Platforma românească Brio® folosește inteligența artificială și lansează modulul de antrenament la matematică. Dezvoltarea testelor vine în urma unei finanțări de 30.000 de euro obținute în acceleratorul Innovators for Children, anunță compania într-un comunicat remis Edupedu.ro.
Brio.ro, prima și singura platformă de testare digitală standardizată din România, își îmbogățește aria de teste disponibile pe platformă, prin lansarea unui modul de „antrenament” la matematică bazat pe generare programatică de itemi. La momentul lansării, testele vor fi disponibile în versiunea beta pentru primii 200 de elevi din clasele I-IV care se înscriu pe platformă (opțiune disponibilă în “Contul meu”), urmând ca după aproximativ o lună acestea să poată fi accesate public, iar ulterior să fie dezvoltate și pentru clasele V-VIII și liceu.
Dezvoltarea modulului de antrenament este realizată în urma unei finanțări de 30.000 de euro obținute în acceleratorul Innovators for Children, program dezvoltat de Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu Impact Hub Basel și Fondation Botnar.
Spre deosebire de testele standardizate aflate până acum pe platformă, al căror obiectiv este evaluarea unui volum mai mare de învățare, testele de antrenament sunt compuse dintr-un număr mai restrâns de întrebări, de câte 10-20 de probleme fiecare, și se concentrează pe învățarea și fixarea cunoștințelor la anumite capitole sau subcapitole unde elevul are nevoie de antrenament pentru a le stăpâni mai bine.
„Prin lansarea acestui nou modul de teste oferim un instrument mult mai complex care să contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor și creșterea performanței elevilor. Spre exemplu, dacă în urma unui test standardizat raportul evidențiază lacune pe numite tipuri de cunoștințe, elevul poate efectua ulterior teste de antrenament doar pe acel tip de probleme, până observă că rezultatele s-au îmbunătățit. În plus, elevul poate alege testele de antrenament aliniate cu ceea ce se predă în acel moment la clasă, astfel că poate învăța mult mai ușor materia, pe tot parcursul anului. Brio® devine, astfel, mai mult decât un furnizor de evaluare, și unul de învățare”, spune profesorul Dragoș Iliescu, CEO, Chief Scientist și fondator Brio®.
Modulul de teste de antrenament la matematică disponibile pe Brio.ro este bazat pe generarea programatică, dinamică și randomizată de itemi.
„Cu toții suntem de acord că învățarea, mai ales la științele exacte, are la bază practica și antrenamentul constant. Din acest motiv, fiecare test de antrenament de pe Brio.ro poate fi structurat pe categorii, astfel încât elevul să își poată alege ce dorește să lucreze, conține probleme diferite, cu enunțuri și date unice. Copilul va vedea în timp real pe ecran dacă a răspuns corect sau greșit la o întrebare și, respectiv, care era răspunsul corect. Un test standardizat Brio® este testat chiar și pe 10.000 de elevi, de aceea ne propunem ca și în cazul testelor de antrenament să ajungem la o bază de date extinsă, astfel încât să putem genera și gradul de dificultate pentru fiecare dintre aceste teste de antrenament”, spune Adi Matei, Product Manager Brio®.
Creată cu expertiza unei echipe extinse de profesori și specialiști în psihometrie și marketing, platforma Brio® integrează sute de mii de teste și a fost folosită deja de peste 100.000 de utilizatori. Prin acest modul unic de teste de antrenament, ce urmează să fie patentat, Brio® face trecerea de la un instrument de diagnostic ce arată nivelul actual de cunoștințe, la unul de intervenție care ajută la îmbunătățirea rezultatelor. Obiectivul declarat al fondatorului Brio® este de consolidare a poziției pe piața locală, lărgirea orizontului audienței, dar și a tipului de clienți. După consolidarea pe piața din România, compania țintește dezvoltarea Brio.ro la nivel internațional.
Pe Brio.ro pot fi accesate, în prezent, teste pentru matematică și limba română, care acoperă în totalitate programa școlară, dar și teste de literație, urmând ca în perioada următoare să fie adăugate și teste de istorie, biologie, chimie, fizică sau literație digitală. Orice părinte sau profesor înregistrat în platformă poate accesa gratuit testele de literație pentru evaluarea primului nivel de alfabetizare, iar testarea cu Brio® la celelalte discipline este accesibilă pe bază de abonamente cuprinse între 25 și 49 de lei pe lună, în funcție de beneficiile alese.
„Pe termen mai lung, platforma ar putea deveni un fel de «one pitstop» în tot ceea ce înseamnă testare sau evaluare în educație. Dorim să introducem și teste care nu țin neapărat de competențe școlare – care vor rămâne mereu activitatea esențială pentru Brio.ro – ci de abilități atât de necesare în această perioadă: alfabetizarea digitală, financiară, numerația etc. Avem deja în pregătire astfel de teste care ne vor oferi mai mult decât măsura performanței școlare a copiilor, și anume măsura viitoarei lor adaptabilități în societatea în care vor trăi”, precizează prof. Dragoș Iliescu.
###
Despre BRIO
Brio este prima și singura platformă digitală de soluții fundamentate științific pentru testare și evaluare școlară din România, destinată elevilor din clasele I-XII, părinților, educatorilor, școlilor și altor instituții implicate în actul educațional din România. Avizat de Ministerul Educației și Cercetării, Sistemul de Testare Brio este un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie. Pentru că fiecare test este alcătuit și evaluat de către sistem pe baza unei metodologii riguroase, evaluarea acoperă întreaga materie iar rezultatele sunt obiective și foarte relevante pentru nivelul real de pregătire al elevului. Platforma Brio este folosită deja de peste 80.000 de utilizatori și înregistrează peste 1.000 de abonamente active.
2 comments
Sunt mama unui elev de clasa I si doresc sa pot intra cu fiul meu pe cateva teste la ROMÂNĂ și MATEMATICĂ.
Vă rog lăsați-ne linkul sau website – ul pe care putem intra.
Mulțumesc.
Sunt prof și doresc să participe elevii mei, chiar eu vreau !!!