Premierul Marcel Ciolacu are un nou consilier onorific în domeniile educației și cercetării: Horia Iovu, profesor la Politehnica din București, potrivit unei decizii publicate joi în Monitorul Oficial. În urmă cu cinci ani, Iovu se afla interimar la conducerea CNATDCU, for responsabil cu verificarea plagiatelor și care, în acel moment, a pus problema amnistierii plagiatelor “vechi”.
În urmă cu un deceniu, el făcea parte și din Consiliul Național de Etică, instituție care susținea că nu se poate aprecia că Victor Ponta, premierul de atunci, a plagiat în lucrarea de doctorat.
- Potrivit deciziei premierului Ciolacu de numire a lui Horia Iovu în postul de consilier onorific, activitatea acestuia este neremunerată.
Horia Iovu este Profesor specializat în domeniul chimiei și al științei materialelor la Universitatea Politehnica (în prezent Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București). A fost decan al Facultății de Chimie Aplicată și Știința Materialelor (2004-2012) și, apoi, director al Consiliului de Studii Universitare de Doctorat, potrivit CV-ului său.
Între 2018-2020 a fost vicepreședinte al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), după cum se menționează în CV.
În noiembrie 2018, Edupedu.ro scria, citându-l pe Horia Iovu în calitate de președinte interimar al CNATDCU, despre dorința de atunci a acestei instituții de a acorda o amnistie pentru plagiate în doctoratele “vechi” – doctoratele obținute cu mai mult de 10 sau de 20 de ani înainte, pentru care să nu se mai facă verificări de plagiat. El era citat, atunci, spunând că le-a cerut membrilor din Consiliul General al instituției să vină “cu niște propuneri, dacă putem să luăm o astfel de hotărâre, până la ce dată (forul mai poate analiza plagiatele – n.red.). Și au început să zică: unii până în 10 ani, alții după ’90, alții după momentul în care s-au redactat electronic, șamd”.
Tot atunci, Edupedu.ro nota că Horia Iovu a fost membru în 2012 în Consiliul Național de Etică din subordinea Ministerului Educatiei, prima instituție care a decis că Ponta nu ar fi plagiat în lucrarea de doctorat (detalii).