Dosarele pentru plata cu ora în anul școlar 2024-2025 se depun la școală, în zilele de 27 și 28 august, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate. În aceleași zile au loc și interviurile în vederea încadrării în regim de plată cu ora, conform sursei citate. Pe 29 august sunt atribuite orele vacante/rezervate în regim de plata cu ora personalului didactic titular la nivelul unităților de învățământ, precum și avizul pentru încadrare în regim de plata cu ora personalului didactic titular din alte unități de învățământ, personalului didactic asociat și personalului didactic pensionat, pe baza rezultatelor obținute la interviu.
Potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Timiș, posturile didactice de predare/catedrele se ocupă în regim de plata cu ora, în ordine, conform art. 94 din metodologia-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025:
„1) personal didactic de predare titular în unitatea de învățământ;
2) personal didactic de predare titular în altă unitate de învățământ;
3) personal angajat în alte domenii de activitate;
4) personal didactic de predare pensionat;
5) personal didactic angajat cu CIM pe perioadă determinată în unitatea de învățământ;
6) personal didactic angajat cu CIM pe perioadă determinată în alte unități de învățământ.”
Conform ISJ Timiș, titularii/angajații pe perioadă determinată ai unității care au obținut aviz pentru atribuirea orelor în regim de plata cu ora nu trebuie să se prezinte în ședința de repartizare pentru plata cu ora.
Edupedu.ro a scris că profesorii titulari și cei angajați pe perioadă determinată pot fi încadrați în regim de plata cu ora până la o jumătate de normă didactică de predare.
Regulamentul pentru încadrarea profesorilor pe posturi a fost publicat, miercuri, 17 ianuarie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 6.876 din 22 decembrie 2023, document pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea profesorilor din școli și grădinițe, precum și încadrarea în regim de plata cu ora. Noutatea este că profesorii titulari și cei angajați pe perioadă determinată pot fi încadrați în regim de plata cu ora până la o jumătate de normă didactică de predare.
Model de cerere
Candidații vor anexa următoarele acte, în original, respectiv în copie, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care sunt titular(ă)/detaşat(ă)/am funcționat în anul școlar 2023-2024 sau angajator (după caz)**:
(**Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul și la depunerea dosarului în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original și a unei copii a acestuia.)
1) copie a actului de identitate (B.I./ C.I.) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul;
2) copie de pe documentul de numire/ transfer/ repartizare pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez;
3) copii ale diplomei/ diplomelor de studii şi foii matricole/ foilor matricole/ suplimentelor la diplomă;
4) copie de pe documentele/ certificatele privind pregătirea psihopedagogică;
5) copii de pe certificatele de grade didactice;
6) adeverinţe/ adeverinţă privind calificativele din ultimii doi ani şcolari încheiați în care am desfăşurat activitate didactică (pentru absolvenţii promoțiilor 2023, 2022 şi debutanții în primul sau al doilea an de activitate, adeverinţe/ adeverinţă conform NOTEI), în original;
7) adeverința privind calitatea de angajat cu contract individual de muncă (pentru solicitanţii angajați), în original;
8) copie a deciziei de pensionare (pentru solicitanţii care au intrat în posesia ei) sau declarație pe propria raspundere privind depunerea dosarului de pensionare;
9) cuponul de pensie din luna precedentă (pentru cadrele didactice pensionate);
10) copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor;
11) avizul de principiu al unităţii de învăţământ/ instituţiei pentru a funcţiona în sistemul plata cu ora în anul şcolar 2024-2025, în original (avizul va fi actualizat la inspectoratul şcolar în perioada prevăzută de calendarul mobilității pentru anul școlar 2024-2025);
12) avizul/ adeverinţă medicală, emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să reiasă faptul că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ (pentru cadrele didactice asociate sau pensionate), în original;
13) copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/ catedrei, dacă este cazul;
14) curriculum vitae, în original, însoţit de copii ale actelor doveditoare privind activitatea ştiinţifică şi metodică;
15) adeverință/ adeverinţe eliberată/ eliberate de unitatea/ unitățile de învăţământ la care am fost angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;
16) cazier judiciar, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat (pentru cadrele didactice asociate sau pensionate);
17) certificatul/ adeverinţa de integritate comportamentală, în original (pentru cadrele didactice asociate sau pensionate)*** (*** În cazuri excepționale, dacă un candidat/ cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/ validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă)
Calendarul pentru plata cu ora – an școlar 2024-2025, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate
17) Repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate în regim de plata cu ora:
a) depunerea dosarelor pentru încadrare în regim de plată cu ora la unitățile de învățământ și susținerea interviurilor în vederea încadrării în regim de plată cu ora;
Perioada: 27-28 august 2024
b) atribuirea orelor vacante/rezervate în regim de plata cu ora personalului didactic titular la nivelul unităților de învățământ, prin decizie a directorilor unităților de învățământ și acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu ora personalului didactic titular din alte unități de învățământ, personalului didactic asociat și personalului didactic pensionat, pe baza rezultatelor obținute la interviu, dacă este cazul;
Termen: 29 august 2024
c) transmiterea, la inspectoratele școlare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete și incomplete rămase neocupate, a listei posturilor didactice/catedrelor ocupate în regim de plata cu ora și a rezultatelor obținute la interviu, precum și a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete și incomplete ramase neocupate datorită neprezentării la post a candidaților repartizați în etapele anterioare; acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu ora personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în alte unități de învățământ și depunerea acestuia la inspectoratele școlare;
Perioada: 29 august-2 septembrie 2024
d) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.
Perioada: 30 august-4 septembrie 2024
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.