Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal pentru înşelăciune, în cazul elevilor care ar fi fost lăsaţi prin aeroporturi de organizatorul unor excursii în străinătate, potrivit unui comunicat primit la redacţie. “Cercetările se vor efectua sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu”, precizează poliţiştii.
“Având în vedere articolele apărute în mass-media, referitoare la modul defectuos al organizării unei deplasări în străinătate, de către Asociația Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societății Civile, pentru un grup de elevi, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fapta prev. si ped. de art. 244 alin.1 Cod Penal, urmând ca după administrarea întregului material probator sa fie propuse măsuri legale”, se arată în comunicat.
Reamintim o serie de excursii organizate sub pretextul unor tabere au intrat în atenția autorităților, care s-au autosesizat abia după ce elevii au fost abandonați pe aeroporturi. Ministerul Turismului s-a autosesizat în cazul taberei pentru copii organizate în Tokyo de către o asociație din România care nu deținea licență pentru activitatea de turism, anunță instituția. Asociația a anunțat pe pagina de Facebook că suspendă toate activitățile și că își cere scuze pentru „inconvenientele create”.
Situația din Tokyo a fost descrisă de unul dintre participanți pe pagina de Facebook a Asociației.
Pe pagina de Facebook a organizației a fost publicat doar un mesaj care menţionează că, „din cauza unor probleme apărute pe ultimul moment, începând cu data de 26 iunie, proiectele asociaţiei sunt suspendate”.
Asociația este una cunoscută de autorități
Asociația Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societății Civile a fost înființată în 16 aprilie 2004 și pe site-ul propriu scrie că are peste 2000 de membri cu vârste între 15 și 25 de ani. În ultimii cinci ani, organizația a fost implicată în peste 200 de proiecte internaționale pentru tineret în Europa (schimburi de tineret, seminarii, conferințe).
În anul 2017, inspectorii Ministerului Turismului au sancționat această asociație cu suma de 30.000 de lei pentru că desfășura activități specifice unei agenții de turism fără a deține, însă, licență de turism. Asociația organiza excursii sub pretextul unor tabere pentru copii. Controlul s-a desfășurat în urma unei sesizări depuse de un părinte care a fost nemulțumit și a considerat că minorii care au luat parte la acea tabără au fost puși în pericol.
Reprezentanții operatorului economic au contestat sancțiunile în instanță, iar în primă fază, deși Ministerul Turismului a depus un dosar complet care cuprindea toate constatările, documentele și plângerile părinților, instanța a dat câștig de cauză asociației. Ministerul Turismului a contestat decizia, iar acum procesul urmează să fie analizat de o instanța judecătorească superioară.
FOTO: Politia Romana