O secțiune gratuită unde se găsesc povești în format audio pentru copiii ucraineni este disponibilă pe platforma superscoala.ro, anunță organizatorii care au completat formularul special din platforma EduCare, pe EduPedu.ro. Poveștile au fost inițial create în limba română, iar acum au fost traduse și își propun să ajute copiii să se simtă “în siguranță, mai puternici, să facă față mai bine emoțiilor”, după cum recomandă administratorii platformei online.
Este vorba de o succesiune de povești în format audio, create inițial în limba română de către Ina Ilie, psihopedagog și autoare a modulului de Dezvoltare Personală pentru părinți și copii de pe SuperȘcoala, traduse ulterior în limba ucraineană de Anna, ea însăși refugiată în România din cauza războiului.
Fiecare poveste, pe lângă faptul că este liniștitoare în sine, încorporând tehnici de respirație și relaxare pentru cei mici, este un instrument care îi ajută pe copii să se simtă un pic mai bine, mai în siguranță, mai puternici, să facă față mai bine emoțiilor, să câștige mai mult echilibru, încredere și curaj, susțin autorii.
Sunt scurte povești terapeutice, fiecare reprezentând câte o călătorie într-un tărâm magic, care pot fi ascultate de către copii seara, înainte de culcare, sau oricând se dorește un strop de liniștire și alinare.
Vârstă recomandată, dar nu limitată la: 3-12 ani.
Poveștile sunt oferite complet gratuit pe SuperȘcoala și pot fi ascultate de pe telefon sau orice alt dispozitiv.
“Poveștile includ tehnici de respirație și relaxare pentru cei mici și sunt un instrument care îi poate ajuta pe copii să câștige mai mult echilibru, încredere și curaj. Temele poveștilor audio nu au legătura directă cu războiul”, mai transmit cei de la superscoala.ro.
Platforma dedicată poate fi accesată aici: https://ukrayina.superscoala.ro/
- Amintim că organizațiile umanitare și asociațiile își pot promova inițiativele de ajutor pentru refugiații ucraineni completând acest formular conceput de Edupedu.ro, în parteneriat cu Fundația Bosch România. Noi le putem promova în mod centralizat către potențialii beneficiari în secțiunea informațională și educațională EduCare.
Cuvintele Annei, colaboratoare SuperȘcoala, care a ajutat la traducerea și înregistrarea acestor meditații ghidate pentru copii:
„Buna ziua, mă numesc Anna, sunt din Ucraina, acum locuiesc în România. Vreau să vă împărtășesc un proiect de suflet pe care minunatii mei prieteni români l-au creat pentru copiii noștri ucraineni: meditația ghidată pentru copii.
Câteva cuvinte despre acest proiect – s-a născut pentru a ajuta copiii. Unii dintre ei sunt speriați, alții nu pot dormi și nu se odihnesc, altora le este greu să comunice și să-și gestioneze emoțiile. Acest lucru este un chin atât pentru copii, cât și pentru părinți.
Meditațiile ghidate îi ajută pe copii să aibă o stare emoțională mai bună, oferindu-le pace, echilibru și curaj. Aceste meditații sunt o modalitate simplă pentru copii de a învăța cum să fie din nou sănătoși, veseli și fericiți.
Meditațiile ghidate au fost create ca basme terapeutice – povești de adormit pe care un copil le poate asculta seara sau oricând; ele îl alină și, în același timp, îl învață pe copil multe lucruri: cum să respire pentru a se calma, cum să facă față emoțiilor neplăcute, cum să-și recapete puterea și curajul în momentele dificile; îl vor ajuta sa adoarma mai ușor, sa se odihneasca mai bine, sa fie mai comunicativ și mai echilibrat. Foarte important: meditațiile ghidate îl vor ajuta pe copil să realizeze că este protejat, că este în siguranță, că este cu siguranță iubit.
Autoarea meditațiilor este Ina Ilie, psihopedagog român, specializată în științe cognitive și consilierea copiilor și familiilor. Ea ne-a permis să traducem basmele ei terapeutice în ucraineană și să le publicăm pentru utilizare gratuită.
Întreaga echipă de oameni care a lucrat la acest proiect speră că aceste meditații vor ajuta copiii noștri să obțină pace și echilibru emoțional”.
Povestea Grădina secretă, în limba ucraineană:
Povestea Cu racheta pe lună, în limba ucraineană:
Carte de colorat în limba ucraineană. Descarc-o în format .pdf
Platforma SuperȘcoala oferă lecții video de matematică, română și engleză, structurate și predate în conformitate cu programa școlară românească în vigoare. Acoperim materiile la care se fac cele mai multe meditații în România, dar la care copiii din rural sau din mediile defavorizate nu au acces, în marea majoritate. Pe lângă lecțiile video, am adăugat interactivitate prin joculețe, întrebări și răspunsuri, teste grilă cu recomandări personalizate în funcție de corectitudinea răspunsurilor.
Organizatorii mai pun la dispoziție și o carte de colorat în limba ucraineană, care este o poveste cu rol terapeutic, concepută pentru copiii refugiați: este povestea Șoricicăi, care este nevoită să fugă împreună cu mama sa, în timp ce tatăl apară pădurea în care locuiau.
Cartea a fost scrisă de către un psiholog polonez, în colaborare cu mai mulți terapeuți pentru copii, potrivit comunicatului de presă citat, fiind o resursă de pe platforma EuroChild.
Cartea, în format document, mai jos:
Cartea de colorat cu text în limba română, mai jos:
Foto: © Tsyhun | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.