Inspectoratul Judeţean de Poliţie Harghita a demarat cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, în urma prăbuşirii unui perete al internatului Liceului ‘Tamasi Aron’ din Odorheiu Secuiesc, incident soldat cu moartea unui elev şi rănirea a trei adolescente, conform Agerpres.
‘Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă’, au precizat, luni seară, reprezentanţii IJP Harghita.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, echipajele de salvare au scos de sub dărâmături patru elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, şi anume trei fete şi un băiat, dar acesta din urmă nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Una dintre cele trei eleve a suferit traumatisme severe şi este intubată, iar celelalte două au diverse traumatisme, dar sunt conştiente.