Senatul Universității Politehnica din București a decis, vineri, ca toate activitățile didactice să se desfășoare în regim online în următoarele trei săptămâni, pe fondul creșterii accelerate a ratei de incidență în București, a anunțat instituția.
Astfel, potrivit hotărârii de azi, cursurile, laboratoarele, seminariile și proiectele se vor desfășura online în perioada 11 octombrie – 29 octombrie 2021.
Același document precizează că desfășurarea activităților didactice de la laboratoare, cu prezența fizică a cadrelor didactice și studenților, poate fi aprobată de către consiliile facultăților, cu consultarea cadrelor didactice. Deciziile Consiliilor facultăților se vor comunica studenților cu cel puțin 24 de ore în avans și se vor publica pe site-ul fiecărei facultăți și la avizier.
Hotărârea precizează că s-a ținut cont de creșterea ratei de incidență a cazurilor de Covid-19 la nivelul Municipiului București și de obligativitatea adoptării măsurilor de prevenție pentru combaterea răspândirii Covid-19.