Planul inspectorului școlar general din Dolj pentru „eficientizarea”, fără desființare de clase, a învățământului simultan: Elevi din mai multe structuri, respectând distanțe, vârsta elevilor, pot învăța într-o clasă de sine stătătoare / E o viziune pe termen lung

4.339 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
În învățământul simultan din județul Dolj învață în prezent 3.573 de elevi, în 71 de unități școlare, conform datelor primite de Edupedu.ro de la Inspectoratul Județean Dolj. Soluția propusă de Inspectorul școlar general Daniel Ion implică “regruparea elevilor dintr-o școală în care mai mulți copii învață simultan, respectând distanțe și vârsta elevilor”.

Învățământul simultan înseamnă că învățătorul sau profesorul predă într-o clasă în care sunt elevi de diferite vârste, din ani de studiu diferiți. Declinul demografic, care afectează în special mediul rural și orașele mici, este una dintre cauzele învățământului simultan. Mai puțini copii înseamnă școli închise. Dar ca să nu fie închise școlile, legislația permite desfășurarea simultană a învățării.

Fostul Ministru al Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, cataloga învăţământul în sistem simultan drept ”o nenorocire” şi susţinea că acesta trebuie să dispară.

“Nu este vorba o reducere, nu se desființează nicio clasă sau școală. Este o eficientizare și o comunicare mai bună între unitățile școlare și UAT-uri privind organizarea rețelei școlare. Nu poți să schimbi lucrurile la 180 de grade de azi. Nu am primit ordin de la Minister legat de învățământul simultan, dar reducerea fenomenului este una dintre prioritățile sistemului educațional”, a declarat Daniel Ion, pentru Edupedu.ro.

Cum face practic această eficientizare, dacă nu se desființează nicio clasă?

Daniel Ion: “Există posibilitatea de a aduna elevii din toate structurile. Dacă ai o școală cu mai multe structuri și există posibilitatea de a aduna elevii din mai multe structuri, respectând distanțe, vârsta elevilor, ei pot învăța într-o clasă de sine stătătoare, adică ai trei structuri și una e cu 4, 5 elevi de clasa a II-a, 7 de clasa a II-a sunt în a doua structură, 10 la a treia structură. Îi grupezi. Este un proces complex, poate fi eficientizat la modul acesta, fără reduceri, fără desființări. Inclusiv programul orar reprezintă o țintă pentru noi. Printr-o utilizare eficientă a spațiilor de învățare, ne dorim creșterea numărului de școli în care se învață într-o singură tură (într-un singur schimb – dimineața)”.

Cum se va asigura transportul elevilor care învață simultan?

Daniel Ion: “Prin PNRR se va face una dintre investițiile majore din învățământ, dotarea cu microbuze școlare, microbuze școlare electrice. Dacă vor fi dotate mai multe unități școlare cu microbuze electrice, atunci vor avea transport asigurat, este o viziune pe termen lung, nu este ceva care poate fi făcut mâine”.

Situația învățământului simultan în județul Dolj
  • 3.573 de elevi învață, în prezent, în regim simultan în județul Dolj, conform datelor primite de Edupedu.ro de la Inspectoratul Județean Dolj.  
  • În anul școlar 2021-2022 au fost 233 de clase în regim simultan și în acest an școlar sunt 234 de clase, din care 173 sunt în învățământul primar.
  • Activitatea de învățământ în regim simultan se desfășoară în 71 de unități școlare.
Citește și:
10% din elevii din clasele primare, din România, învață simultan cu elevi din alți ani de studiu. Aproape 92% din dintre aceștia sunt din mediul rural
Sorin Cîmpeanu: Vrem să dispară învățământul simultan, nu să îl îmbunătățim / Tablele inteligente în clase sunt printre soluțiile ministrului

3 comments
  1. ideea geniala a acestui ” general” este sa plimbe elevii. invatamant simultan exista, cu precadere, in mediul urban. ce vrea dlui este sa se plimbe transportul scolar prin 7 sate sa adune elevii de clasa a II-a ca sa-i duca intr-un singur loc. nu e neaparat proasta aceasta solutie, dar depinde mult de realitatea din teren, caci daca faci naveta cu microbuzul scolar 100 km, nu vad unde este eficientizarea dpdv economic.

  2. >> reducerea fenomenului
    Ar trebui redusi fenomenalii astia de la conducere intai, gen Campeanu, Deca. Poate le ia locul acest inspectoras curajos, cu idei si initiativa.

    1. Laudabila initiativa. In sfarsit vad un inspector ce nu danseaza dupa cum cere Ministerul. Si cauta solutii atat pentru elev, cat si pentru profesor. Ca pana la urma, de bunastarea reciproca in procesul educativ, depinde si succesul lui. Ma intreb: Ce bunastare are si cu ce inima vine la scoala un copil ce stie ca urmeaza sa fie dezradacinat si ca va merge poate si zeci de km la alta scoala, sau un profesor cu familie,copii, necazuri, caruia poate ii cade postul prin restrangere? Daca toti inspectorii ar cauta ca el solutii, nu ca ghiocelul Ada de la Botosani, spre exemplu ce are in cincinal cum sa desfiinteze ea cat mai multe scoli si posturi prin interzicerea simultanului, poate ar fi o schimbare in educatie.Cu putin efort si cooperare la orar si transport s-ar gasi intelegere si solutii. Pentru cine are urechi sa auda. Cine nu, sa stea asa in ignoranta. E o tara de ignoranti. Nu ne mai mira nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Sănătății suplimentează paturile din spitale pentru copiii cu COVID-19. Ioana Mihăilă: Atunci când avem un caz pozitiv într-o clasă, copiii vaccinați și cu test negativ pot continua să învețe față în față, dacă incidența este sub 6 la mie

Ministerul Sănătății va lua măsuri de suplimentare a paturilor pentru copii în unitățile de anestezie-terapie intensivă, pe fondul intensificării valului 4 al pandemiei de coronavirus și pe fondul redeschiderii școlilor…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Modele de subiecte pentru Definitivat 2024, publicate de Ministerul Educației – descarcă documentele pentru peste 100 discipline școlare / Proba scrisă are loc pe 24 iulie 2024

Modelele de subiecte pentru examenul național de definitivare în învățământ 2024, pentru profesorii de gimnaziu și liceu, au fost publicate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici în Evaluare.…
Vezi articolul
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com

VIDEO Cu 10 zile înainte să înceapă școala, ministrul Educației nu știa câți elevi revin în bănci. Cîmpeanu: Am o problemă cu reținerea cifrelor, nu mă prea pricep la cifre și o să îmi permit să nu vă ofer acest răspuns acum

Întrebat de EduPedu.ro într-o conferință de presă de joi, 25 august, care este numărul elevilor care încep școala în România pe 5 septembrie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că…
Vezi articolul

FOTO Arheologii au reînceput săpăturile la mănăstirea cisterciană de la Igriș. Abația – una reprezentativă pentru Regatul Maghiar medieval și locul de înhumare pentru regele Andrei al II-lea și soția sa, Yolanda de Courtnay

Poveștile Banatului sunt departe de a fi cunoscute în totalitate. În 2013, printr-un parteneriat între Muzeul Național al Banatului și Universitatea Catolică “Peter Pazmany” din Budapesta, a început cercetarea la…
Vezi articolul