sa-l frece grija de pensionarii speciali si asistatii social fara o zi pe cartea de munca.

  11. Ca sa vedeti cat de paralel e Ciolacu. Eu am in fiecare din cele 18 clase elevi cu CES sau pe care i-am ridicat de la 5 la 7-8. Am clase cu 6 CES. Cu urlete, cu tulburari de opozitie, cu trantit la pamant, tantrunuri de ADHD sau autism. Pe langa ei si alti 20-25 elevi normali. Iar eu sunt numai una. Am si clase simultane de 4 clase cu 19 elevi din care 4 cu CES foarte grav. Nu ma mai platiti, dom’ Ciolacu! Ca stau degeaba, sunt profesor lenes si puturos.

  12. Puteți mări procentul pentru gradația de merit. Norocul dumneavoastră că există profesori cu 0% promovabilitate la Bac că nu ajungeați in veci premier.

  13. Nici noi nu acceptăm că un individ care a abia a terminat un liceu și a urmat cursurile (teoretic) unei facultăți private dubioase a ajuns al treilea demnitar al țării, dar asta e situația…

  14. zise primul olimpic al țării .
    gata , ați gasit cuiul lui Pepelea.
    marea problema a educatiei este ca nu scoatem suficienti olimpici.
    da pe matale, de ce nu te au scos *olimpic*?
    R: pt. că ai fruntea de doua de’ște .
    P.S. noi lucram cu materialul clientului , domnu PM.
    primim pânză de iută , scoatem saci de barabule !
    primim mătasă , scoatem rochie de mireasă !

  15. A inceput si asta!
    Pai daca esti un profesor exceptional la Grup scolar Noname nu poti avea elevi olimpici o viata întreaga si nici nu poti pleca de acolo sa ajungi la ICHB sau Sava chiar daca esti genial!
    De ce?
    Pentru ca acolo sunt deja unii ajunsi prin voia sortii care mor la termen, nu inainte!

    Pe elevii olimpici nu ii formeaza profesorii!
    Sau nu doar profesorii.
    Toti vorbesc de olimpici și toți măsoară tara asta in olimpici ca si cum ar fi litri or tone.
    Nu e meritul tarii si nici al profesorilor
    acest numar ridicat de olimpici. Ei apar pentru ca unii copii destepti și părinții lor se incapataneaza sa scape in acest fel din tara asta.
    Altfel ar rămâne aici sa plateasca pensiile speciale si meritele de luptător unora ca vremelnicul Ciolacu
    Ce merit are un profesor de la un liceu cu nume ca navalesc pe el atatia copii destepti?

    1. Dacă am plăti miniștrii după performanțe Ciolacu ar muri de foame într-un șanț undeva.

      În loc s-o facă pe deșteptul (nu-i iese), marioneta mai bine ne-ar explica de nu mai sunt bani și de ce toate categoriile de români sunt nemulțumite de starea economică. Să aibă legătură cu birul dat Ucrainei și Americii de la care cumpărăm armament inutil cu nemiluita?

    2. Ce bine ca au fost profi fraieri si de treaba ce l-au trecut pe asta clasa! Cine ar mai fi venit acum sa ne certe ce loaze suntem?

  16. Profesorul nu poate să învețe în locul elevului. Aș putea spune și eu că profesorul care are zece olimpici lucrează mai ușor, pentru că lucrează cu elevi interesați, dornici. Important este de unde iei elevul și unde îl duci, contează ce fel de elevi ai în clasă. E suficient să ai unul cu probleme și să nu poți lucra cu restul clasei din cauza lui. Dl Ciolacu este un analfabet funcțional, un individ superficial care își dă cu părerea despre lucruri la care nu se pricepe deloc.

    Noua politică de stat: doar profesorii sunt de vină pentru calitatea slabă a elevilor, nu părinții, nu sub finanțarea educației, nu lipsa de motivare a elevului, nu numărul mare de elevi la clasă etc. Profesorul este noul dușman de clasă, dați în el, tovarăși!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Proiectul prin care elevii primesc lapte și fructe în școli, din nou întârziat: a fost adoptat de Guvern cu 3 săptămâni înainte de începerea școlii, deși a fost pus în dezbatere în luna aprilie / Documentul prevede explicit că elevii primesc produsele din prima zi de școală, 9 septembrie

UPDATE Programul finanțat de Uniunea Europeană prin care copiii de grădiniță și elevii din clasele primare și gimnaziu primesc lapte, fructe și legume a fost aprobat de Guvern pe 21…
Vezi articolul

BREAKING Atac al Guvernului Ciucă în plină grevă generală a angajaților din Educație: a aprobat prin ordonanță de urgență o modificare la legea dialogului social pentru ca profesorilor care intră în grevă să le fie afectată vechimea / Surse: Ar putea să fie pusă în pericol participarea la Definitivat

O ordonanță de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare joi, 25 mai, prin care profesorilor participanți la grevă le poate fi afectată vechimea la…
Vezi articolul