Comisia pentru Educație și Cultură din Parlamentul European a decis, luna aceasta, să publice corespondența sa cu ministrul polonez al Educației, după ce acesta din urmă a acuzat structurile europene că ar fi ilegale și a decis schimbări în modul în care este predată istoria în țara sa. Răspunsurile dure ale comisiei din PE pun în contrast abordarea “excepționalismului național” la care apelează încă unele țări, abordare în care, după cum semnalează reacțiile din PE, interesul politic joacă un rol important, cu abordarea comunitară, care insistă pe un mod obiectiv de a privi istoria, în context european.
- Disputele dintre ministrul polonez Przemyslaw Czarnek și Comisia pentru Educație și Cultură din Parlamentul European vin în contextul unei înrăutățiri a relațiilor dintre Uniunea Europeană și statul membru Polonia, ale cărui autorități sunt acuzate de încălcarea principiilor europene privind democrația, justiția, drepturile omului, libertățile cetățenești.
Disputa privind istoria a apărut în mai a.c., în urma unui interviu în care ministrul Czarnek a vorbit despre o serie de schimbări propuse pentru materia Istorie, în învățământul secundar – mai multe ore de Istorie, dar și o atenție specială pentru istoria secolului al XX-lea. În acel interviu, oficialul prezenta abordarea poloneză:
- “Dacă polonezii nu-și cunosc istoria, trecutul lor, dacă nu sunt legați de identitatea lor, Polonia nu se va dezvolta natural”.
- “Câteodată aveam probleme cu vreun complex față de caracterul nostru polonez. (…) Ca polonezi, am oferit mult Europei, în multe locuri. Cunoștințele pe această temă sunt reduse, ar trebui să fie mult mai solide pentru a ne face mândri că suntem polonezi. Nu ne vom simți mândri dacă nu ne știm propria istorie”.
- Elevii vor învăța “Despre toate evenimentele care au o importanță extraordinară pentru soarta statului polonez. (…) Aderarea Poloniei la UE, Tratatul de la Lisabona, funcționarea Poloniei în cadrul Uniunii Europene, evoluția UE de la o entitate legală la una ilegală – pentru că astăzi este o entitate ilegală, care nu-și respectă propriul cadru”.
- Întrebat despre influența politicului asupra modului cum e predată istoria: “Orice țară normală și orice națiune normală se mândrește cu strămoșii ei și cu realizările acestora și asta trebuie să facem noi. Vom pune în sfârșit capăt pedagogiei rușinii și vom apela direct definitiv la pedagogia mândriei, așa cum face fiecare țară normală din Europa și din lume. Suntem unici din acest punct de vedere, o țară, una dintre puținele care s-au concentrat pe pedagoga rușinii (…)”.
- “Pedagogia mândriei se bazează pe faptul că, înainte de toate, arătăm ce e frumos în istoria noastră, fără să uităm ce este urât, dar nu putem pune accentul pe urât și să-l prezentăm ca trăsătură a națiunii poloneze”.
După ce Comitetul legislativului european a reacționat mai întâi în iunie, contestând în principal atitudinea oficialului polonez cu privire la Uniunea Europeană, acesta a reacționat invocând momente grele din istoria Poloniei din ultimul secol, în special cea legată de cel de-al doilea război mondial și perioada comunistă.
“Memoria nu trebuie abuzată în scopuri politice”
În octombrie, Comisia pentru Educație și Cultură din PE a trimis o a doua scrisoare. În aceasta, forul arată că nu contestă în niciun fel greutățile și realizările istoriei poloneze, dar în care sancționează în termeni duri nu numai atitudinea ministrului polonez la adresa Uniunii Europene, ci și faptul că, în privința predării istoriei, în locul unei abordări obiective, în cadru european/regional, este preferat, din considerente ce țin de “instrumentalizarea politică”, accentul pe unicitatea națiunii și pe “educația afirmativă”.
Ce arată, între altele, comisia PE în scrisoarea sa, semnată de 18 europarlamentari:
- “În mod regretabil, răspunsul dumneavoastră nu reușește să ofere clarificările necesare (…) cu privire la recentele comentarii privind caracterul presupus “ilegal” al Uniunii Europene” și la reformele planificate pentru predarea istoriei în Polonia”.
- “Opinia noastră a fost mereu că, în timp ce putem învăța din istorie, memoria nu trebuie abuzată în scopuri politice. Cercetările admit în mod clar faptul că memoria istorică este prin definiție un concept evaziv care nu reflectă în mod necesar ‘realitățile istorice’. Mai degrabă, include un grad anume de subiectivitate, vând în vedere că alegerea modului cum să ne amintim trecutul și a ce să ne amintim presupune mereu judecăți de valoare. În acest context, este cu atât mai important să fie aplicate cele mai înalte standarde posibile, atunci când ne raportăm la trecut – inclusiv imparțialitatea, obiectivitatea și sprijinul pe fapte și surse, ceea ce este în primul rând vocația istoricilor de profesie, nu a politicienilor.”
- “Viziunea noastră legată de scopul predării istoriei este fundamental diferită. Dumneavoastră argumentați pentru o educație afirmativă, centrată pe națiune, care să ridice istoria națională, să creeze și să perpetueze mituri în jurul acesteia, instrumentalizând astfel trecutul în scopuri istorice. În Comisia pentru Cultură și Educație, suntem apărători pătimași ai unei culturi critice a amintirii, în care educația istorică se concentrează pe creșterea conștientizării trecutului complex și adesea disputat al Europei. Pentru aceasta, profesorilor și elevilor trebuie să li se încredințeze instrumentele necesare pentru a aborda istoria propriei țări obiectiv și autocritic, în contexte mai largi europene și globale, astfel încurajându-ne cetățenii, în special pe tinerii europeni, să se implice activ în discutarea istoriei și să contribuie la o memorie istorică informată.”
- “Dreptatea istorică nu poate fi realizată confruntând faptele și realizările trecute ale unuia cu cele ale altora sau declarând suferința istorică a unuia ca fiind distinctă de a altora.”
- “Trebuie admis că istoria nu este niciodată doar în alb și negru: așa cum fiecare națiune europeană a contribuit într-un fel sau altul la realizările Europei, nicio națiune nu a fost tot timpul doar de partea dreaptă a istoriei. Pentru a repeta ceea ce s-a spus în precedenta noastră scrisoare: doar dacă e permisă o discuție lipsită de prejudecăți asupra istoriei europene, care să vizeze aspecte incomode ale propriei istorii și se pun față în față discursuri istorice diferite din interiorul națiunilor și dintre acestea, dacă se manifestă deschidere pentru a asculta opiniile și interpretările altora, se poate spera că vor fi depășite umbrele trecutului nostru comun.”
Corespondența completă dintre comisia PE și ministrul polonez poate fi accesată aici.
—————————
Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.
Foto: © Chormail | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
Redacția
Dacian Dolean
Costin Ionescu
Mihai Peticilă
6 comments
Analiza comparativa a celor doua abordari
Pentru a putea compara predarea istoriei cu scopul informarii elevului vs predarea istoriei pt a radicaliza din timp viitorul adult, e important sa intelegem contextul si posibilele efecte ale fiecarei decizii.
Este o certitudine ca orasele state, micile formatiuni statale, statele natiune si apoi imperiile au fost mai capabile, au rezistat mai mult daca liantul dintre cetateni a fost mai puternic. In functie de perioada o diversitate de elemente au functionat mai mult sau mai putin in a tine oamenii impreuna: religia, interesul economic, cultura, nationalismul, ideologia, educatia, un model administrativ eficient bazat pe legi sau din contra pe abuzuri dictatorile, abilitatea de manipulare in masa a unui leader, etc.
Intr-un context in care fiecare stat se afla intr-o lupta continuu cu vecinii, abordarea unui joc cu suma nula duce la izolationism si la orientarea catre interior. Intr-un astfel de context stat pt a exista se poate baza doar pe propriii cetateni si pt a se asigura de loialitatea lor in a imbratisa moartea, singura solutie este radicalizarea lor.
Desi imorala radicalizarea si manipularea cetatenilor garanteaza sanse mai mari de supravietuire a statului, ca urmare a conceptului de “detterence”. Adica va exista o probabilitate mai mica sa fii atacat de unul dintre vecini daca pt el acea victorie este estimata a fi costisitoare si la randul lui va fi vulnerabil fata de un alt vecin al lui. Deci clar solutia este sa ai cetateni multi, prosti si radicalizati dispusi sa moara pt tara. De ce ? Pt ca varianta in care pierdeai razboiul in antichitate si deveneai sclav era mult mai rea. In epoca moderna trebuia sa platesti costurile armatei de ocupatie, deci tot o forma de sclavie, in care munceai doar pt a plati taxe. Deci este clar ca indobitocirea populatiei poate fi o arma extrem de eficienta pt a apara tara, desi este imorala, deoarece alternativa este mult mai rea.
Totusi cand datele problemei s-au schimbat si nu mai suntem inconjurati de vecini care doresc sa ne invadeze, avem in fata o alta paradigma. Efectele radicalizarii populatiei prin metodele mai sus mentionate sunt pe termen lung. Un copil indobitocit de mic pt a deveni soldat la nevoie, va fi vulnerabil intreaga viata la discurs extremist. El va vota politicieni radicali, va prefera solutii extreme gen violenta, iesiri in strada, razboi civil, in detrimentul celor pasnice. Votul oferit politicienilor radicali poate duce la alienarea statului respectiv si distrugerea relatiilor cu vecinii, ceea ce in timp poate avea efecte economice sau in cel mai rau caz militare. Ura este o arma cu doua taisuri.
Acum ca am analizat cele doua abordari si efectele lor, problema reala este daca ghicim sau nu in ce scenariu vom fi din cele doua, pe parcursul vietii generatiei pe care o radicalizam sau o educam dupa necesitati. Un copil se indobitoceste de la 5 ani pana in adolescenta cand vine faza rebeliunii fata de parinti si societate. In schimb rezultatele spalarii pe creier sau a educatiei se vor vedea la cativa ani dupa adolescenta si se vor resimti pe toata perioada vietii. Pentru a putea lua decizia corecta ar trebui sa putem anticipa viitorul sa stim ce le spunem copiilor de la 5 ani, pt a avea efect incepand de cand vor avea 20 pana la finalul vietii.
Daca privim sumar ultimii 2000 de ani in Europa observam ca nu suntem departe de descrierea lui Voltaire asupra istoriei drept “un sir continuu de razboaie si nenorociri”. Perioadele lungi de pace au fost pax romana in secolele II-III si perioada pe care o traim acum dupa al II-lea razboi mondial. Altii ar adauga si pax britanica in discutie. Cert este ca generatia noastra este extraordinar de norocoasa sa prinda pace pe continentul nostru. Unul dintre motivele pacii a fost crearea UE pe fundamentul reconcilierii poporului francez cu poporul german dupa ce au fost inamici inclusiv in doua razboaie mondiale, inclusiv ca efect al radicalizarii copiilor.
Din perspectiva UE, radicalizarea si ura intre tarile membre este garantia stagnarii sau distrugerii UE. Lipsa pasilor in directia centralizarii UE ne rapesc sansa unui viitor chiar mai bun decat perioada buna pe care o traim descrisa prin pace si ridicarea din saracie, excluzand covid. Distrugerea UE ar duce inevitabil la intoarcerea la vechile rivalitati si la razboaie intre vecini.
Argumentul radicalizarii este ca nu este o alegere intre imoralitate si moralitate, pt ca principiile nu ne vor apara granitele. Argumentul educarii este ca alegerea este pragmatica intre pesimism si optimism, intre trecut si viitor.
Uniunea Europeană, așa cum zice ministrul polonez nu este ilegală. Personificând nițel, UE este de-a dreptul RETARDATĂ.
,,pedagogia rușinii” … pai pe aceste meleaguri capitolul asta a fost implementat cu succes putand fi dati exemplu de ,,bune practici”. Sigur ca ,,aspectele incomode” ,,se recomanda imperativ” sa nu fie abordate sau daca totusi tine cineva sa le abordeze tre’ neaparat sa aiba grija ca sa ceara si ,,opiniile altora”. De exemplu, cand vine vorba de al II – lea razboi mondial polonezii tre’ sa ceara si ,,opinia altora” care pot sa spuna ca ,,or fi facut polonezii ceva de i-au invadat nemtii” astfel ca nu mai e necesar dupa atatia ani sa se mai faca atata caz. La fel cum pe la noi, cand vine vorba de ,,istoria recomandata” de ex. tragerea pe roata a lui Horea si Closca poate fi justificata ca fiind necesara pentru ,,tinerea in frau” a iobagilor din Transilvania, vremurile respective impunand o asemenea ,,grozavie”.
Sigur ca-i important ca cei care ,,ies de pe bancile scolilor” sa cunoasca ororile care s-au intamplat de-a lungul timpului. Nu rezolva nimic ,,studierea holocastului” intr-o materie independenta atata timp cat este usor de observat ca tendintele-s ca elevul sa cunoasca cat mai putin din trecut. Daca-i intrebi pe unii ,,abseolvanti de liceu” de ce au fost decapitati Mihai Viteazul sau Brâncoveanu, de ce au fost ,,trasi pe roata’’ Horea si Closca (si nu decapitati conform pedeapsi maxime prevazute in codul penal din acele vremuri), majoritatea n-o sa stie sa dea un raspuns. Tragic e ca ajung deja intr-un procent ,,de speriat” care primesc diplome fara sa cunoasca lucruri elementare (analfabeti functional) astfel ca daca nu se reincepe sa se mai faca si ceva ,,scoala” poti sa vi cu tot felul de idei ,,de studiat in scoala” ca-i numai pe hartie.
Este bine că la noi se învață cai verzi pe pereți. Avem mame de 12 ani, fumează, se droghează, consumă alcool…… . Avem educație financiară, ce să numere, care bani, ai cui? De educație pentru sănătate nu avem nevoie?
Vocile critice bazate pe argumente fac democrația mai puternică!
Pumnul in gură ne apropie de totalitarism!