Posturile didactice vacante în anul școlar 2024-2025, actualizate de inspectoratele școlare

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com

Lista cu posturile didactice vacante în anul școlar 2024-2025 a fost actualizată de unele inspectorate școlare. Edupedu.ro a scris în august că noile reguli de angajare pentru profesori pe posturile care rămân libere în timpul anului școlar au fost aprobate de Ministerul Educației. Se pot înscrie la concurs profesori atât calificați, cât și candidați necalificați, procedura în acest sens fiind similară concursului/testării județene pentru suplinitori din metodologia-cadru de mobilitate.

Iată de prevede metodologia-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025:

Articolul 104 – „(3) „Posturile didactice/catedrele care se vacantează după începerea anului școlar 2024-2025 se atribuie de ISJ/ISMB, în ordine, după cum urmează:

a) pentru completarea catedrelor cadrelor didactice titulare, precum și cadrelor didactice titulare a căror restrângere de activitate a fost soluționată prin detașare în interesul învățământului pentru nesoluționarea restrângerii de activitate pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate pentru care nu au studii corespunzătoare;

b) pentru completarea catedrelor cadrelor didactice calificate angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată repartizate pe catedre incomplete, cu respectarea prezentei Metodologii;

c) prin detașare în interesul învățământului sau la cerere cadrelor didactice titulare rămase nesoluționate după derularea etapelor mobilității personalului didactic de predare, potrivit Calendarului și candidaților calificați prevăzuți în anexa nr. 18, rămași nerepartizați după derularea etapelor mobilității personalului didactic de predare, potrivit Calendarului, care îndeplinesc condițiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor, cu respectarea prezentei Metodologii;

d) prin detașare în interesul învățământului sau la cerere personalului didactic de predare titular, precum și candidaților prevăzuți la art. 24 alin. (6), care au promovat examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2024, care solicită detașare în afara Calendarului, cu respectarea prezentei Metodologii;

e) candidaților angajați cu contract individual de muncă pe perioadă determinată cu norma didactică de predare incompletă, în vederea completării normei cu ore din învățământul gimnazial, conform prevederilor art. 9 alin. (4);

f) în regim de plata cu ora personalului didactic de predare calificat cuprins în programe recunoscute de Ministerul Educației, prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfășura activități didactice în unități de învățământ preuniversitar situate în medii dezavantajate angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată;

g) în regim de plata cu ora personalului didactic de predare titular, în condițiile prezentei Metodologii;

h) în regim de plata cu ora personalului didactic de predare calificat angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în condițiile prezentei Metodologii;i) în regim de plata cu ora personalului didactic de predare asociat și pensionat calificat, în condițiile prezentei Metodologii;

j) candidaților cu studii corespunzătoare postului, rămași nerepartizați după concursul organizat de ISJ/ISMB la nivel județean/nivelul municipiului București, în condițiile prezentei Metodologii;

k) candidaților fără studii corespunzătoare postului, rămași nerepartizați după concursul organizat de ISJ/ISMB la nivel județean/nivelul municipiului București, în condițiile prezentei Metodologii.

Articolul 105 În situația în care posturile didactice/catedrele eliberate pe parcursul anului școlar 2024-2025 nu pot fi ocupate la nivelul ISJ/ISMB, conform prevederilor art. 104 alin. (3), consiliile de administrație din unitățile de învățământ sunt abilitate să organizeze și să desfășoare individual, la nivelul consorțiilor sau prin asocieri temporare la nivel local, concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic de predare calificat. În mod excepțional, în lipsa personalului didactic de predare calificat, consiliile de administrație din unitățile de învățământ pot organiza testări prin interviu și lucrare scrisă, în profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de cel mult un an școlar a personalului fără studii corespunzătoare postului, respectiv până la revenirea titularului pe post/catedră în situația posturilor didactice/catedrelor rezervate sau până la solicitarea postului/catedrei de un cadru didactic calificat.”

Lista posturilor vacante – ISJ Dolj

Lista posturilor vacante – ISJ Covasna

Lista posturilor vacante – ISJ Bihor

Testări pentru ocuparea posturilor didactice organizate de unitățile de învățământ 2024-2025 – ISMB

Concursuri pentru ocuparea posturilor didactice organizate de unitățile de învățământ 2024-2025 – ISMB

Despre Titularizare 2024

Proba scrisă a avut loc miercuri, 17 iulie – au fost 37.500 candidați înscriși la Titularizare 2024, dintre care peste 6.800 din promoția curentă. Peste 1.000 de candidați din această promoție nu s-au mai și prezentat la examen.

De la proba scrisă de Titularizare 2024 s-au retras peste 2.660 de candidați după ce au văzut subiectele. Aproape 50 din cei care s-au prezentat au fost eliminați din examen. Rata de participare a fost de 86,48%, a anunțat Ministerul Educației.

După soluționare contestațiilor, au fost 12.833 de candidați cu note între 7 și 10, dintre care 74 cu note de 10 (număr neschimbat față de rezultatele inițiale). Notele finale au fost publicate miercuri, 31 iulie.

Anul acesta doar 40,64% dintre candidați care acum au dat examen pentru prima oră, adică cei din promoția curentă, au luat peste nota 7, asta deși au fost cei mai mulți candidați înscriși din promoția actuală, din ultimii 14 ani.

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Noile reguli de angajare pentru profesori pe posturile care rămân libere în timpul anului școlar, aprobate de Ministerul Educației. Subiectele sunt făcute în școli de profesori care trebuie să declare că le păstrează secrete – model cerere înscriere
Este o adevărată dramă în orice școală când un profesor titular s-a îmbolnăvit și nu poate fi găsit un înlocuitor cu ușurință, spune profesoara Florina Rogalski
Directoarea Andreia Bodea: Am un coleg, profesor de geografie eminent, cu doctorat, care a fost 20 de ani profesor suplinitor. El lua întotdeauna peste 9.50 la titularizare, dar n-avea post
Profesoara Nina Vasile: De 8 ani am dus la inspectorat toate documentele în dosarul cu șină pentru înscrierea la titularizare. Ceri profesorilor să folosească inteligența artificială, dar le ceri să vină la înscriere cu dosare de documente
Marius Nistor, FSE: Sunt unii suplinitori care iau chiar 10 și nu se pot titulariza, că nu au pe ce. Poate sunt posturile respective la nivelul unităților de învățământ și ele sunt date mai degrabă în regim de plata cu ora
Liderul sindical Marius Nistor: Nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu. I-am transformat pe profesori în vânători de hârtii
Exit mobile version