Planuri-cadru 2023. “Vom dezvolta și acele competențe către care elevii au o înclinație mai mare. Este vorba de un curriculum la dispoziția școlii mult extins în funcție de profilul elevilor din fiecare școală”, iar la finalul clasei a VIII-a elevii vor face orientare școlară, spune ministrul Sorin Cîmpeanu

18.448 de vizualizări
Foto: AVE
Ministrul Educației a vorbit despre o nouă programă școlară care va intra în vigoare în septembrie 2023, bazată pe competențe adaptate elevilor, spune la Digi24. Ultima oară când Sorin Cîmpeanu a încercat să modifice programa școlară de liceu a fost în urmă cu un an când a lansat planurile cadru în dezbatere publică, dar apoi le-a retras după ce a primit prea multe propuneri.

Planurile cadru înseamnă lista de discipline și numărul de ore aferente pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a. Au fost realizate în 2020 și lansate în dezbatere publică după ce Sorin Cîmpeanu și-a preluat mandatul. Au fost însă retrase pentru a redacta unele noi, cu justificarea că ministerul a primit “prea multe propuneri”, 10 mii la număr. Iată ce declara atunci ministrul Sorin Cîmpeanu.

“Numărul de propuneri de modificare a fost atât de mare încât practic nimănui nu-i convin, am impresia că nu mai plac nici măcar celor care le-au făcut, sau celor care le-au validat. Și atunci poate e momentul să luăm o mică pauză și să ne mai gândim un pic”, spunea Sorin Cîmpeanu anul trecut.

Amânarea planurilor cadru la liceu a făcut ca elevii care au intrat în toamnă lui 2021 în clasa a IX-a și acum o termină să învețe după vechile planuri cadru, din 2009.

  • Citește despre planurile cadru lansate în dezbatere publică în 2021. Detalii aici

Acum, la un an de la retragerea planurilor cadru de liceu, ministrul Educației vorbește din nou despre noi planuri de învățământ și dă câteva indicii generale despre cum ar putea arăta curricula la liceu.

“Începând cu septembrie 2023 vom avea planuri de învățământ noi, curriculum adecvat adaptat conform cerințelor societății și conform nevoilor elevilor de a dobândi aceste competențe cunoscute, și astfel de evaluări standardizate (n. red cele din programul pilot care vor fi susținute de către elevi din 329 de școli și licee alese de ministerul Educației) vor sprijini inclusiv definirea planurilor de învățământ și a curriculei care trebuie să fie gata în septembrie 2023. Sunt un instrument serios de sprijin în acest sens,” spune ministrul Cîmpeanu.

De precizat, ministrul spune totuși că o schimbare importantă va fi aceea de a extinde curriculumul la decizia școlii.

“Avem un nivel al competențelor generale, avem competențe specifice în domeniul digital, avem competențe de comunicare nu numai în limba română, ci și comunicare în limbi de circulație internațională, avem competențe specifice adaptate profilului fiecărui elev pentru că vom dezvolta și acele competențe către care elevii au o înclinație mai mare. Este vorba de un curriculum la dispoziția școlii mult extins în funcție de profilul elevilor din fiecare școală,” a spus ministrul Cîmpeanu.

Un exemplu de curriculum la dispoziția școlii este la Colegiu “Gheorghe Lazăr” din București, acolo unde în cadrul unui proiect pilot, școala le permite un orar flexibil în care elevii pot urma cursurile pe care și le doresc, cu profesorul pe care îl aleg ei. În semestrul II, elevii de clasa a XII-a termină mai devreme cu 2 luni materia la disciplinele care nu sunt pentru BAC și apoi vin 3 zile la școală fizic, pentru a studia, după un orar propriu, ce materii doresc în pregătirea pentru BAC sau admitere la facultate. Astfel, un elev care a urmat profilul real în liceu dar își dorește să intre la o facultate cu profil uman, să aibă posibilitatea să se pregătească.

Curriculum la decizia scolii (CDS) reprezintă un segment al curriculumului naţional, care permite dezvoltarea de către fiecare unitate de învăţământ a propriului proiect curricular.

CDS cuprinde discipline/domenii de studiu/module de pregătire opţionale ofertate la nivel naţional şi/sau la nivelul unităţilor de învăţământ, numite generic opţionale.

Potrivit metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia şcolii, din 05.02.2021, numărul de ore pe săptămână alocat pentru CDS este stabilit prin planul-cadru de învăţământ pentru fiecare nivel de învăţământ şi clasă, după caz, în funcţie de filieră, profil, specializare/calificare, şi respectarea acestuia este obligatorie pentru toate unităţile de învăţământ cărora li se aplică acel plan- cadru.

  • Citește aici și ce propuneri aveau elevii în 2021, înainte de amânarea planurilor cadru pentru liceu.

Revenind la dialogul cu ministrul Educației la Digi 24, Sorin Cîmpeanu a spus și că la finalul clasei a VIII-a elevii vor face orientare școlară, fără să dea detalii dacă va fi o disciplină, o sarcină a dirigintelui la clasă sau a consilierului școlar.

“Avem de asemenea alături de aceste competențe și operațiunea de orientare școlară care va fi făcută la finalul clasei a VIII-a prin care aceste elemente definitorii pentru profilul fiecărui absolvent de învățământ gimnazial vor fi identificate și vor constitui o bază solidă pentru opțiunile fiecărui elev după absolvirea cursurilor gimnaziale pentru intrarea în liceu și mai apoi în facultate,” a spus Sorin Cîmpeanu.


7 comments
  1. Suntem la finalul lunii august si planurile cadru nu au aparut. In baza caror documente vor face profesorii schemele orare și planificarile? La clasele primare este plan cadru nou?

  2. Si carte, carte cand se vor invata elevii?
    In afara de saptamana altfel, de saptamana verde, de suflat in coarne si de cantat in struna elevilor… Cand vor învăța carte, cand isi vor asigura o cultura generala?
    E ușor de distrus si ce mai ramasese din invatamant.

  3. Ce discipline vor disparea si ce vor face cei care pe 13 iulie sustin acel examen de ocupare a unui post de suplinitor…cele titularizabile sunt ca ploaia in desert? Noua reforma va reduce nr de cadre didactixe asta e sigur

  4. Ion ,elevii nu aleg nimic,deciziile le iau alții .In toate domeniile din Romania decidenții sunt cei ce au putere,iar elevii sunt victimele sistemului

  5. In Romania opționalele se fac in funcție de interesele profesorilor.Toata lumea știe,inclusiv ministerul că se fac procese verbale false ,in urma unor ședințe cu părinții care în realitate nu exista ,unde ,,se votează” un optional ,totul o minciună.Profesorii care au opționale majoritatea nu fac nimic la ora respectiva,fac un program de optional vizat de inspectorat și doar atât,pierdere de timp pentru elevi , bani și ore in plus pentru profesori.

    1. Elevii aleg optionalele din lista de propuneri facuta de profesori. Daca elevii nu aleg optionalul nu se face. Nu baga pe gat nimeni nimanui nimic. Optionalul este mai lejer pentru ca elevii doresc asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modificarea procedurii de testare a elevilor din instrucțiunea Ministerului Sănătății, ca să cuprindă modul de raportare a rezultatului, precum și responsabilitatea asamblării kiturilor, cerute de Consiliul Național al Elevilor. Aceștia solicită remedierea de urgență a lipsei testelor de salivă din școli

Remedierea de urgență a lipsei testelor din școli, după doar o săptămână în care aceste kituri de testare au fost asigurate, este solicitarea Consiliului Național al Elevilor pentru autoritățile din…
Vezi articolul

Transportul gratuit al elevilor către şcoli este imposibil de asigurat de companiile de transport rutier, anunță operatorii din domeniu. Consiliul Județean Prahova susține că nu s-au alocat bani de la bugetul de stat pentru decontarea biletelor

Transportul gratuit al elevilor către şcoli este imposibil de asigurat de companiile de transport rutier, din cauza mai multor neclarităţi din prevederile legislative emise de Guvern, în urma cărora operatorii…
Vezi articolul