Testarea internațională PISA 2022 va avea loc în România timp de două luni, din 4 aprilie până pe 30 mai, potrivit unui anunț publicat în Revista de Pedagogie de coordonatoarea testării, Unitatea de Cercetare în Educaţie (fostul Institut de Ştiinţe ale Educaţiei, desființat de ministrul Monica Anisie în 2020), care face parte acum din Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație – CNPEE.
Evaluarea se adresează elevilor cu vârsta de 15 ani.
„În perioada 4 aprilie – 30 mai se va desfăşura faza principală a acestei cercetări, care implică evaluarea unui eşantion reprezentativ alcătuit din 7.350 de elevi din 180 de şcoli, dintre care 1.050 de elevi care învaţă în limba maghiară”, potrivit sursei citate.
PISA este abrevierea Programme for International Student Assessment și este un studiu
comparativ internaţional iniţiat de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, în trei domenii principale: lectură, matematică şi ştiinţe. PISA este o evaluare internaţională standardizată care se adresează elevilor cu vârsta de 15 ani, se arată în articolul amintit.
Este pentru prima dată când România susține acest test digitalizat, după ce până în 2018 toți elevii români au susținut testarea cu pixul pe hârtie. OCDE nu mai accepta de la această ediție state care să susțină testul altfel decât digitalizat.
Ce spun specialiștii despre evaluare:
Evaluarea PISA pune accent pe competenţele necesare pentru viaţa personală, socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii – cu alte cuvinte accentul nu cade neapărat pe ceea ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă.
Evaluarea PISA nu este comprehensivă, adică nu testează toate rezultatele învăţării, toate achiziţiile elevilor în preajma finalizării învăţământului obligatoriu, ci vizează un set de competenţe definite în cadrul de referinţă, la nivel internaţional, pentru fiecare domeniu de testare.
Anul trecut a fost deja organizată o etapă de pretestare, în perioada 4 mai – 4
iunie 2021. „La pretestare au participat 43 de şcoli din România şi 2221 de elevi care au susţinut evaluarea computerizată, cu o rată de participare de 94,7%. Evaluarea a presupus rezolvarea de teste cognitive din domeniile matematică, ştiinţe, lectură şi gândire creativă, cât şi oferirea de răspunsuri la două chestionare: chestionarul general al elevului şi chestionarul privind TIC”.
Administrarea evaluării PISA se realizează sub coordonarea unui consorţiu internaţional, pregătirea şi adaptarea la nivelul fiecărei ţări participante a instrumentelor de evaluare fiind realizată de un centru naţional, desemnat de Ministerul Educaţiei. România este una din cele peste 80 de ţări care iau parte la evaluarea PISA, potrivit articolului.
Nici acum, la 3 ani de la anunțarea rezultatelor Unitatea de Cercetare din CNPEE nu a publicat Raportul PISA 2018. Documentul a fost eliminat din site la scurtă vreme după ce a fost publicat pe acest link: https://www.ise.ro/raport-national-pisa-2018, pe 30 septembrie 2021. Rezultatele detaliate au fost anunțate de toate statele, în același timp cu OCDE, în decembrie 2019.
Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.