Prefectul Capitalei: Părinţii şi elevii majori, chestionaţi despre oportunitatea testării antidrog în şcoală și a prezentării unei adeverinţe medicale la începutul anului care să ateste că elevul şi-a făcut analize de sânge antidrog

379 de vizualizări
Rareş Hopincă, prefectul Capitalei / Foto: Agerpres
„Am decis ca Agenţia Naţională Antidrog să realizeze un chestionar în trei puncte, prin care testăm opinia părinţilor şi a elevilor majori referitor la: testarea în şcoală cu aparat antidrog; prezentarea unei adeverinţe medicale la începutul anului şcolar care să ateste că respectivul copil şi-a făcut analize de sânge antidrog (dar care să nu prezinte rezultatele analizelor); introducerea în curiculă a unei ore de educaţie antidrog în şcoală”, a declarat prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, potrivit Agerpres.

Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, anunţă că miercuri a avut loc o şedinţă a Grupului pentru prevenirea consumului de stupefiante, în cadrul protocolului pe care Prefectura l-a semnat cu Agenţia Naţională Antidrog, Direcţia de Sănătate Publică, Jandarmeria, Poliţia, Inspectoratul Şcolar şi Direcţia Regională Vamală.

Una dintre propunerile formulate vizează elaborarea unei chestionar prin care să fie testată opinia părinţilor şi a elevilor majori în ce priveşte testarea în şcoală cu aparat antidrog şi prezentarea unei adeverinţe medicale la începutul anului.

‘În cadrul şedinţei de astăzi, am trasat câteva direcţii de acţiune importante. Împreună cu consiliul elevilor, vom constitui la nivelul fiecărei şcoli o structură care să ne ajute cu diseminarea mesajelor antidrog şi de prevenţie. De asemenea, am decis ca Agenţia Naţională Antidrog să realizeze un chestionar în trei puncte, prin care testăm opinia părinţilor şi a elevilor majori referitor la: testarea în şcoală cu aparat antidrog; prezentarea unei adeverinţe medicale la începutul anului şcolar care să ateste că respectivul copil şi-a făcut analize de sânge antidrog (dar care să nu prezinte rezultatele analizelor); introducerea în curiculă a unei ore de educaţie antidrog în şcoală’, scrie prefectul, pe Facebook.

El subliniază că este vorba despre ‘un chestionar de testare’ a opiniei părinţilor şi a elevilor majori.

‘După ce vom avea rezultatele acestuia, vom fundamenta propuneri concrete. În niciun caz nu vom lua măsuri care contravin intereselor şi dorinţei părinţilor şi elevilor din şcoli şi licee. Este datoria noastră să luăm măsurile necesare pentru a proteja copiii şi pentru a-i ajuta să conştientizeze pericolele la care se expun în cazul unor comportamente şi/sau a unor anturaje nepotrivite’, scrie Rareş Hopincă.

El remarcă ‘o deschidere din ce în ce mai mare’ a societăţii spre a discuta despre aceste probleme şi subliniază că dialogul reprezintă ‘un pas esenţial’. Totodată, menţionează că Prefectura Capitalei are rolul de catalizator şi de mediator între instituţiile abilitate să prevină consumul de stupefiante.

‘Direcţia de urmat este de a găsi acele mijloace corecte, legale şi morale prin care să reuşim să combatem consumul acestor substanţe în rândul populaţiei şi, cu precădere, în rândul tinerilor, cea mai vulnerabilă categorie socială din acest punct de vedere’, precizează Rareş Hopincă, conform Agerpres.


5 comments
  1. Da,da, testarea in scoala cu aparat antidrog macar 1 data pe luna, pentru fiecare elev si da, desigur adeverinta antidrog la inceputul anului scolar, sigur, este foarte bine, marea majoritate a parintilor vor sa vada adevarul, nu au nimic de ascuns.

  2. Cum adica se testeaza opinia bre? Daca a consumat opinia un drog?
    Cum se testeaza o opinie bre? Se scoate opinia de la om si se masoara ci opiniometrul prefecturii?

    „elevi majori” – in invatamantul preuniversitar cam 12% sunt peste 18 ani. Care o fi logica sa se testeze opinia (sic!) lor doar?

    „introducerea în curiculă a unei ore de educaţie antidrog”
    Bre telectualule, curriculum la singular, curricula la plural. „Curicula” doar in jargonul incompetentilor de la minister.

  3. Ce propunere bezmetica!
    Ore de educatie antidrog se fac la mai multe discipline! Asta nici n-a citit programele scolare.

  4. >>prezentarea unei adeverinţe medicale la începutul anului şcolar care să ateste că respectivul copil şi-a făcut analize de sânge antidrog (dar care să nu prezinte rezultatele analizelor)

    Altă zi, altă prostie.

    1. Analizele (de orice fel) medicale nu sunt obligatorii, iar prezentarea (sau neprezentarea) lor nu pot îngrădi dreptul elevului la educație.

    2. Acceptând prin absurd că face analiza (de moft) cerută de prefect… nu apare nicăieri rezultatul. Atunci pentru ce să o facă, de amorul artei? Sunt gratis? Dacă elevul e major și vrea/nu vrea să o facă (știe el dacă a consumat sau nu droguri), ce sens are minunata analiză? Mai rău, dacă elevul e minor iar părinții îl obligă să facă analizele respective… ce urmează, în funcție de rezultat? (oricum nu-și forțează nimeni copiii să nimic, nici să se vaccineze n-au vrut, ei, părinții, darămite să-și lase copiii să se vaccineze dacă au dorit).

    E concurs de imbecilități emise pe secundă/metru pătrat în ultima vreme? Am mai avut politicieni incompetenți, dar și incompetenți și complet reduși intelectual… mai rar.

  5. Tipic pentru un stat eșuat, cu mentalități învechite si capacități intelectuale nule. Mergem cu desconsiderarea cetățenilor atât de departe încât le mai cerem ceva, in loc să le oferim ceva? Iar ii tratam pe toți copiii că fiind vinovați, infractori dinainte de a fi vinovați. Puneți capăt traficului, securizati scolile, sta in puterea autorităților să o facă, deși nu o vor face niciodată că e prea bănoasă chestia! Este o măsură din start eșuată, cei cu stare vor rezolva orice adeverință, iar ceilalți…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anisie: În scenariul verde, e obligatorie prezența elevilor la școală, la fel și în scenariile galben și roșu – școala online e obligatorie / Scenariul potrivit va fi decis de fiecare școală în Consiliul de Administrație și transmis inspectoratului școlar

Scenariul potrivit va fi decis de fiecare școală în Consiliul de Administrație și transmis inspectoratului școlar, care îl trimite mai departe la Direcția de Sănătate Publică, a anunțat ministrul Educației…
Vezi articolul

Desființarea intrării separate pentru profesori, din școli, propusă de Consiliul Național al Elevilor pentru noul statut / Sondaj: doar un sfert din 15 mii de elevi susțin că au primit alocații forfetare pentru navetă

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a realizat raportul anual privind implementarea statutului elevului, iar la consultare au participat cadre didactice și elevi, din mediul urban și rural și din toate…
Vezi articolul

Ultima săptămână de cursuri din primul modul. Urmează vacanța de toamnă pentru toți elevii și copiii de grădiniță în săptămână 28 octombrie – 5 noiembrie. Modulul al doilea începe pe 6 noiembrie și ține 7 săptămâni

Primul modul de cursuri pentru elevi se încheie vineri, 27 octombrie, potrivit structurii anului școlar 2023-2024. De menționat este că elevii din București încep vacanța mai devreme cu o zi…
Vezi articolul

Ministerul “se pare că va accepta ca proba de limba română să fie de sine stătătoare” la Bacalaureat, dar pe partea de admitere la colegii „ei încă se țin tari” – reprezentantul Federației părinților, după consultările pe proiectul de lege a învățământului preuniversitar

Reprezentanții Ministerului Educației “încă se țin tari” în ceea ce privește propunerile referitoare la examenul de admitere în clasa a IX-a, la colegiile naționale, conform proiectului de Lege a învățământului…
Vezi articolul