Planul-cadru care circulă online și prevede tăieri de ore, introducerea de discipline transdisciplinare, dispariția Istoriei ca materie de sine stătătoare, eliminarea unei ore de limbă străină este “exclus”, a anunțat oficial ministrul Educației, Monica Anisie. Documentul dezmințit vehement de ministrul Educației s-a viralizat, după ce parlamentul a votat legea care taie cel puțin 5 ore pe săptămână la gimnaziu.
Legea care mișcorează numărul de ore la gimnaziu va conduce la realizarea unui nou plan-cadru, a anunțat în urmă cu o săptămână ministrul Educației.
Într-un mesaj publicat în această seară pe pagina sa de Facebook, Monica Anisie anunță următoarele:
“Dragi colegi profesori, dragi elevi, stimați părinți,
Consecvență în ceea ce am afirmat public, înainte de toate deciziile pe care le voi lua, ne vom consulta!
Motiv pentru care, vă rog să nu dați crezare zvonurilor (de exemplu, plan-cadru care circulă pe rețelele de socializare sau eliminarea clasei pregătitoare)!
EXCLUS!
Toți cei care mă cunosc știu că sunt un om de cuvânt!”
Ministrul a revenit apoi la unul dintre comentatori, care atașase planul-cadru de mai jos și următorul comentariu – “Multumim! Acesta se vehiculeaza si chiar suntem informati de conducere ca se pune in aplicare!”. În replică, Monica Anisie a scris: “Exclus”.
Planul-cadru la care se referă Monica Anisie și pe care îl exclude din planurile Ministerului Educației:
Planul-cadru, generic, este documentul prin care Ministerul Educației stabilește numele materiilor pe care le învață copiii în fiecare clasă școlară, precum și numărul de ore pe săptămână repartizat fiecărei discipline.
Compară cu planul-cadru de gimnaziu în vigoare în prezent:
Descarcă de aici Planul-cadru pentru gimnaziu, în vigoare în prezent
Citește și:
-
Sindicalist: Ministrul Educației ne-a garantat că nu vor fi tăiate orele brutal, de la 1 septembrie 2020
-
Anisie revine asupra declarației că va tăia din disciplinele de la școală pentru a reduce numărul orelor: Nu trebuie neapărat
-
BREAKING Iohannis a promulgat legea care scade numărul de ore în școală și liceu: tăierea a peste 5 ore la gimnaziu a devenit oficială
-
Ministrul Educației anunță un nou plan-cadru pentru gimnaziu și liceu: Este vorba de tăiat discipline. Să fie construite din perspectiva a ceea ce un elev poate duce, nu a ceea ce profesorul ar trebui să aibă
-
Parlamentul a votat scăderea numărului de ore la școală și liceu. Elevii din învățământul primar – 20 de ore/săptămână, elevii de gimnaziu – 25 de ore săptămânal
-
Mircea Miclea, despre impactul reducerii numărului de ore pentru elevi: Implementarea after school-ului, păstrarea în curriculum doar a temelor de examen, normele profesorilor rămân la fel
4 comments
Ma întreb cu toate mijloacele moderne de predare cum as putea eu sa ating obiectivele specifice educației fizice școlare prin predarea on line?
Sunt și eu parțial de acord cu Firica Ghe. Dar ma întreb cu toate mijloacele moderne de predare cum as putea eu sa ating obiectivele specifice educației fizice școlare prin predarea on line?
Da, sunt de acord partial cu dl Firca Ghe. Daca tinerii vor , sunt plini de elan sa educe si sa instruiasca de la catedra /si nu numai noile generatii, ar fi bine ( ade mult ar conta experienta cadrelor mai in varsta ) sa li se asigure un loc in sistemul nostru insa….cat priveste tonul expeditiv la adresa celor carora le poate multumi devenirea , ma indoiesc sa fie persoana potrivita la locul potrivit . Un om lipsit de respect la adresa predecesosilor si atat de vehement in dorinta de a-i nihila , nu are cum sa educe corect . In speranta ca isi va reevalua pornirile, eu ii doresc , totusi, un viitor pe masura asteptarilor sale. Sunt una dintre acele persoane care si-ar dori o pensie linistita dupa vacarmul anilor de la catedra.
cu tot respectul,
o ….,,fosila ,, in devenire
SA PLECE PENSIONRII de la catedre! Sunt invechiti, fara ei se poate merge inainte…..ei ne tin pe loc!!!!
TINERII asteapta , vor, sunt devotati, pusi pe treaba …..dar nu sunt lasati de fosile invechite!!!!