Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Post nou în școli care să preia funcțiile administrative și birocratice – propunerea unei directoare de școală: Aceste misiuni birocratice date de Minister fac ca între director, secretară și profesori să se paseze sarcini nedorite

35.088 de vizualizări
Foto: Pexels.com
O directoare de școală a trimis adresa redactie@edupedu.ro o propunere ce vizează „nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii”. Reacția vine după ce Edupedu.ro a scris că învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii.

„Ceea ce se vede foarte clar, din punctul meu de vedere, este nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii. Se pare ca acest Minister, care trimite aceste directive, are nevoie sa realizeze că un post în plus (= niște bani în plus alocați către educație…) ar ajuta procesul de predare și implicit întreg procesul educațional. O funcție intermediară între director, secretară și profesori, o funcție care să nu fie făcută de profesori în plus, deoarece secretarele sunt deja peste cap de hârtii”, se arată în propunerea cadrului didactic.

Profesoara a precizat că sarcinile birocratice din școli au ajuns să creeze frustrări și conflicte tacite în cadrul echipei educaționale: „Aceste misiuni birocratice date de Minister fac ca între director, secretară și profesori să se paseze sarcini nedorite, pentru care nu este timp, sarcini realizate doar ca să fie făcute și care creează frustrări și conflicte tacite în cadrul echipei educaționale.”

„Un om în plus, un om care sa preia funcții strict administrative și birocratice, ar putea scuti aceste evenimente care aparent se întâmplă în toate școlile. Un om în plus care să primească aceste sarcini, un loc de munca în plus, oameni care poate și-ar realiza celelalte sarcini cu mai mare drag, în special într-o meserie în care sa îți faci treaba cu drag este esențial”, a punctat directoarea.

Aceasta a explicat că omul „în plus” ar putea să fie o persoană pregătită profesional pentru a sprijini profesorii și ar putea să fie în contact și cu părinții, pentru a evalua nevoile acestora, precum și în realizarea proiectelor educaționale:

„Omul acesta “în plus”, de altfel, poate fi nu doar un simplu om cu funcții administrative, ci un consilier educațional, un om pregătit profesional pentru a sprijini profesorii în cele ce trebuie realizate de aceste comisii. Un om care să vadă procesul educațional “din afara”, obiectiv, iar prin proiectele propuse în aceste comisii, să sprijine profesorii să creeze spații deschise pentru toate culturile, să prevină bullyingul, să realizeze proiecte educaționale internaționale, să stabilească o serie de parteneri ai școlii care pot fi contactați in cadrul organizării activităților extrașcolare (care și acestea au nevoie de documente), să fie in contact cu comitele părinților pentru a evalua nevoile acestora și a conecta școala cu părinții prin proiecte specifice.

Când profesorii sunt împânziți de planificări și au nevoie de creativitate pentru lecții realizare cu suflet, acest “om in plus” ii poate sprijini în procesul de educație prin coordonarea tuturor acestor proiecte “extra”, dar atât de utile școlii ca instituție.”

Conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 (art. 194 alin. (2) lit. d)), funcțiile de conducere din școli sunt următoarele: director și director adjunct.

Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.

  • Vom publica articole detaliate cu toate tipurile de hârtii și documente care încarcă nefiresc și nepermis activitatea cadrului didactic. Facem un apel către cadrele didactice să ne scrie pe adresa redactie@edupedu.ro și în comentarii, mai jos, care sunt documentele și procedurile pe care le consideră inutile și fără de care ar funcționa mult mai bine ca profesori.
Citește și:
Învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii: 60% din activitatea unui profesor pentru învățământul primar este marcată de sarcini birocratice
Învățător: Sunt foarte multe cazuri în care cadrele didactice plătesc cursurile de formare din banii proprii / Cheltuielile pentru formarea continuă a profesorilor, cel puțin pentru obținerea numărului minim de credite transferabile, sunt suportate de angajator, potrivit cadrului legal
Cercetătoarea Thea Ionescu: Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat

36 comments
  1. Problema cu bursele sociale de venit mic si cu cele monoparentale ( unde la fel se ia in calcul venitul membrilor familiei ) este ca dosarele elevilor sunt de cele mai multe ori neclare. De exemplu, pentru bursa de venit mic venitul net pe membru de familie nu trebuie sa depaseasca 1181 in perioada septembrie 2023- august 2024. Pentru bursa monoparentala, venitul net pe mebru de familie pentru aceeasi perioada nu trebuie sa depaseasca 2363 lei. Sunt parinti care au lucrat doar cateva luni din aceasta perioada, apoi au fost in somaj, apoi s-au angajat din nou, la alt loc de munca, avand alt venit. Angajatorii de la care trebuie aduse adeverintele cu veniturile nu transmit mereu venitul net ci cel brut. Pentru cei care nu lucreaza, trebuie adusa fie o ancheta sociala de la primarie sau alte acte care trebuie sa demonstreze venitul familiei. De aceea ar fi necesar un expert contabil care sa inteleaga toate aceste date financiare.

  2. Am propus ( inclusiv la parlamentari) de ani de zile ca bursele sociale să nu mai fie date de scol; doar cele olimpice și de merit!
    Este necesar să fie modernizată legea. Să fie dat de UAT unde își are reședința familia un venit suplimentar pentru familie ( dacă este constatat că ar fi necesar conform unor prevederi legale) pentru a asigura ” o plasă de siguranță educațională” pentru copii familiei. Pot fi vauchere care să asigure achiziția de caiete etc, îmbrăcăminte chiar transport pentru elevi și toate acolo unde se cunosc toate despre familie : la primărie!
    Nu se vrea!
    Nu mai vorbesc de avantajele sistemului educațional că nu are rost să lungesc vorba inutil iar familia va fi cu un singur drum, nu vreo trei la trei scoli unde are copii.

  3. A început luna octombrie și încă nu suntem gata cu hârtii și dosare care se cer din ce in ce mai des. Și se cer azi pentru mâine. Am ajuns sa ne pregătim noaptea pentru activitățile de predare că în timpul zilei nu avem când. Un milion de tipuri de burse, dosare peste dosare, rapoarte la comisii pe care nu le citește nimeni, dar Doamne ferește să nu le faci. O mulțime de situații în care trebuie sa iei legătura cu părinții, care de multe ori uita și trebuie să ți evidența constant a cine ce a adus ( hârtii și adeverințe) și să te transformi in agent call centre să le reamintești. In cele 4 săptămâni de școală câte au trecut, am lucrat mai mult de cele 8 ore din program. Între timp desfășurăm și activitățile extracurriculare pentru care iar trebuie sa faci o grămadă de dosare ( la o simpla plimbare in jurul școlii ai nevoie de dosar cu declarațiile părinților că poți să scoți copiii din curte- altă aberație).Apoi celebrele Școala altfel și Școala verde. Doar niste minți bine odihnite de prin minister au putut să creadă că aceste două săptămâni cu tone de hârtii care trebuie completate, ar ajuta școala cu ceva sau pe elevi. Sunt pierdere de timp și resurse. Plus că pune presiune pe cadre didactice deoarece nu ai voie sa ceri resurse financiare de la părinți pentru aceste activități. Și atunci școala nu-ți dă, primăria nici atât, de la părinți nu poți să ceri, cum desfășori aceste activități? Oare avem fiecare școală sponsori de genul Tiriac, etc? Lucrez de 27 de ani în învățământ, dar în ultimii ani a ajuns să-mi pară sincer rău că nu am ales o alta cale atunci când s-a putut. Și toate astea doar din cauza birocrației excesive.

  4. La psi sint firme platite dar se fac de m. de intretinere ca asa vrea dir.sa mai bage niste bani in buzunare.Nu credeti ca directorasii astia ar trebui sa nu mai fie numiti politic si sa nu aiva ore? Sa fie manageri.Sa se ocupe fix de partea administrativa iar profesorii sa faca ceea ce au invatat ,sa educe copii ca oricum acasa parintii nu se ocupa de ei in proportie de 80%

  5. in strict momentul de fata cosmarul burselor este pe primul loc de la 1-2burse am ajuns sa dam vr 7-8-9 variante de burse pe principiul sa aratam ca dam ….in fiecare an aceste variante se schimba ca denumire si continut de reguli privind acordarea , unele burse se suprapun , unele pot fi cumulate altele se exclud , dosarele primite trebuie verificate si pe toate copile scris de diriginte conform cu originalul si sa semneze , na ca suntem su notari fara calificare , parcurgerea in fiecare an a normelor creeate de cineva rupt de realitate te blocheaza efectiv , daca tot vor sa dea fara numar sa aloce si niste asistenti sociali care sa se ocupe de aceste burseeeee dar calicia la noi e cucoana mare

  6. Scolile (profesori din comisia de bursa)cum poate sa evalueze dosarele de burse sociale. Exemplu:dosare burse medicale, dosare burse monoparentale….. etc… Este in oras serviciu Asistenta Sociala. De ce este aruncat totul in curtea scolilor???

    1. E minunat ce propuneti! De 3 saptamani nu pot sa-mi fac lectiile. Trebuie sa fac DOSARE, peste DOSARE!!! ASISTENTA SOCIALA TREBUIE SA SE OCUPE CU ACEASTA SARCINA, NU INVATATORII SI PROFESORII !!!

  7. Am fost cadou didactic în România mai bine de 16 ani…am gradul didactic 1 și știu foarte bine ce inseamna aceste comisii și munca depusa de fiecare…ceea ce nu este ok. De aproape 4 ani, am lucrat și lucrez în Qatar și Kuwait ..aceeași poziție dar în limba engleza. Ceea ce vreau sa va spun este ca aici..nu fac absolut niciun document, nici măcar activitatea nu mi o proiectez. Este o întreaga comisie…cea de curriculum, iar membrii comisiei nu sunt cadre didactice…nu doar un om…care se ocupa de aceste lucruri…iar noi..la sfârșitul fiecărei săptămâni primim planul de lecție pentru săptămâna viitoare, cu linkuri către tot ce avem de folosit. cadrele didactice ar trebui sa se ocupe strict de predare….dacă as avea cu cine..as vorbi despre tot ce se intampla și ce trebuie schimbat….si asa cadrele didactice vor ajunge sa muncească cu spor și determinare…

  8. De exemplu, Comisia pentru situații de urgență, PSI!
    DOCUMENTELE TREBUIE SA FIE INTOCMITE DE O FIRMĂ EXTERNĂ SPECIALIZATĂ!!! NU DE UN PROFESOR!!!
    Vin sa dea amenzi!

    1. Noi am LUAT amendă la un control pe PSI, noroc că directorul a contestat-o în instanță și la recurs ne-au transformat-o în avertisment. Cine naiba știe să facă toate hârtiile alea, când nimeni nu s-a pregătit pentru așa ceva?!

    1. .Nu, sunt localități unde există un contabil arondat la 2 sau 3 școli. De asemenea, nici secretarul nu face parte din comisie pentru că deja este supra aglomerat cu diverse alte documente, raportări, etc. Așadar, toată munca de procesare a dosarelor cade in sarcina profesorilor diriginți care nu au studii de specialitate in domeniul economic pentru a analiza aceste dosare.

  9. Sa vina man Friday, salvatorul invatamantului romanesc, omul care le face pe toate, dar mai ales pe cele neplacute, hartii, tabele, blah blah blah.
    Sa i se puna pe statul de plata si bani pentru Prozac, daca intra in depresie.

    Exista multa disperare cauzata de hartii si de mesaje gen de vineri seara pentru nu stiu ce tabel de facut pana luni. Solutii poate oferi un specialist in resurse umane care sa analizeze organizatia care pleaca de la minister si se termina la scoala.

    Pe Deca si pe dinozaurii acoliti nu ii duce mintea prea mult. Primul lucru care trebui facut este sa se instaleze un sef competent.

  10. buna ziua, …tentanta pare propunerea doamnei directoare… insa deferența și modestia cu care este exprimată sunt surprinzătoare, transpare temerea că nu va fi primită “bine”, domina tonul descurajant de sceptic în această relatare…… contrastând totodată cu faptul că, tocmai, toată lumea a marcat recent cum lasă ministerul tot mai multe lucruri “la latitudinea scolilor” .. Deși aroganta ac exprimare.. putem să înțelegem că pe “latitudinea” asta apasă și multe sarcini concrete noi, nu doar alegerea de a face sau nu niste lucruri…. . Vreau sa vad pe directorul care va spune că în școala lui, toate telefoanele copiiilor sunt ” la liber”… :))

  11. Sa fim obiectivi.Scuze,dar ce fac bibliotecarii și laboranții din școli?Cititori exista dar lipsesc cu desăvârșire ,iar experiențe si aplicatii la disciplinele fizica,chimie la fel.

    1. Se pare că nu înțelegeți Codul Muncii și conceptul de fișă a postului.

      Aici era vorba de un fenomen de improvizație tipic românească.

      In loc sa rezolvi o problemă o cârpești și rostogolești absurdul.

    2. Ai perfecta dreptate! Spun asta în cunoștință de cauză. Și mai ales în vacanțe ce fac aceste personaje ? Iar contabilul șef, sa fim serioși, nu prea are de lucru. Iar informaticianul nici măcar ( nu peste tot) nu întreține site-ul școlii. Și, da e cam multă scriptologie pe profesori. Dar, acum nu mai calculează medii-au catalog electronic, nu sunt obligați la un număr de evaluări ( o prostie). La o normă de 18 ore/16 ore , la concediu de 62 de zile calendaristice, nu cred că li se cere un efort prea mare. Vacanțele însumează un număr mai mare de zile, așa că atunci când nu sunt in concediu ce fac domnii profesori ? Vin la școală eventual 1-2 ore, mai povestesc , își beau cafeaua și pleacă acasă. Așa că să nu-i mai plângem.

      1. Nu există catalog electronic în toate școlile, și nici măcar într-un număr suficient de important ca să conteze, la nivelul țării. Iar unde există e mare consumator de timp – dar dvs continuați să credeți ce vreți, oricum nu-i mai pasă nimănui. La un moment dat ajungi în stare de burnout și când vin alte și alte și ALTE documente de făcut contratimp, pur și simplu nu le mai faci. Și aia e. (E necinstit pentru colegii care le fac în numele celor care nu mai pot, dar cum noi n-avem voie să mergem la psiholog sau chiar la psihiatru, că imediat apărem la știri c-am înnebunit, am ajuns să ne vedem fiecare de sănătatea mintală cum putem).

        Eu am o pasiune pentru disciplina mea, vreau și pot să-mi consum energia pentru ca elevilor să le placă, să fie atrași, să înțeleagă, dar energia mea nu e infinită. Și nu trăiesc ca să muncesc, ci muncesc ca să trăiesc. Dacă vreți un supraom bun la toate, sunteți liberi să-l căutați iar când îl aduceți să-l puneți în locul meu, mă dau la o parte.

        Dar dacă vreți profesori, terminați cu toate prostiile care n-au nicio treabă cu profesia asta. O finanțare corectă a sistemului ar rezolva cel puțin o parte din probleme… dar anul care se încheie a fost cât – 2.7% din PIB pentru învățământ, nici jumătate din cât era în lege, CE pretenții mai aveți?

        P. S. Munca aia pe care o povestiți acolo o cunoașteți din proprie experiență? Haideți toți în învățământ, unde huzurim pe banii voștri, dacă sunteți așa grozavi!

      2. cred ca nu înțelegi ce e fisa postului ce scrie acolo aia faci, vii cu sarcini în plus, vii și cu banii în plus, dacă un om a fost angajat sa bată cuie pai nu îl pui da scuture copaci, după logica asta a ta și paznicul din poartă ar trebui sa facă ceva din secretariat, veșnicele discuții ca ala face și ala sta, bibliotecara aia sau informatcianul …. pentru atât e plătit și aia fac

      3. Există atâta ură și frustrare în unii oameni! Până și un astfel de om s-ar putea gândi că “obiectul” muncii unui profesor este elevul. Care, ce să vezi, are vacanțe. Cui să predea profesorul în vacanțe? Ce cornuri, ce burse, ce întâlniri și ședințe, ce statistici să facă în vacanțele elevilor? Să meargă în timpul vacanțelor elevilor la școală doar ca să satisfacă frustrații? Încercați să mai ieșiți din “noi muncim, nu gândim”. În plus, nicio muncă intelectuală nu se poate cuantifica în număr de lădițe de căpșuni culese într-o oră. De ce nu le spuneți și medicilor să stea 8 ore la serviciu și politicienilor, și… ? Sau, și mai bine, haideți în învățământ dacă e atât de minunat, oricum e criză de profesori. Și va fi și mai mare.

      4. Cu tot dragul, vă invit să “umblați în papucii” unui profesor măcar jumătate de an. Vă cedez și zilele de concediu aferente.

      5. Hai sa-ti spun ce fac profesorii in activitate: dau banci cu vopsea, varuiesc pereti, calca perdele, fac arhiva scolii, debaraseaza dulapuri si le spala/sterg, cara carti, uda flori, sterg praful de pe catedre si dulapuri, organizeaza manuale, lipesc manuale etc. Cat despre cele 18 ore, inutil sa repet ceea ce-ti spune de 20 ani toata lumea si tu tot nu intelegi. Cat despre vacanta…trebuie sa fii EXTREM de slab la matematica daca nu intelegi ca scoala este chiar mai lunga decat pe vremuri: 15 sept.-15 iunie iti spune ceva? Dar 9- sep. 20 iunie ce-ti spune? Ca vacanta tot atata iese. S-a scurtat vacanta de primavara, care a fost de 2 saptamani cand eram copil si au bagat porcaria din februarie. S-a scurtat cea de iarna si au pus o saptamana in toamna. Care e problema ta? Ai vazut si tu niste comentarii pe Facebook si te-ai gandit sa NU GANDESTI, nu? In raport cu ce s-a micsorat perioada de scoala? Explica-ne, fa-ne sa intelegem! Mai pune capul ala la contributie, nu reproduce ca papagalul toate ineptiile debitate de frustrati prin media.

      6. dumneata generalizezi cateva exceptii numarate pe degete respectiv norma de 16 ore pe saptamana plus nu precizezi ca aceea este norma de predare numai celir ce nu le iese catedra si nu este norma de munca care ajunge la 8 ore pe zi, presupun ca dumneata nu o faci voit si din frustrari ci din necunostinta , in afara orelor de predare evaluare exista timp necesar pt corectarea lucrarilor a portofolilor a pregatirii materialului necesar pt debutanti a proiectelor de lectie a schitelor apoi timpul alocat serviciului pe unitate pe care trebuie sa il faci in afara perioadei de predare pentru a fi disponibil in remedierea problemelor , dumneata ai folosit catalogul electronic ca sa vezi ce ofera in plus dar si in minus fata de cel clasic si sa observi ce erori si instabilitate poate oferii un instrument ce este construit fara parerea specialistilor respectiv a profesorilor, nu cred , daca un profesor sta 1-2 ore la servici la cafele dc nu alegi si dumneata aceasta varianta pe care o invidiezi sa vedem cat reziști pana ti se desface contractul, asa ca iti sugerez intai sa te documentezi si apoi sa iti dai cu parerea

      7. Ati mentionat informaticianul, se vede clar că nu știți ce presupune munca lui: cine pune in functiune la inceputul fuecărui an catalogul electronic, cine ilbadministreaza apoi, cine construiește so administreaza site-ul, cine înstaleaza noile programe pe diverse sisteme de calcul din scoli, cine face examenele nationale- are una din cele mai complicate sarcini in comisie, fie ca secretar/ persoană de contact/ monitorizare audio video, cine pregăteste toate echipamentele pentru susținerea competențelor. a examenelor nationale, cine pregăteste laboratoarele de informatică pentru fiecare inceput de an scolar, cine realizeaza procedurile operationale specifice pentru functionarea dpdv digital a scolii, cine intreține PC-urile/ laptopurile din scoala, cine intreține tablele interactive din scoală, cine intreține rețeaua scolii etc. poate nu le-am trecut pe toate. Cine a instruit profesorii pentru utilizarea lampilor de scanare utilizate la simulări și examene naționale?
        Să alături informaticianul unei școli de un laborant sau bibliotecar, asta înseamnă să fii rupt de realitate!

      8. Daca vreți, va invit oricând, in special in lunile septembrie, octombrie, mai și iunie să veniți să stați alaturi de mine, 24 de ore din 24, ca să vedeți ce facem in acel mult timp liber pe care îl avem. Că eu mai mult de 6 ore pe zi nu reușesc să mă odihnesc

    3. ce treaba are postul de laborant cu bursele …. omul acela este angajat pt ceea ce a fost pregatit ….a amesteca atributile fara respectarea studilor si contractului de munca este o aberatie

  12. Există deja oameni ,,in plus” (afirmație nefericită) adică oameni care fac muncă suplimentară birocratică.

    In multe școli laboranții, bibliotecarii, pedagogii au fost luați și puși la muncă de secretariat.
    Lucru deja sancționat de audit si ITM dar directorii continuă să încalce regulile pt ca nu au efectiv ce face.

    Cu toate acestea tot nu e suficient.
    Pt ca documentele inutile solicitate continuă să vină.

    Mai multe, cu termene tot mai scurte.
    Cel mai rău este că vizează aceleași persoane.

    Diriginții/învățătorii nu mai au timp sa discute cu Consiliul Clasei, individual cu elevii si personalizat cu părinții.

    Când își fac un plan concret apare o conferință, un webinar despre educația rutieră, gastronomia sustenabila sau cine știe ce ii mai trăsnește unui ONG care are protocol cu ISJ sau MEN si caută de fapt doar notorietate, fără să aducă nimic nou sau util in domeniul respectiv.

    Un secretar de școală (curajos) poate să posteze lista cu solicitările zilnice primite de la MEN , ISJ sau alte instituții publice.

    Mă refer la cele care nu au legătură cu funcționarea unei instituții de învățământ.

  13. Trebuie cam 10 oameni in plus. Sa faca Ministerul o statistica privind nr de hartoage cerute unui diriginte lunar, diriginte care mai este si membru in cateva comisii si are si vreo 3 copii cu Ces in clasa.. Toate acestea nu se pot face nici in mod normal de un singur om, chiar daca el nu ar avea norma de predare in luna respectiva. Multe cer documentare din domenii care nu au leg cu invatamantul. Sunt acte care nu au legatura cu actul instructiv educativ si sunt exagerat de multe.

    1. Așa este. De exemplu, pentru analiza dosarelor de bursă socială trebuie să fii cel puțin expert contabil ca să poți calcula și înțelege toate situațiile financiare pe care le prezintă elevii solicitanți.

      1. Alex, eu predau romana. M-am facut profesor de romana pentru ca nu mi-a placut matematica, nu am inteles economia, nu m-am priceput sa tin o contabilitate si nu am dorit sa administrez nimic. Cam cum crede statul ca poate avea incredere in ce calculez eu acolo si mai ales pe ce baza ma pune sa dau cu subsemnatul intr-o comisie in care fix alea sunt baza? Habar nu am si nu ma intereseaza sa stiu de situatii legale de genul: divort, partaj, incredintare copil, venit agricol, venit salarial…Man, eu nici nu stiu sa transform ari in metri patrati, eu nu stiu ce inseamna parcela, rol. Nu stiu sa fac o factura, nu stiu sa socot un venit compus din nu s’ care tip de salariu…net ..brut… sau chestii de monoparentale…sa fac procentaje pe clasa si asa mai departe. Ca nici p-ala de matematica nu-l intereseaza Eu-ul liric din poezii si nu scoate radicali din Nichita Stanescu. Ce dreaq ma pui pe mine in comisia de burse, ca eu nu stiu ce e aia multimea numerelor reale? Si daca am stiut candva, nu ma mai intereseaza sa stiu… Am in “camaruta’ din creierul meu alte informatii ce-mi privesc diaciplina. Ca daca ma pricepeam la afaceri, ma faceam patron. Cu calcule, venituri, facturi si ce mai tine de o firma. Dar nu, dom’le, eu comentez poezii, despart propozitii, analizez texte.

        1. Orice om ar trebui să știe un minim de socoteli economice, să-si calculeze un buget, nu merg sloganele nu-mi place matematica, eu sunt cu literatura.

          1. Fiecare e capabil să facă asta pentru sine, și dacă greșește, e singurul care trage ponoase.

            Profesorii de orice specialitate sunt puși să facă asta sub semnătură, își asumă că n-au greșit deși nu se pricep la ce li se cere să facă, iar dacă cineva primește sau pierde bursa din cauza calculelor sau interpretărilor greșite ale legii, ghici cine răspunde?

            Așa că taci dacă nu știi despre ce vorbești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Istoricul Metin Omer, despre situația din Israel: Față de Yom Kippur 1973, Hamas nu a făcut nicio deosebire între civili și militari / Există o tradiție ca societatea palestiniană să susțină organizațiile care au reușite împotriva Israelului / Gaza nu poate fi controlată de Israel pe termen lung din cauza demografiei

Cum a luat naștere statul israelian modern? De ce nu s-a putut înființa un stat independent palestinian? Ce este organizația Hamas și cum este ea văzută de către societatea palestiniană?…
Vezi articolul

Cele mai mari universități din România cer Ministerului Educației o “reformă profundă” a finanțării învățământului superior, care funcționează pe mecanisme “învechite, prăfuite”

Consortiul “Universitaria”, format din cele mai importante cinci universități din România, cere Ministerului Educației și Cercetării să aplice mai multe măsuri care să îmbunătățească sistemul actual de finanțare a universităților…
Vezi articolul

Amânarea gradelor didactice 2024 poate fi solicitată pentru un an școlar. Pentru profesorii aflați în perioada concediului de creștere a copilului, amânarea poate fi solicitată pentru 2 ani şcolari. Model de cerere

Amânarea gradelor didactice poate fi solicitată pentru un an şcolar, potrivit unei adrese a Inspectoratului Școlar Județean Mureș. Pentru candidații aflați în perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului,…
Vezi articolul