Una dintre aplicațiile a căror utilizare a explodat în criza coronavirusului, atât pentru școala online, cât și pentru munca la distanță, are probleme. Este vorba despre Zoom, pe care mulți utilizatori încearcă să-l “repare” sau, după caz, să îl înlocuiască, după ce au ieșit la iveală o serie de probleme legate de securitate și de protecția datelor.
- Zoom este o aplicație utilizată pentru videoconferințe online. Până nu demult, puțini știau de ea. Când oamenii au fost nevoiți să se închidă în case, din cauza măsurilor de protecție și prevenție împotriva Covid-19, ea a început să fie intens folosită atât pentru cursuri, cât și pentru ședințe și alte activități de muncă la distanță. Așa se face că valoarea ei de piață s-a dublat, practic, în ultimul an, până la circa 36 de miliarde de dolari.
Pe măsură ce a crescut în popularitate, au început și problemele pentru Zoom. Primele semne au fost la sfârșitul lunii martie, când presa britanică – The Independent, între altele, a relatat despre o interdicție impusă de Ministerul britanic al Apărării asupra folosirii Zoom, din cauza unor posibile probleme de securitate, în condițiile în care aplicația e folosită inclusiv de cabinetul condus de Boris Johnson.
Apoi, un utilizator a dat în judecată compania, susținând că aceasta ar fi transferat date ale utilizatorilor, fără a-i înștiința pe aceștia, către Facebook sau alte entități, conform Business Insider. Iar SpaceX, compania lui Elon Musk, a interzis folosirea aplicației în activitățile angajaților.
Pentru cei mai mulți utilizatori, arată diverși analiști, nu există riscuri relevante legate de folosirea Zoom. Dar problemele sunt reale și recunoscute chiar de către fondatorul Zoom Video Communications, Eric Yuan.
Probleme în școli americane
Pe 1 aprilie, a apărut vestea că, în SUA, FBI investigează cazuri în care o serie de conferințe video găzduite de Zoom au fost întrerupte de diverși indivizi care intrau neinvitați și proferau insulte sau difuzau clipuri pornografice, fenomen care are deja un nume – “Zoombombing”. Un exemplu este cel al unor școli din Massachusetts, unde o ședință Zoom a fost întreruptă de o persoană care a început să înjure și să dezvăluie adresa personală a profesorului, iar o alta a fost întreruptă de un om care își prezenta svasticile tatuate.
EdWeek, site american dedicat învățământului, a scris, la sfârșitul săptămânii trecute, că multe școli au început să-și reevalueze opțiunea de a folosi Zoom, în unele districte profesorii fiind descurajați să o folosească. Apoi, autoritățile din New York au decis să interzică folosirea Zoom de către școlile orașului, pentru învățarea la distanță, invocând motive de securitate, conform TechCrunch. Măsuri similare au fost luate, local, și în comitate și districte din statele Nevada, Washington sau Utah. Profesorii sunt îndemnați să apeleze la alte soluții, precum Microsoft Teams, conform EndGadget.
Scuze oficiale de la fondatorul Eric Yuan
Fondatorul Zoom, Eric Yuan, a cerut scuze utilizatorilor pentru că firma nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor publicului cu privire la securitate și protecția datelor și a promis să soluționeze problemele apărute. Într-un blog pe siteul Zoom, Yuan arată:
- “Utilizarea Zoom a explodat peste noapte, depășind cu mult așteptările noastre, când ne-am exprimar dorința de a ajuta, la finalul lunii februarie. Între altele, peste 90.000 de școli din 2o de țări ne-au preluat oferta de a ajuta copiii să-și continue educația la distanță. Pentru context, la finalul lunii decembrie, numărul maxim de participanți la întâlniri pe platforma Zoom, cu plată sau gratuit, era de aproximativ 10 milioane. În martie a.c., am depășit 200 de milioane de participanți pe zi.”
Măsuri de protecție cu instrumente deja existente în Zoom. Plus alternative
Duminică, publicația Wired a publicat un îndrumar despre ce pot face utilizatorii pentru a “repara” singuri Zoom și pentru a evita incidente nedorite, continuând să folosească platforma:
Fiecare întâlnire Zoom are un cod de identificare (ID) format din 9 cifre. Dacă acesta devine public, dacă trolii îl găsesc prin căutări pe net sau pur și simplu îl ghicesc, ei pot intra în chat și pot să întrerupă ședințele. Soluții și măsuri de precauție:
- Atenție maximă cui îi dați ID-ul. Nu îl împărtășiți public, în rețelele sociale de exemplu.
- Folosiți ID-uri generate aleator, lucru permis de opțiunile aplicației, în cazul în care nu este prea complicat pentru echipa de lucru.
- Folosiți parole de acces, disponibile de asemenea în opțiunile aplicației.
- Folosiți opțiunea “Waiting Room”, prin care participanți pot intra în ședință doar după ce sunt acceptați, rând pe rând.
- Folosiți opțiunile de restricționare a partajării ecranelor, din Zoom settings sau, după caz, Advanced Sharing Options.
- După ce toți participanții acceptați au intrat în întâlnire, puteți bloca accesul altora.
Soluții alternative menționate de Wired, în cazul în care cineva dorește să renunțe la Zoom:
- Google Duo (cu număr maxim de 12 participanți)
- FaceTime (maxim de 32 de participanți, toți trebuie să aibă aparate Apple)
- Webex (contra cost, versiune gratuită)
- GoToMeeting (contra cost)
- Mai puțin sigure: Skype, Slack, Facebook Messenger.