Posibilitatea de reducere a normei didactice pentru profesorii care coordonează proiecte europene în școli ar putea fi amânată pentru încă un an de Guvern – proiect de OUG

0 vizualizări
Foto: © Piotr Swat | Dreamstime.com
Posibilitatea de reducere a normei didactice pentru profesorii care coordonează proiectele europene în școli fără a fi remunerați, prevăzută în noua Lege a Învățământului Preuniversitar, va fi amânată pentru începutul anului școlar 2026-2027, potrivit proiectului de ordonanță de urgență (OUG) „trenuleț”, obținut de Economedia.ro și analizat de Edupedu.ro. Acesta ar fi al doilea an în care măsura nu se aplică, după ce a fost amânată și în decembrie anul trecut.

Articolul XXX, alineatul 1 al draftului prevede prorogarea articolului 131, alineatul 11 din Legea 198/2023:

  • „Cadrele didactice care coordonează implementarea proiectelor europene la nivel de unitate de învățământ, dar nu sunt remunerate pentru această activitate pot beneficia de o reducere a normei didactice de la 18 la 16 ore/săptămână cu acordul consiliului de administrație, la propunerea directorului unității de învățământ, în conformitate cu condițiile și metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației”.

Deși măsura ar fi trebuit să se aplice începând cu acest an școlar, Guvernul a decis în decembrie 2023 ca aceasta să fie amânată pentru anul 2024-2025, după cum a relatat Edupedu.ro la momentul respectiv. Astfel, prevederea a fost eliminată din Metologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic pentru acest an.

Posibilitatea ca profesorii să lucreze cu 1 sau 2 ore mai puțin pe săptămână ar fi trebuit să fie reglementată, în mod normal, prin Metodologia-cadru pentru anul școlar 2025-2026. Prevederea lipsește, însă, atât din proiectul metodologiei, pus în dezbatere publică la sfârșitul lunii trecute, cât și din ordinul 7.495/2024, prin care metodologia a fost aprobată luna aceasta.

Proiectul de OUG prevede și alte prorogări, printre care:

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat ieri că forma OUG „trenuleț” care circulă în presă nu este finală. Asta înseamnă că ordonanța va mai fi modificată până la adoptare.

Citește și:
Bursele studenților ar putea fi înghețate în 2025 – draft. Guvernul vrea menținerea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială
DRAFT Guvernul se pregătește să penalizeze elevii olimpici în 2025 și să oprească creșterea burselor de excelență odată cu cea a salariului minim / Plafonare și a celorlalte burse în anul școlar 2025-2026
Înghețarea salariilor și a sporurilor în Învățământ, pregătită de Guvern pentru 2025 / Concursul de titularizare ar fi pus în pericol, iar profesorii nu ar mai primi nici vouchere de vacanță anul viitor – surse Economedia.ro

Foto: © Piotr Swat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu Mureș: Care ar fi tinerii care ar pleca afară și ar fi beneficiarii de credite din România? Măsura ar accentua un exod care deja este absolut dramatic / Eu zic să ne mai gândim

„Aș putea privi proiectul respectiv ca un soi de experiment”, a declarat Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină de la Târgu Mureș, senator PSD și membru în comisia de învățământ…
Vezi articolul