Prefectul Capitalei: Dacă ajungem peste 6 la mie, cu siguranță prima dată nu se vor mai putea face cursuri / Azi, indicele raportat a fost de 5,33

Foto: Agerpres

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, afirmă că este „foarte posibil” să se ia decizia carantinării Bucureştiului în cazul în care se depăşeşte indicele de infectare cu noul coronavirus de 6 cazuri la mia de locuitori, transmite Agerpres, citată de G4Media.ro.

„Este foarte important ca populaţie să respecte măsurile şi cel mai bine este să o respecte de bunăvoie. (…) Având în vedere faptul că rata a crescut destul de mult, cu jumătate de punct procentual de ieri până astăzi, mâine voi avea o întâlnire cu DSP şi dacă se poate şi cu INSP pentru a vedea ce părere au dumnealor şi ce măsuri suplimentare ar putea să fie adoptate în cazul în care ajungem în scurt timp la incidenţa de 6. (…)

Dacă ajungem peste 6 la mie, cu siguranţă prima dată nu se vor mai putea face cursuri conform ordinului comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii.

De asemenea, este foarte posibil să se ia măsura carantinării zonale, adică şi Bucureştiul şi evident localităţile limitrofe, care sunt deja în carantină, în aşa fel încât circulaţia să fie limitată, să evităm aglomeraţiile în special în mijloacele de transport în comun, pieţe, mall-uri şi aşa mai departe. Evident că deplasarea va trebui făcută doar în cazurile în care este nevoie şi cu declaraţie pe proprie răspundere”, a declarat prefectul duminică.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

În ședința de duminică, de la Prefectură, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a constatat că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată calculată la 14 zile, în data de 21.03.2021 este de 5,33/1000 locuitori fapt pentru care, începând cu data de 22.03.2021, ora 00:00 au fost dispuse următoarele măsuri pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia:

1. În unitățile de învățământ participarea la ore se desfășoară astfel:

A. Cu prezență fizică pentru: – toți preșcolarii și elevii din învățământul primar, – elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;

Este permisă organizarea cu prezența fizică în unitățile de învățământ a următoarelor activități: simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali; evaluările naționale; orele remediale pentru toate clasele.

B. Participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

2. Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și în interiorul altor spații publice închise care au acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de faptul că sunt construcții cu caracter temporar sau permanent;

3. Se interzice activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, cu excepția deservirii persoanelor cazate în interiorul acestor unități;

4. Este permisă prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum și în spațiile publice dacă au un tavan și un singur perete cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;

5. Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

6. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

7. Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția desfășurării activității de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri și loz, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară;

8. Este interzisă organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in;

9. Este interzisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;

10. Este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice

Foto: Agerpres

Exit mobile version