Pragul de 30% elevi per clasă pentru burse de merit și reziliență trebuie eliminat, avertizează Avocatul Poporului, care cere Ministerului Educației „eventualele studii” care fundamentează pragul

13.933 de vizualizări
Renate Weber / Foto: eueom.eu
Bursele de merit trebuie să se acorde pentru toți elevii cu medii peste 9.50, iar noile burse de reziliență pentru toți elevii cu medii între 7 și 9.50, nu doar primilor 30% din fiecare clasă din România care au aceste note, așa cum a propus ministrul educației – atrage atenția Avocatul Poporului. Instituția condusă de Renate Weber îi solicită Ligiei Deca să elimine pragul de 30% dintr-o clasă pe care l-a propus cu scopul de a limita numărul elevilor pe care îi premiază; Avocatul Poporului atrage atenția că pragul conduce la situații în care anumite clase nu vor avea de fapt niciun elev cu bursă de reziliență.

Într-o analiză asupra proiectului de Ordonanță de Urgență de modificare a noilor Legi ale învățământului Deca-Iohannis, Avocatul Poporului îi cere pentru a doua oară Ministerului Educației condus de Ligia Deca să arate „modalitatea clară și fundamentată prin care s-a ajuns la validarea pragului de 30%”. „Am fi interesați de eventualele studii realizate în acest sens, precum și concluziile obținute cu această ocazie”, solicită Avocatul Poporului.

Concluziile Avocatului Poporului cu privire la noul sistem de burse propus de Ligia Deca:
  • „Nu putem fi de acord ca, la nivelul unei clase, bursele de reziliență și bursele de merit, care se acordă în baza unor criterii clare, să facă obiectul unui procent din efectivul elevilor”.  
  • „Apreciem că pragul [de 30% dintr-o clasă – N.Red] se impune a fi eliminat, iar bursele de merit și de reziliență să fie acordate exclusiv potrivit condițiilor stabilite de art. 108 alin. (18)”. 
  • „Din analiza proiectului rezultă că pragul de 30% va include acum și bursele de reziliență împreună cu cele de merit. Asta înseamnă că pot exista și situații în care în unele clase, cu medii mari, să se atingă procentul de 30% doar din mediile de peste 9,50, caz în care nu ar mai primi bursa de reziliență cei cu medii între 7 și 9,50. În același timp, la polul opus, dacă în situația în care, la nivelul unei clase, bursele de merit și cele de reziliență cumulate nu vor reprezenta 30% din totalul elevilor, acest procent poate fi mai mic de 30%”. 
  • „De asemenea, reiterăm observația pe care instituția Avocatul Poporului a avut-o cu ocazia dezbaterii publice din luna august 2023 pe marginea proiectului de lege a învățământului preuniversitar (actuala Lege nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar), în sensul de a ne indica modalitatea clară și fundamentată prin care s-a ajuns la validarea pragului de 30%. Am fi interesați de eventualele studii realizate în acest sens, precum și concluziile obținute cu această ocazie”. 
Observațiile Avocatului Poporului cu privire la noul sistem de burse propus de ministrul Ligia Deca:
Sursa foto: avp.ro
Analiza integrală a Avocatului Poporului pe OUG-ul prin care Ligia Deca vrea să-și modifice pentru a treia oară în 8 luni Legile învățământului:

Amintim că ministrul Educației, Ligia Deca, a lansat în dezbatere luni, 25 martie 2024, în prima conferință de presă organizată de Ministerul Educației în Guvernarea Ciolacu, un proiect de Ordonanță de Urgență prin care vrea să își modifice propriile Legi ale învățământului, prin regândirea sistemului de burse.

Ministrul inventează cu această ocazie o nouă bursă, numită „de reziliență”, în valoare de 300 de lei pe lună, pentru elevii cu medii peste 7 și sub 9.50. Elevii cu medii peste 9.50 ar urma să ia bursă de merit în valoare de 450 de lei pe lună. Cele două bursele, de reziliență și de merit, nu pot fi cumulate de un elev. Ele ar urma să fie acordate, însă, numai primilor 30% de elevi din clasă. În prima conferință de presă susținută în mai bine de 300 de zile, Ligia Deca a argumentat că bursa de reziliență pentru elevii cu medii peste 7 are ca scop să motiveze „elevii care au în acest moment rezultate medii, să progreseze”. 

Noile burse ar urma să se aplice din septembrie, pentru elevii cu note peste 7 și dacă îndeplinesc două condiții: sub 10 absențe pe lună și media 10 la purtare sau calificativul „Foarte Bine”, în cazul elevilor de clasa a V-a.

Informații de context

În luna octombrie 2023, aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2.

Ministerul a cerut centralizarea după ce în presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus, la Antena 1, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.

Doi elevi din Sibiu, unul cu media generală 1,59 și altul cu 1,85, primesc și ei bursă de merit de 450 de lei pe lună în acest an școlar.

Secretarul de stat Florian Lixandru a recunoscut în cadrul dezbaterii privind metodologia de acordare a burselor că pragul de 30% dintre elevii unei clase pentru acordarea bursei de merit nu a fost ales pe baza unor studii, ci a tranșelor de medii din SIIIR.

La mai puțin de o lună distanță, același secretar de stat a spus că nu poate să spună “care a fost rațiunea pentru care s-a stabilit în lege ca 30% dintre elevii fiecărei clase să primească burse de merit”.

Amintim că Ligia Deca a încercat să justifice criteriul de acordare a burselor de merit prin „existența unei competiții sănătoase, în interiorul fiecărei clase, pentru primii 30% elevi”, atunci când a fost întrebată la TVR, pe 12 septembrie, despre modul în care vor fi acordate bursele de merit în anul școlar curent.

„Ideea este următoarea: copiii performează atunci când intră într-un soi de competiție sănătoasă, întâi cu sine și apoi cu cei pe care-i au în jurul lor, cu colegii lor de clasă. Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă. Asta înseamnă că va exista o competiție, din nou, cu fairplay, sănătoasă, în interiorul fiecărei clase, pentru acei primii 30% care iau bursa de merit. Asta înseamnă că în fiecare an își vor depăși întâi propriile limite și apoi, evident, vor intra într-un soi de competiție unii cu ceilalți, ceea ce împinge în sus întregul corp al elevilor din România”, motiva Deca.

Aproximativ 100 de plângeri pe „bursele Deca” acordate elevilor cu medii sub 5 au fost depuse la CNCD. Csaba Asztalos: S-a pus problema din partea unor elevi, dacă au media 9 de ce nu ar lua bursă?

Citește și:
Bursele de merit „Ligia Deca” pentru medii școlare de 1, 2, 3 și 4 nu vor mai fi acordate din septembrie 2024. Dispar cele peste 8.500 de burse de merit pentru medii sub 5, pentru care elevii încasează anul acesta 450 de lei pe lună dintr-o gafă a ministrului
Bursa de reziliență, cea mai nouă bursă inventată de Ligia Deca, poate asigura 300 de lei pe lună elevilor cu medii peste 7. „Este, practic, o formă de a stimula progresul individual în învățare”, spune ministra
DOCUMENT Noile criterii de acordare a burselor pentru elevi pentru anul școlar 2024-2025 – proiect / Toate bursele sunt condiționate de numărul de absențe
Ligia Deca: Bursa de merit va fi acordată pentru elevii cu media anuală peste 9,50 pentru anul școlar 2024-2025, potrivit proiectului de Ordonanță de urgență / Este introdusă și bursa de reziliență pentru elevii care au cel puțin media 7

Aproximativ 100 de plângeri pe „bursele Deca” acordate elevilor cu medii sub 5 au fost depuse la CNCD. Csaba Asztalos: S-a pus problema din partea unor elevi, dacă au media 9 de ce nu ar lua bursă?

Transformarea meritului în mită electorală, rețeta Deca-Iohannis pentru reforma Educației din România: bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10

12 comments
  1. Este o mare nedreptate față de elevi de clasa a IX-a, care au susținut același examen de evaluare nationala, iar elevii cu medii peste 9 din licee bune nu iau bursa, pe când cei cu medii peste 7 din licee slabe iau bursa! În acest fel îi demotivati sa învețe bine! Ar fi fost corect pentru clasa a IX-a sa ia bursa, spre exemplu, elevii cu media peste 9. Sau cel puțin sa se tina cont de notele obținute la liceu după primele doua module. Conform acestui criteriu de 30%, același elev care intr-o clasa nu ia bursa, dacă se muta în alta clasa unde mediile au fost mai mici, ia bursă! Bursa se acorda la noroc ? De asemenea dacă vine în clasa al 30 lea elev, atunci 10 copii iau bursa în loc de 9 copii, deci mai prinde bursa un norocos ! Ce bătaie de joc !

  2. Ce a rezolvat avocatul poporului? In continuare a ramas procentul de 30%. Bataie de joc fata de elevi care invata, platesc parintii meditatii! Multumim doamna ministru si partidului. Nu o sa mai aveti votul nostru nicicand.

  3. Imi place ca procentul acela de 30% avea ca scop initial sa-i motiveze pe elevii care poate aveau rezultate medii, dar in realitate nu face decat sa-i demotiveze pe elevii cu rezultate bune.
    Iau ca exemplu experienta mea: sunt intr-o clasa destul de buna, unde bursele s-ar opri cam pe la 9.75, daca ar fi aplicat doar acel procent. In alta clasa tot din liceul meu cu rezultate mai slabe bursele se opresc pe la 9.30. Cum e asta echitabil? Nu mai zic motivant
    Daca ramane doar acel procent la anul va fi dezastru

  4. avocata poporului cam dispăruse din prim-plan în ultima vreme și nu i se simțea lipsa. acum a revenit în forță,a găsit un subiect gras de care să se agațe.

  5. Tot în aceeași ședință s-a discutat și despre obligativitatea instalarii camerelor in scoli.Avocatul poporului a fost total împotrivă,cu argumente bine întemeiate.De ce nu se spune nimic despre asta???

  6. Nu-si avea locul nicio bursa de rezilienta. E suficient sa se fixeze un prag(o medie, sa zicem peste 9,00) si sa ia o bursa uniformizata(sa zicem 350 RON) oricine indeplineste conditiile de prezenta si media 10 la purtare din clasa. Ce atata tavetura, atatea tipuri de burse pentru prosti, atatea discutii? Medie prag si punct.

    1. Da , așa este , fiica mea are media generală în ultimii 3 ani peste nota 9.38 , și nu primește bursa . Dar copiii cu medii așa mici primesc bursa de merit , nu este corect ! Copilul meu a muncit mult pentru aceasta medie.

      1. înseamnă că nu a muncit destul 9,38 ..nu e 9,50.. să pună mâna pe carte și poate o să primească bursă..

        1. Ba pardon! 🙂

          9:38 e acelasi lucru cu 9:50 care e acelasi lucru chiar cu 10 pe linie! Evaluarea este un simulacru (uitati-va pe distributia notelor, care contrazic orice reprezentare acceptabila a realitatii).

          Ca unii au note ceva mai mari si altii ceva mai mici, e doar o chestiune de hazard, pentru notele intre 9 si 10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum a mințit secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, că PNRR nu ar permite creșteri de salarii sau sporuri pentru profesori, aflați în grevă generală: Guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari

Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, a declarat miercuri după negocierile cu sindicatele că PNRR nu permite creșteri de salarii sau sporuri la profesori. Realitatea este că în PNRR nu…
Vezi articolul

Ministerul Educației renunță la proiectul european Catalog electronic (SIMS), cu o finanțare nerambursabilă aprobată încă din 2019, de peste 40 de milioane de euro – document / Între timp peste 740 de școli au cumpărat cataloage electronice de la companii private

Proiectul cu finanțare europeană Sistemul Informatic de Management al Școlarității – SIMS, cu funcții de catalog electronic și platformă de management performantă, nu va mai fi derulat de Ministerul Educației, potrivit fișei…
Vezi articolul

Discriminarea în școală – reclamată de 2 din 5 elevi participanți la o amplă consultare despre cum le sunt respectate drepturile / 1 din 3 acuză comportament neadecvat al profesorilor față de elevi / Un sfert spun că au fost martorii unor acte de violență – Raport CNE

Mai bine de 40% dintre elevii care au luat parte la o amplă consultare privind drepturile și obligațiile lor au observat forme de discriminare în școală, pe parcursul ultimului an.…
Vezi articolul
Interzicerea opționalelor plătite

Interzicerea opționalelor plătite la grădiniță intră în atenția Consiliului pentru Combaterea Discriminării. Asztalos: Ministerul să asigure un cadru prin care să permită și alte servicii educaționale, peste standardul minim pe care îl oferă statul

Interzicerea de către Ministerul Educației a opționalelor plătite la grădiniță a intrat în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Președintele instituției, Csaba Asztalos, a declarat pentru Edupedu.ro că “am primit…
Vezi articolul

EXCLUSIV Președinta institutului internațional privind frauda academică IRAFPA, în afacerea de plagiat a ministrului Bode, verificată integral doar cu softuri: “Procentul de plagiat identificat cu software nu înseamnă mai nimic” / “Adevărata metodă” e compararea textelor, pe care o pot face doar specialiștii

Programele de detectare a plagiatului ar trebui să aibă un rol limitat investigațiile asupra cazurilor de plagiat și “adevărata metodă constă în compararea textelor asupra cărora planează suspiciuni, iar specialiștii…
Vezi articolul

Platforma de prezidențiabil a liderului PSD Marcel Ciolacu: „România Educată este cel mai mare eșec din istoria modernă a țării noastre!” / În 2023, actualul premier Ciolacu și parlamentarii PSD au votat la unison „pentru” noile legi România Educată

„România Educată este cel mai mare eșec din istoria modernă a țării noastre!”, proclamă platforma online Româniadorită.ro, lansată săptămâna aceasta de premierul Marcel Ciolacu, înainte să-și anunțe intenția de a…
Vezi articolul