Admiterea la liceu fără Evaluare Națională ar putea fi posibilă pentru elevii olimpici, anunță Ministrul Educației

8.161 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Elevii de gimnaziu care obțin performanțe la olimpiadele școlare ar putea să intre la liceu fără să susțină examenul de Evaluare Națională, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o intervenție telefonică la Aleph News.

„Ce este mai important pentru recunoașterea performanței acestor copii, dincolo de aceste accidente pe care o să încerc să le explic atât cât pot fi explicate, este stimularea parcursului educațional al acestor elevii cu performanțe deosebite. Și mă refer aici la posibilitatea de admitere la facultate, care deja există, dar și la liceu, care să se facă fără examen de Evaluare Națională pentru elevii care obțin rezultate la olimpiade corespondente profilului clasei în care își doresc să studiile liceale”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Iată ce prevede articolul 151 din Legea Educației Naționale, cu privire la admiterea olimpicilor:

„(2) În cadrul metodologiei proprii, instituțiile de învățământ superior stabilesc facilități sau condiții speciale referitoare la admiterea candidaților la programe de studii universitare de licență, care au obținut în perioada studiilor liceale distincții la olimpiadele școlare și/sau la alte concursuri naționale sau internaționale.

(3) Candidații la studiile universitare de licență care au obținut, în perioada studiilor liceale, distincții (premiile I, II, III, mențiune) la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locuri finanțate de la buget, pentru un program de licență, masterat sau doctorat.”

Video la minutul 2:44

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


9 comments
  1. Ba frate eu nu mai vreau sa sustin examenul de capacitate al examenii al scoalrua.deoarece totala lumea doreste si pofteste sa mearga la examen dar deoarece pentru ca daca pentru ca daca are iq de -90 s-ar putea sa nu mai existe,datorita acestiu lucru copiiii ar putea sa dispara ca o VRAJITOATE.sa dam un exemplu,daca de exeplu eu i-au o torta si o arunc in doamna profesoara de fizica,aceasta va avea o bubuitura in capatana,si va duce la faptul de scaderea iq-ului la maximum -69420.Sa mai luam un exmeplu daca sa zicem ca daca e sa dam nu mai dam,daca de exmeplu dam cu o piatra in domnul profesor de religie in captaana acesta nu va mai avea dreptul de a educa si a se duce in train station sa culeaga religie profesoascca

  2. Inițiativa este bună. Aceasta ar trebui implementată și la ciclul gimnazial pentru stimularea copiilor care obțin performanțe la olimpiadele școlare. Funcție de disciplina la care elevul a obținut performanta, acesta să poată alege liceul, respectiv domeniul uman sau real.

  3. Daca sunt asa de buni se impidedica in 2 probe? Sau pentru a fi ‘olimpici’ lipsim de la alte ore si habar nu avem de alte discipline? Adica, daca ai 10 la olimpiada limba greaca atunci ai 10 si la romana si matematica. Poate si la aeronautica, deci sunt buni si la nave cosmice.

    1. Tocmai asta e ideea Bebe. Fiul meu e olimpic la istorie și geografie. Nu îi place și nu are înclinație către matematică. Vrea să facă un liceu la profilul uman.Pe viitor vrea sa fie profesor de istorie. Nu va fi evaluat la istorie, geografie sau engleza ci la matematică pentru a intra la profilul uman. Unde e logică?

  4. Obligatoriu trebuie implementată măsura din respect si apreciere pt. munca și efortul suplimentar depus de acești copii speciali. În plus, așa ar fi cu adevărat echitabil față de copiii de liceu.

  5. Ar fi bine să primească fiecare participant la națională o recunoaștere a muncii sale, in mod special celor care participă la română sau la matematică, echivalarea cu 10 a probei respective. Este câte unul singur din fiecare județ, iar 10 la EN ar fi un gest frumos din partea ministerului.

  6. Daca se va schimba legea, da, elevii olimpici nationali la gimnaziu ar putea fi admisi la liceu fara examen. Totusi, admiterea la facultate a olimpicilor nu poate fi facuta fara ca acestia sa aiba BAC-ul deci pe aceasta logica anularea Evaluarii Nationale nu se justifica, poate doar sa nu se mai ia in considerare nota la respectivul examen pentru acei elevi! Pentru anul acesta nu se poate, nu se schimba regulile jocului in timpul jocului!

    1. Inițiativa este bună. Ar fi un gest de apreciere a elevilor din ciclul gimnazial care au obținut performanțe la olimpiadele școlare. Aceștia să-și aleagă liceul funcție de disciplina la care a performat, “real” sau “uman”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protest al elevilor în Piața Victoriei, față de intenția Guvernului de a elimina transportul gratuit și pentru ei, după anunțul Premierului că gratuitatea pentru studenți pe calea ferată va fi eliminată

Mai mulți elevi din Constanța au ajuns în această dimineață la București pentru a protesta în fața Guvernului, potrivit unui mesaj publicat pe pagina Asociației Elevilor din Constanța. Aceștia susțin…
Vezi articolul