Platformă cu materiale despre pandemia Covid-19 bazate pe știință, lansată de UEFISCDI și Societatea Română de Bioinformatică

255 de vizualizări
Platforma de informare despre Covid-19 / Sursa: UEFISCDI
O serie de articole referitoare la Covid-19, scrise și traduse de cercetători, pe baza unor surse de referință, sunt disponibile pe o platformă de informare lansată vineri. Inițiatorii platformei sunt Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) și Societatea Română de Bioinformatică (RSBI), care anunță într-un comunicat că portalul va agrega și transmite “informații precise despre o pandemie în plină desfășurare, cu o evoluție care nu e cunoscută deplin și într-un context în care informațiile corecte trebuie sa ajungă atât la public cât și factori de decizie”.

Platforma oferă materiale informative despre virus, despre stadiul cercetării pentru vaccinuri și tratament, despre importanța și efectele izolării și revenirea la cotidian.

Bogdan Mirăuță, membru al Comitetului Director al SRBI, citat în comunicat:

  • „Pandemia COVID-19 va continua să ne afecteze în perioada următoare și, pentru a reacționa mai bine la această criză, avem nevoie de informații bazate pe surse de încredere. Știința nu are tot timpul rezultate certe și interpretările trebuie să fie făcute cu precauție. RSBI contribuie prin acest portal la informarea publicului, prezentând pe înțelesul tuturor informații obținute din cercetarea curentă la nivel european și internațional”.

Potrivit anunțului, platforma, actualizată pe bază de voluntariat, oferă “informații la zi editate de cercetători, provenite din surse relevante despre virusul SAR-CoV-2. Articolele aduc noutăți şi despre stadiul cercetării în ceea ce privește vaccinurile și tratamentul, iar în perioada următoare vor fi publicate articole dedicate impactului ieșirii din izolare și găsirii metodelor și soluțiilor care să ofere societății cele mai bune condiții de revenire la normal în contextul în care COVID-19 rămâne o provocare”

Adrian Curaj, directorul UEFISCDI, este citat la rândul său:

  • „Am considerat important să oferim acces cercetătorilor, profesorilor, studenților şi tuturor celor interesaţi la un volum cât mai mare de informații din surse de încredere. Articolele publicate pe site-ul nostru, redactate, ori traduse de cercetători din cadrul RSBI, reprezintă primul pas pe care îl facem în dezvoltarea acestei platforme. Ne-am bucura să avem alături de noi și alți specialiști care să se alăture efortului nostru comun și care să contribuie la dezvoltarea portalului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ioan Aurel Pop, noul președinte al CNATDCU, a fost împotriva verdictului de plagiat dat lui Ponta de acest for. Președintele numit acum de Anisie saluta în 2012 reorganizarea prin care Liviu Pop neutraliza practic instituția

Ministrul Educației a stabilit noua conducere a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – instituție cheie în afacerile de plagiat. Noul președinte al CNATDCU, numit acum…
Vezi articolul

Presiuni ca Uniunea Europeană să întrerupă legăturile științifice cu Rusia, după ce Germania a anunțat că îngheață cooperarea cu această țară în domeniul cercetării și al învățământului superior

Uniunea Europeană se confruntă cu presiuni crescute să întrerupă legăturile cu Rusia în domeniul științei, în condițiile în care Ministerul Educației și Cercetării din Germania și Alianța Organizațiilor de Știință…
Vezi articolul