Predarea și evaluarea online, implicit acordul celui examinat online, pentru a prelua controlul asupra propriului echipament IT vor face parte din contractul de școlarizare pentru anul școlar următor, anunță ministrul Educației

13.717 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Predarea și evaluarea online vor face parte din contractul de școlarizare pentru anul școlar următor, anunță ministrul Educației într-o declarație la Digi24. Este vorba despre contractul educațional pe care fiecare elev și părinte îl semnează cu instituția de învățământ, de regulă la începutul fiecărui ciclu de școlarizare. Modificarea acestui act ar însemna ca toți elevii ar trebui să semneze în toamnă noua formă a contractului.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că predarea online trebuie făcută „acolo unde este adecvată”.

„Trebuie să ne ocupăm de situația actuală, încercând să promovăm predarea online care va avea un loc mult mai important după ce pandemia va fi fost încheiată decât până acum. Pentru asta trebuie să avem profesori pregătiți pentru predarea online, conectivitate generalizată și echipamente pentru orice elev.

Predarea online trebuie să fie făcută acolo unde e adecvată, unde e potrivită, nu ca până acum, în orice situație, acest lucru fiind impus de criza sanitară.

Şcoala on-line nu a fost eficientă, pentru că profesorii nu au fost pregătiţi pentru predarea on-line. Predarea on-line presupune cu totul alte activităţi faţă de predarea clasică: de la conceperea conţinutului până la evaluare şi examinare.

Evaluarea şi examinarea trebuie făcute pe platforme dedicate, securizate, care să îţi ofere garanţia că cel care răspunde este într-adevăr elevul care trebuie să răspundă.

Acest lucru lipseşte cu desăvârşire în şcolile din România, acest lucru necesită acordul celui examinat on-line, pentru a prelua controlul asupra propriului echipament IT.

Acest lucru nu a făcut parte din contractele de şcolarizare şi va face parte din contractele de şcolarizare care vor fi semnate pentru anul şcolar următor: 2021-2022. Este foarte important.

Predarea on-line nu a fost eficientă pentru că au fost diferenţe foarte mari de la o zonă la alta, atât din perspectiva conectivităţii, cât şi din perspectiva echipamentelor”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Model contract educațional ROFUIP 2020  – varianta în vigoare.

Legea Educației prevede că la baza relațiilor dintre școală și elev/părinte este un contract educațional. Acesta este reglementat prin Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ (ROFUIP), modificat cel mai recent în luna septembrie 2020, și prevede obligațiile părților.

Foto: © Eakrin RasadonyindeeDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


16 comments
  1. Lăsați copiii la școală!!! Lăsați tâmpeniile online!!! Profesorii, copiii, părinții s-au saturat de experimentul ăsta eșuat! Nu ne puteți obliga sa semnam așa o mizerie de contract! Și nici sa ii mai țineți pe copii în fața calculatorului! Elevul trebuie sa fie în fata profesorului, în clasă! Așa se face educație! Nu virtual! Online poate fi backup pt zilele când sunt nămeți de 3m, când sunt furtuni sau temperaturi de 40grade!dar NU EDUCAȚIE ONLINE CA CEVA OBIȘNUIT!!!

    1. Pai nai înțeles că ne pregătim de valul 4?🤣a spus în seara asta la tv tâmpanu că ne pregătim de acum încolo pt un onlainuri.

  2. Evident că nu voi semna un astfel de contract. Pe aparatura de acest fel de acasă lucram și noi părinții, sunt proiecte de servici, calculatoarele și dispozitivele de acasă sunt în rețea. Nu sunt de acord cu accesul scolii asupra aparaturii și conținutului soft din casa noastră. Exista obligativitatea școlarizării pe lângă dreptul școlarizării copiilor. Care nu poate fi condiționat de un astfel de contract.

    1. Sotul meu este contabil. Lucreaza pe acelasi calculator prin TeamViewer pentru o firma care momentan are angajatii in telemunca. Totul este securizat. Cum sa fac asa ceva??? Cu dispozitivul meu??? Cred ca glumeste persoana care abereaza astfel.

  3. Reiese din aceste comunicate viitorul sumbru al elevilor din Romania cat si al profesorilor.Toate aceste prostii cu scoala online ar trebui revizuite.Daca s a ajuns la preluarea controlului echipamentului IT este grav,foarte grav.In curand copii nostrii vor fi controlati chiar si acasa si vor fi ca niste zombie.Au nevoie de libertate si de socializare.I
    In al doilea rand ce facem cu cei din zonele rurale?Ei saracii nu au unii nici macar hrana si imbracaminte si voi imbecililor vreti de la ei atatea pretentii????

  4. D-le ministru, lăsați-ne cu predarea online…. Copiii trebuie sa meargă la scoala, sa socializeze și sa fie în contact direct cu îndrumătorii lor… Ceea ce au făcut pana acum a fost apa de ploaie…. Nu este ok sa faci ore pe zoom a câte 40 de minute fiecare ora…. V-ați gândit la liceele vocaționale?!? Cu siguranță că nici nu știți despre ce este vorba…. Nu interesează pe nimeni ce fac și cum se descurca acești copii, cum părinții dau din colt în colt ca să poata face niște înregistrări… nu știți ce înseamnă să ai ore de specialitate care nu se pot face prin telefon… Copiii nu sunt atenți, nu sunt captivați de aceste ore online, plus ca nici nu este sănătos fizic și psihic… Trebuie sa revenim la ceea ce înseamnă normalitate și sa nu ne mai batem joc de aceste generații care vor trebui sa susțină tara într-o zi. Lipsa de educație și cultura ne vor trage mai jos decât suntem acum… Poate nu realizați și nu cunoașteți nivelul de cultura, educație și situația financiara din alte tari cu care noi trebuie sa concuram.. Ne afundati într-o prăpastie fără ieșire… Dumnezeu este sus!

  5. Doamne feri!Ar trebui înființate posturi pentru orele online,nu aruncate în cârca oricui vrea și nu vrea.Dar la noi merge și așa.
    Atribuțiile le înmulțim și salariul îl scădem.
    Big Brother varianta școlară!

    1. Eu o spun de luni de zile: atunci cand sunt astfel de crize, profesorul, ca orice alt angajat cu drepturi in tara asta somaj tehnic si profesori pregatiti in acest domeniu sa predea online sub o forma agreata de fiecare scoala conform specificului zonei, echipamentului. Doamne, asa ceva nu am auzit de cand mi-au schimbat fisa postului si mi-au inclus obligatoriu predare online si voluntariat. Deci, in invatamant obligatoriu si gratuit, nu va dam nimic, va cerem totul de acasa si mai avem si tupeul sa va obligam pe semnatura sa va preluam controlul propriului echipament. Ma scuzati, uite ca eu vreau sa am in…echipament poze cu mine cand umblu prin casa in chiloti. E echipamentul meu si a doi copii, ca avem un singur telefon toti 3. laptopul a murit de atata online.

    2. Zenobia. Exact. Eu ca profesor nu trebuie sa am aptitudini IT. Ca nu de asta m-am prrgatit. Sa se formeze cine vrea si sa predea astfel in vremuri de restriste.

  6. Alt stigmat aruncat in carca profesorilor. Eficienta actului educational este o chestiune care tine nu doar de profesor ci si de elev. Degeaba intru eu online daca elevul sta acasa si asculta manele pentru ca i se par mai interesante…

    Domnule ministru, cate ore eficiente online ati tinut pana acum ca sa puteti vorbi?

    1. Bine spus, când elevul și părintele vor fi sancționați asa cum sunt profesorii, se vor face minuni, pana atunci:veșnica marasma:profesorul, profesorul, veșnicul profesor

    2. Este cum ai trimite armata la razboi cu ce au ei acasa si dupa ii certi ca i-au bataie si se retrag.

      Suntem singura categorie care a lucrat cu resursele proprii ar trebui sa ni se faca statui dar ni se taie salariile. Iar sindicatele ii lasa sa ne calce in picioare!!

      Toate localitatiile si toti elevii au avut conectivitate buna la internet? (Nu)

      Au avut toti elevii dispozitive sa participe la ore? (Nu)

      Au avut profesorii un timp de adaptare si instruire nu sa treaca brusc la online? (Nu)

      Au primit profesorii dispozitive, licente la programe, platforme unde sa evalueze? (Nu, cu cateva exceptii)

      Profesorii care nu se descurca cu mediul digital din cauza varstei. A fost chemat la scoala si sa fie asistat in predare pentru a tine ore online? (Nu)

      1. Stiu ca raspund cu intarziere si desi nu pot eu sa “i-au” atitudine …. dvs nu aveti CE cauta in invatamant, stimate domn profesor Marius …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu ignoră petiția semnată de 28.000 de persoane pentru demiterea sa și retragerea proiectelor de legi ale educației: „Au fost teme care au adunat multe sute de mii de semnături (…) noi ne ocupăm cu reforma în educație”

Ministrul Educației a bagatelizat cele 28.000 de semnături adunate în weekend de petiția care cere demiterea sa din fruntea ministerului și retragerea proiectelor de legi ale Educației. Cîmpeanu a declarat…
Vezi articolul

Lider sindical din Educație: Părinții propagă cel mai rapid virusul și pe această cale ajunge în unitățile de învățământ / Profesorii s-ar simți mai în siguranță dacă toți părinții s-ar vaccina

Coronavirusul este răspândit și de „cele câteva milioane de părinți care propagă cel mai rapid virusul respectiv și pe această cale ajunge în unitățile de învățământ”, iar „dacă părinții s-ar…
Vezi articolul