Povestea Dariei Porumbel, eleva de clasa a IV-a care are propria expoziție de grafică și pictură, deși la Colegiul de Arte din Pitești nu există secție de desen în primar: Mă inspir din mica grădină a bunicii și din visele mele

Daria Porumbel este clasa a IV-a la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești și de la începutul lunii are propria expoziție de grafică și pictură, la Biblioteca Dinicu Golescu. Cum au luat naștere „Poveștile fabuloase ale Dariei”, așa cum se numește expoziția, și cum a prins încredere în propria putere de a crea? Într-un interviu pentru Edupedu.ro, Daria a povestit că mama a fost cea care a descoperit că desenul nu este doar talent, dar și o plăcere pentru ea, iar Anca Giura, profesorul său îndrumător, i-a dat încredere învățând-o să deseneze direct „în pix cu gel și așa, din greșeli, putem să construim multe lucruri. Să transformăm o greșeală într-un element nou în desen”.

„Îmi place să desenez și mă inspir din mica grădină a bunicii și din visele mele”, spune Daria, care acum a expus la Biblioteca Județeană Dinicu Golescu o serie de desene grafice, pline de „nebunia dantelăriei”.

Deși pasionată de desen, Daria studiază la școală pianul, pentru că la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești nu există o secție dedicată acestei arte până la începutul gimnaziului. „În clasa a V-a fiecare elev va merge pe drumul lui, iar eu voi merge pe desen. Pentru că este această regulă impusă [că desenul nu face parte dintre specializările Colegiului din Pitești, până la clasa a V-a – N.Red.], eu studiez acasă, în particular, desenul. Iar miercurea au loc două ore de desen la Fundația Ilfoveanu. Acasă studiez singură desenul”, spune mica artistă.

Daria Porumbel, autoarea expoziției „Poveștile fabuloase ale Dariei”, despre ceea ce o inspiră, dar și despre greșeala care naște artă

„Mi-am descoperit pasiunea pentru desen înainte să vin la Colegiul Național Dinu Lipatti, pentru că eu desenez de la 3-4 ani. La grădiniță, eu fiind un copil foarte zglobiu, doamnele de acolo îmi dădeau o coală și creioane colorate și nu mă mai ridicam de acolo, pierdeam noțiunea timpului. Apoi părinții mi-au cultivat desenul. Mami și-a dat seama că nu e doar un talent, dar îmi și place să desenez. Întotdeauna m-a sprijinit și o face chiar și acum.

În spatele casei bunicii mele se află multe plante, păsările cântă și, într-un fel, mă relaxează și mă inspiră. În primul rând, în fiecare desen trebuie să fie o atmosferă. Eu desenez atmosferă numai pozitivă, nu și negativă, și fiecare planșă are nevoie de un suflet, de un lucru de acolo.

Inspirația îmi vine și din cărți. Mie îmi place și să citesc și, când am timp, încerc să citesc câte o carte; unele au tocul de foi foarte mare, dar îl termin în două zile dacă îmi place foarte mult. Librăria magică a dorințelor mi-a plăcut foarte mult, în ultimul timp. Acolo este vorba despre o fetiță care își petrecea vara într-o bibliotecă fermecată, unde era o doamnă în vârstă care împrumuta cărți magice care avea o oglindă fermecată și un motan vorbitor. Și acolo se întâmplă toată povestea. Le-aș mai recomanda copiilor Însemnările unei puștoaice, pentru că este plină de amuzament.

M-am gândit că acest stil, doodle, mi se potrivește și am vrut să îl folosesc în continuare. Micul meu secret de originalitate: îmi las amprenta în sensul că îmi adaug niște personaje care au fost în visele mele sau pe care mi le-am imaginat și pe care le-am creat eu. Deci este stilul meu. „Dragonul fermecat” este inspirat din visul meu și este chiar în fața porții, în expoziție.

E foarte greu de explicat cum arată o zi de-a mea. Prima dată merg la școală. Dacă este marți, când este o zi aglomerată, de obicei termin orele la 13:00 pentru că am și oră de pian, după care merg acasă, îmi fac temele și apoi desenez și dacă îmi mai rămâne timp mă joc și citesc. Dacă nu, bine.

Am cunoscut-o pe dna Giura într-o zi de Halloween, în clasa I, când ne-a învățat să facem niște bostănei, dar nu fioroși, ci cu fețe amuzante. Acum avem întâlniri de desen miercurea, două ore, la Fundația Ilfoveanu. Uneori sunt atât de mulți copii, că nu mai avem locuri și de aceea suntem încadrați în două grupuri.

Primul lucru pe care l-aș spune copiilor este că ceea ce contează este să vrei, să exersezi și să ai încredere în tine. Să nu se lase de ceea ce fac și să nu renunțe niciodată. Nici n-ar trebui să am planșele în față, pentru că îmi aduc aminte de ele mereu și mă încurajează.

Ce este încrederea? Doamna profesoară Anca Giura, doamna mea de desen, încă de când am venit la orele de desen ne-a spus că trebuie să lucrăm în pix cu gel. Și ne-a învățat cum să avem încredere în noi. Cum? Pe noi nu ne lăsa să ne schițăm desenele în creion și apoi să conturăm cu pixul cu gel. Ne-a zis să conturăm de prima dată în pix cu gel și așa, din greșeli, putem să construim mai multe lucruri. Să transformăm o greșeală într-un element nou în desen.

Chiar și copiii mici ar putea să le spună celor mari că din greșeli fiecare persoană poate învăța.

Și fratelui meu, Alexandru, îi place să deseneze pe același stil de artă pe care îl fac și eu și îi place și să cânte.

Prima mea lucrare din pandemie a fost făcută seara, pe terasa buncii, o planșă realizată la lumina lunii, unde este Alice în țara minunilor.“

Andreea Porumbel, mama Dariei, despre modul în care a ajuns la acest tip de desen

„Contează foarte mult tema pe care și-o alege. Poate fi sugerată de doamna profesoară sau creată de ea, în momentul în care își începe desenul. Iar primul lucru în construirea desenului este baza, adică un desen simplu la prima vedere, în care ea își fixează personajele principale. După aceea le dă viață personajelor, prin acea broderie în desen. Deci cam așa iau viață aceste desene.

Pe fundal, ea de obicei ascultă muzică clasică, jazz, gospel, muzica de la Disney, este înnebunită să aibă muzică ce îi creează o anumită stare de veselie și cântă, visează la ce face. Așa se desfășoară aceste momente de desen.

A avut experiența de a crea un desen pe o coală A4 în 3 ore. Ăsta a fost cel mai scurt timp. Dacă vorbim de desene pe A3, atunci depinde de cât timp alocă ea desenului în ziua respectivă. Poți să ajungi la 4-5 zile, dar depinde cât lucrează pe zi. Dacă azi poate să lucreze intens 7 ore, în zilele următoare lucrează mai puțin, dar nu are un număr de ore foarte mare la dispoziție, ținând cont că trebuie să învețe. Poate să dureze 5-6 zile un desen, cu câteva ore pe zi. Și depinde și de cât de complex este, pentru că deși toate par la fel, unele necesită mai multă atenție, altele sunt mai ușor de creat, depinde și de volumul de broderie din cadrul lor și de luminile și umbrele din grafică.

Cum a ajuns la acest tip de desen? Când a venit la Colegiul Dinu Lipatti, doamna profesoară Anca Giura le-a spus să lucreze direct în liner. Ăsta a fost pasul în care a descoperit liner-ul și i-a plăcut atât de mult! Până în pandemie, apucase câteva lucrări micuțe sub îndrumarea doamnei profesoare la orele care, la momentul respectiv, se țineau în cadrul Liceului Lipatti, nu contra-cost, erau susținute de doamna pentru a ajuta copiii care vor să urmeze această cale și nu au posibilitatea, pentru că sunt la pian, la vioară șamd. A venit pandemia și s-a sistat totul, dar Daria a fost atât de încântată de această tehnică, încât a continuat. Ea a lucrat în pandemie ca și cum ar fi fost la cursuri, la școală.

La prima ei lucrare pe care a conceput-o în pandemie a mai adăugat elemente și nu pare modificată la prima vedere, pentru că personajele sunt aceleași, dar fundalul l-a schimbat. Și ea a fost foarte încântată. De atunci a început ea în acest stil. Ea și pictează, doar că nu are timpul necesar să acorde atenția necesară și picturii și atunci s-a axat pe partea asta și poate să lucreze în weekend și 7-8 ore, ceea ce este mult. Dar dacă are ceva de predat, se așează și… mai face mici pauze, dar cam ăsta este timpul pe care îl alocă. Și, atunci când vrea să se mai joace, ea pictează. Față de ceea ce face pe grafică, pictura este o joacă pentru ea.

Îi place să citească anumite cărți în care se regăsește. Nu citește orice fel de carte. Vrea să se regăsească pe ea, desenul și lucruri amuzante, care și ei i-ar fi făcut plăcere. Eu asta am sesizat. A plecat și cu cărțile la școală, citește în pauze atunci când îi place. Chiar și seara, dacă o anumită carte o prinde, cu greu dăm stingerea. Stă pe burtă și uneori râde de ceea ce citește. Are jurnalul ei, în care scrie cu litere de tipar, pentru că a văzut cărțile scrise cu litere de tipar. Acolo povestește evenimentele importante și le scoate în evidență printr-un desen. Uneori spune: mă opresc cu desenul că am obosit și mă duc să scriu în jurnal. Ia jurnalul și începe iar să deseneze. Dar e altfel de desen, unul făcut ca în benzile desenate”.