Planurile-cadru vor fi scoase în dezbatere publică atunci când vor fi gata analizele de impact, spune Ligia Deca. Ministra a refuzat să spună dacă amânarea publicării ține de campania electorală

783 de vizualizări
Ligia Deca / Foto: Facebook.com/ Ministerul Educației
Ministra Educației, Ligia Deca, a declarat că planurile-cadru amânate de 6 luni vor fi publicate în dezbatere publică odată ce analizele de impact vor fi finalizate. Întrebată joi, la lansarea noului Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație (ÎOOP) de la Academia Română, dacă amânarea acestui proces are legătură cu contextul electoral, Deca a evitat să răspundă jurnalistului Edupedu.ro, fiind protejată de intervenții ale organizatorilor evenimentului, care au blocat accesul la răspunsuri din partea ministrei.

„Odată ce vor fi gata analizele de impact, ele [planurile-cadru noi] vor fi scoase în dezbatere publică”, a declarat ministra Ligia Deca, întrebată la lansarea cărții de reporterul Edupedu.ro care este raționamentul pentru care a amânat publicarea în dezbatere publică a planurilor-cadru, încălcându-și toate termenele pe care le-a stabilit prin ordin de ministru.

După întrebare, lingvista și fosta profesoară universitară de la Facultatea de Litere a Universității din București, Rodica Zafiu, a intervenit prin a preciza că rugămintea organizatorilor este ca întrebările să nu devieze de la subiectul evenimentului, lansarea îndreptarului ortografic realizat de cercetătorii de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române.

„Cred că nu e potrivit să vorbim despre asta”, a continuat Rodica Zafiu.

Lansarea „Îndreptarului ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie”, 17 noiembrie 2024, la Academia Română. Gabriela Pană-Dindelegan, Rodica Zafiu, Ioan Aurel Pop / Foto: Edupedu.ro

După întrebarea reporterului Edupedu.ro a intervenit și profesorul Alexandru Nicolae, cercetător lingvist și conferențiar universitar la Facultatea de Litere, care a precizat că în partea finală a lansării îndreptarului „sunt întrebări despre îndreptar”.

Alexandru Nicolae și Ligia Deca la lansarea Îndreptarului ortografic, ortoepic și de punctuație, Academia Română, 17 noiembrie 2024 / Foto: Facebook.com

În cele din urmă, după mai multe secunde în care a ezitat să dea un răspuns și protejată de intervențiile organizatorilor, Ligia Deca a răspuns scurt: „Am mai răspuns pe această temă, am spus că odată ce vor fi gata analizele de impact, ele vor fi scoase în dezbatere publică”. Reporterul a încercat să clarifice dacă acestea vor fi publicate în timpul mandatului său, însă răspunsul ministrului a fost același: „Așteptăm analizele de impact, mulțumesc”.

Redăm intervenția integral:

Reporter:Care este raționamentul pentru care ați amânat publicarea în dezbatere publică a planurilor-cadru, încălcându-vă toate termenele pe care dvs. le-ați stabilit prin ordin de ministru, ordinul cu calendarul de termene. Printre argumentele-cheie menționez că s-a numărat și intenția de a nu supăra electoratul, așa cum au sugerat și secretarii dvs. de stat, în an cu toate cele patru rânduri de alegeri și în care dvs. sunteți candidat.

Rodica Zafiu: Rugămintea noastră ar fi totuși să nu deviem discuția de la…

Reporter: Se leagă întrebarea de subiectul discuției de astăzi.

Alexandru Nicolae: Sunt întrebări despre îndreptar, Ștefan.

Reporter: În regulă, dacă doriți să răspundeți [vă ascult], dacă nu, eu mai am [întrebări]…

Rodica Zafiu: Cred că nu e potrivit să vorbim despre asta.

Ligia Deca: Am mai răspuns pe această temă, am spus că odată ce vor fi gata analizele de impact, ele vor fi scoase în dezbatere publică.

Reporter: Și vor fi scoase în dezbatere publică mandatul dumneavoastră de ministru sau în mandatul altui ministru?

Ligia Deca: Așteptăm analizele de impact, mulțumesc.

Rodica Zafiu: Mulțumim. Doamna profesoară [Florica Dimitrescu-Niculescu], dacă doriți să [mai spuneți ceva]…”.

Informații de context

Elevii care au început clasa a VIII-a pe 9 septembrie 2024 ar fi trebuit să învețe la liceu după programe școlare noi și să dea un Bacalaureat cu cel puțin 5 examene scrise și 4 de competențe, potrivit Legii Deca-Iohannis. Ministerul Educației condus de aceeași Ligia Deca ce a promovat Legea nu a pus, însă, în dezbatere nici până acum vreo propunere de programă școlară liceală.

Planurile-cadru, care conțin disciplinele pe care trebuie să le urmeze elevii din România și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei materii, pentru fiecare an de studiu, filieră, profil și specializare, au fost amânate succesiv de ministrul Ligia Deca în anul 2024, an cu patru rânduri de alegeri.

Cel mai recent, secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru a declarat că planurile-cadru care conțin materiile pe care elevii de liceu ar trebui de acum înainte să le studieze, considerate de reprezentanți ai Ministerului Educației „o problemă arzătoare”, ar putea fi publicate în consultare publică abia peste două luni, de la 1 ianuarie 2025.

  • Noul termen este a cincea amânare a planurilor-cadru care ar fi trebuit să fie dezbătute și aprobate în luna martie a acestui an, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației prin ordin al ministrului Ligia Deca. De remarcat că data de 1 ianuarie 2025 ocolește toate alegerile politice din România, alegeri în care de la vârful educației candidează chiar secretarul de stat Florian Lixandru și ministrul Ligia Deca.

Planurile-cadru noi ar fi trebuit finalizate și aprobate de peste jumătate de an, potrivit calendarului oficial stabilit prin ordinul de ministru semnat de Ligia Deca, ce conține termenele legislației subsecvente legilor educației Deca-Iohannis. Cel mai recent termen stabilit oficial a fost de 31 martie – și el amânat declarativ – când planurile-cadru nu au mai fost puse în dezbatere.

Primele două termene avansate de ministra Ligia Deca și încălcate de instituția pe care o conduce au fost consemnate în acte normative semnate chiar de aceasta – un ordin de ministru din luna septembrie care stabilea termenul de 29 februarie și un ordin de ministru din luna februarie, prin care amână termenul de 29 februarie pentru finalul lunii martie.

Ligia Deca a răspuns pe 5 septembrie la TVR Info că noile planuri-cadru de liceu „o să le vedem în dezbatere publică în curând”. Tot „în curând” estima ministra că vor fi puse în dezbatere publică și acum un an și jumătate, în Senat.

Ministra Ligia Deca, care a amânat în iulie pentru luna septembrie publicarea în dezbatere a planurilor-cadru, cele actuale de liceu fiind nereformate din anii 2000, a spus în prima zi de cursuri din septembrie, la Digi24, că până la finalul anului calendaristic „trebuie să avem planurile-cadru”. De atunci, nu s-a mai întâmplat nimic cu acestea, între timp Deca devenind candidată PNL Vâlcea la Senatul României.

Amintim că în acest an școlar (2024-2025), elevii care au început clasa a XII-a sunt prima generație pentru care reforma curriculară a fost oprită de politicieni în 2021, care a învățat pe curriculum nou în clasele P-VIII și, când a intrat la liceu, practic s-a întors în timp, la curriculumul neactualizat din 2004/2009.

Nimeni nu va avea de pierdut, chiar dacă planurile-cadru vor fi cumva regândite și vor apărea schimbări structurale, a spus secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru pe 16 septembrie. Oficialul a vorbit despre faptul că vor fi puse în dezbatere publică în curând noile planuri-cadru, documente ce vor genera temeri din partea profesorilor, a spus el.

Precizările lui veneau după ce Edupedu.ro a relatat că planurile-cadru sunt în analize de impact, după cum a declarat în prima zi de cursuri ministra Ligia Deca, ceea ce înseamnă că Ministerul Educației măsoară câte ore și posturi dispar sau sunt adăugate pe noile organizări ale disciplinelor în școală.

Citește și:
Populism la vârful Ministerului Educației: reforma curriculară pentru liceu a fost amânată pentru 1 ianuarie 2025 pentru a nu atrage „nemulțumiri” în campania electorală. Secretarul de stat Florian Lixandru: Nu am ieșit public cu propunerile pentru că vor genera dispute
Adoptarea planurilor-cadru pentru liceu, amânată din nou de Ligia Deca, intrată în campanie electorală / Acestea vor restrânge trunchiul comun, spune ministrul Educației: Elevii își vor putea alege în clasele a XI-a și a XII-a discipline care îi pasionează
Nimeni n-o să-și piardă catedra după noile planuri-cadru, spune secretarul de stat din Educație Florian Lixandru, care susține că va fi generată „o serie întreagă de temeri” din partea profesorilor: „Urmează o perioadă interesantă”
Ar fi trebuit întâi să începem cu planurile-cadru până să mutăm examenele de final, spune directorul Lucian Popa, despre suprapunerea cursurilor și Bacalaureatului în 2025: Este foarte ușor să spunem că facem Săptămâna Altfel sau Verde. Va fi buluceală
Noile-planuri cadru sunt în analiză și procesul este „foarte amplu” pentru că „ții legătura cu experții din domeniu, profesori, vorbești și cu ONG-urile, cu universitarul” – secretarul de stat din Ministerul Educației Bogdan Cristescu
Câte ore și posturi vor fi tăiate sau adăugate în școli pe noile planuri-cadru / Ligia Deca: Lucrăm la niște analize de impact. Până la finalul anului calendaristic trebuie să avem planurile-cadru
Ligia Deca: Noile planuri-cadru de liceu „o să le vedem în dezbatere publică în curând”
„Reducerea orelor de Limbă și literatură română” ar fi în discuții la nivelul Ministerului Educației, susține președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop / El califică educația antreprenorială drept „năzbâtie” și pledează pentru studiul Limbii latine
SURSE Sorin Cîmpeanu, demisionat de la Educație în plin scandal de plagiat, deschide lista PNL București la Senat. Este urmat de ministra Ligia Deca, candidată pentru fotoliul de senator. Monica Anisie, pe listele liberalilor la Camera Deputaților – Variante de lucru la organizația PNL București
BREAKING Planurile-cadru pentru liceu vor fi puse în dezbatere publică abia în septembrie, peste două luni, estimează ministra Ligia Deca. Este a treia amânare în acest an electoral / Data alegerilor parlamentare, discutată pentru septembrie de politicieni
Elevii care încep clasa a VIII-a pe 9 septembrie ar urma să învețe la liceu după programe școlare noi și să dea un Bacalaureat cu cel puțin 5 examene scrise și 4 de competențe, potrivit Legii Deca-Iohannis / Ministerul nu a pus în dezbatere până acum nicio propunere de programă școlară liceală

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Luni, 15 ianuarie, zi de plată a burselor pentru 1,2 milioane de elevi, după ce banii ar fi fost virați către școli / Peste 330 de lei ar urma să fie bursa de merit pe luna decembrie, cu 100 de lei mai puțin decât pragul minim stabilit prin lege

Luni, 15 ianuarie, elevii din țară ar urma să primească bursele pe luna decembrie, după ce sumele necesare au fost trimise către școli, prin inspectoratele școlare, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul…
Vezi articolul

Părinții care își retrag copiii de la școală sunt obligați să aducă dovada continuării studiilor și a domiciliului elevului, în termen de cel mult 60 de zile / În caz contrar, directorul școlii informează Serviciul de Siguranța Școlară al Poliției

Părinții care își retrag copiii din învățământul preuniversitar sunt obligați ca în termen de 60 de zile să prezinte “dovada continuării studiilor și acte doveditoare privind domiciliul elevului pentru asigurarea…
Vezi articolul