Planuri de intervenție umanitară pentru copiii din Ucraina, pregătite de organizația World Vision

506 vizualizări
Foto: © Oleksandr Grybanov | Dreamstime.com
Pe fondul crizei din Ucraina, organizația internațională World Vision transmite că va sprijini biroul din România în cazul în care vor veni refugiați din Ucraina în țara noastră, se arată într-un comunicat primit de Edupedu.ro. La nivel internațional, World Vision finalizează de urgență planuri de intervenție umanitară pentru familiile aflate în regiunile de risc.

Totodată, World Vision solicită concentrarea pe protejarea celor mai vulnerabili: copiii, potrivit comunicatului. 

Ca organizație prezentă în aproape 100 de țări pentru a sprijini copiii vulnerabili, World Vision avertizează asupra riscurilor pe care le prezintă criza din Ucraina pentru copiii din această zonă. Dacă situația va deveni tot mai gravă, iar nevoile umanitare vor crește, World Vision va sprijini populația aflată în risc. În prezent, toate organizațiile naționale lucrează la planuri de intervenție cu partenerii din teren.

„Pe măsură ce criza din Ucraina se agravează, World Vision se îngrijorează de riscul unui astfel de conflict pentru cei mai vulnerabili – copiii. În acest scop, World Vision finalizează planuri de urgență dacă devine necesar un ajutor umanitar de nivel ridicat”, a declarat Eleanor Monbiot OBE, liderul regional World Vision pentru Orientul Mijlociu și Europa de Est.

World Vision sprijină organizația din România în cazul unei crize de refugiați

„World Vision susține organizația din România în cazul în care copiii și familiile lor sunt strămutate forțat din Ucraina și au nevoie de asistență de urgență”, a mai precizat Eleanor Monbiot OBE, liderul regional World Vision pentru Orientul Mijlociu și Europa de Est.

World Vision finalizează planuri de urgență care vor fi activate dacă situația se va înrăutăți. În Orientul Mijlociu și Europa de Est, World Vision a sprijinit anul trecut 3,2 milioane de oameni prin programele de intervenție imediată în situații de criză. În cazul în care va fi necesar, organizația poate apela la această capacitate pentru a răspunde crizei din Ucraina.

“Într-o durere fără margini, copiii Ucrainei suferă. Iar când întreaga lume este neputincioasă în fața acestei tragedii, ne întoarcem cu gândul și cu rugăciunile înspre întreaga populație greu încercată. Se anticipează sute de mii de refugiați, sperăm că România va fi capabilă să-i primească. Lumea întreagă este speriată, apropierea pericolului ne înmărmureşte. Însă este momentul pentru solidaritate”, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv World Vision România.

Despre World Vision

World Vision este o organizație umanitară dedicată copiilor, familiilor și comunităților din care fac parte pentru a-și atinge întregul potențial abordând cauzele fundamentale ale sărăciei și nedreptății. World Vision sprijină toți oamenii, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. 

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educație, dezvoltare economică rurală, protecția copilului și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 31 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 25 de județe.

Foto: © Oleksandr Grybanov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prefectul Capitalei: Mâine se întrunește Comitetul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Școlar va decide închiderea școlilor / Medicii și asistenții de la școlile în scenariu roșu vor fi detașați la spitalele care tratează pacienți COVID

“Mâine se întrunește Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență”, a anunțat duminică seară prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu. În cadrul ședinței Comitetului, școlile din București vor schimba scenariul, dar decizia de…
Vezi articolul

Cel mai mare sindicat din educație anunță proteste și amenință Guvernul Ciucă cu pichetări “inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de decizie din București”, dacă nu acordă personalului nedidactic sporul pentru condiții de muncă. FSLI: Condamnăm discriminarea uriașă pe care o fac guvernanții în rândul bugetarilor

Cel mai mare sindicat din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, amenință Guvernul Ciucă cu proteste în stradă “la nivelul întregii țări, inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de…
Vezi articolul

Front unit în fața lui Tudorel Toader, în alegerile pentru funcția de rector la Universitatea Al.I. Cuza din Iași: Toți candidații cu număr relevant de voturi îl sprijină pe contracandidatul Liviu Maha în turul II / Toader: trebuie unele abordări nuanțate și îmbunătățite

Numărul candidaților la funcția de rector al Universității „Al.I. Cuza” din Iași care îl sprijină pe Liviu Maha, contracandidatul rectorului în exercițiu Tudorel Toader, în turul doi al scrutinului a…
Vezi articolul