În premieră în alegerile prezidențiale din România, sindicaliștii din educație îi provoacă pe candidații care au intrat în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale – ambii profesori – la dezbatere pe următoarele teme: educație, sănătate, justiție, infrastructură și politică externă. Sindicaliștii din educație din Iași, USLIP Iași, anunță că îi așteaptă pe Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă la dezbatere, la Palatul Culturii din Iași.
- Rezultatele parțiale ale primului tur al alegerilor prezidențiale, după numărarea a 99,21% dintre voturile din țară, arată că Klaus Iohannis are 36,55% dintre voturi, Viorica Dăncilă – 23,81%, Dan Barna – 13,87%. Vezi cifrele integrale pe G4Media.ro
“USLIP IAȘI, care reprezintă interesele a 9000 de membri de sindicat din învățământul preuniversitar, la nivelul județului Iași, propune organizarea unei dezbateri tematice, online, pe pagina noastră de facebook ‘USLIP IAȘI NEWS’, ce are aproximativ 40.000 de urmăritori, în special din zona educației și cu ramificații online în toate județele țării. Transmisia va putea fi preluată și de către posturile de televiziune din România, gratuit“, anunță Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași, într-un comunicat remis Edupedu.ro.
Sindicaliștii precizează că “locul pe care l-am ales pentru această confruntare de idei, viziuni, strategii, este unul cu puternice semnificații pentru Iași și România – Palatul Culturii (din Iași). Confruntarea între domnul Klaus Werner Iohannis și doamna Viorica Dăncilă se va desfășura la o dată stabilită de comun acord cu staff-urile celor doi candidați“.
“Temele pe care le propunem analizei sunt:
- educația,
- sănătatea,
- justiția,
- infrastructura și
- politica externă.
USLIP IAȘI garantează echidistanța și neutralitatea politică a organizației noastre și a moderatorilor. Amfitrionii acestui eveniment vor fi un profesor și un medic“, se mai arată în comunicatul sindicaliștilor din educație, din Iași.
Klaus Iohannis a fost profesor de Fizică la Liceul “Samuel von Brukenthal” din Sibiu; a absolvit Facultatea de Fizică de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a fost inspector școlar general în Sibiu.
Viorica Dăncilă a fost profesoară la Liceul Industrial din Videle; a absolvit Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești. Descarcă de aici CV Viorica Dăncilă
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea