Toate şcolile din Bucureşti sunt închise vineri. Peste 26 de mii de părinţi cer zi liberă de la serviciu atunci când se închid şcolile, printr-o petiţie

897 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Şcolile, liceele şi grădiniţele, private sau de stat sunt închise vineri, 31 mai 2019, cu ocazia vizitei Papei Francisc în România. Anunţul a fost făcut de Inspectoratul Şcolar Bucureşti la începutul săptămânii. În acest context, peste 26.000 de părinți au semnat o petiție care cere ca în zilele când sunt închise unitățile de învățământ din cauza unor evenimente la zi, să primească și părinții liber astfel încât să poată să își supravegheze copiii.

O astfel de măsură ar fi chiar necesară în cazul copiilor mai mici de 7 ani, care nu pot fi lăsați singuri acasă, atrag atenția semnatarii petiției.

Iată textul petiției:

„Este ger ? Vine Papa ? Este vreo epidemie sau cine stie ce alta calamitate ? Primaria / Inspectoratul scolar decide imediat sa inchida scolile, gradinitele si cresele, fie ca sunt de stat, fie particulare, iar tu te vezi pus in situatia de a gasi cat mai repede o solutie, caci un copil mic de 2-3-5-7 ani cu siguranta nu poate fi lasat singur acasa ! Sustine petitia pentru a primi zile libere de la stat, pentru unul din parinti, fie ca esti angajat in mediul privat, fie de stat atunci cand se ia o asemenea decizie!

P.S. Solutia pentru descongestionarea traficului nu este sa se inchida orasul/scolile, ci sa se gaseasca solutii viabile, reale si practice.

De ce este important?

Ar elimina bataia de cap cu care se confrunta parintii cand sunt anuntati cu 1-2 zile inainte ca scoala/gradinita se inchide. E foarte greu sa gasesti o solutie pe ultima suta de metri. Implicit aceasta decizie va contribui la siguranta copiilor și incurajarea parintilor sa petreaca mai mult timp cu copiii lor.”

Joi, 30 mai, au fost închise 110 şcoli din Bucureşti, atât de stat cât şi private, în special cele aflate în apropierea traseului pe care Suveranul Pontif îl va avea în Capitală.

CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SANCTITĂŢII SALE PAPA FRANCISC ÎN ROMÂNIA
31 MAI – 2 IUNIE 2019

  1. Vineri, 31 mai 2019

    Roma – Bucureşti

    • 08:10 – Plecarea cu avionul de pe Aeroportul din Roma/Fiumicino spre Bucureşti

    • 11:30 – Sosirea pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni din Bucureşti

    • Primirea oficială pe aeroport

    • 12.05 – Ceremonia de bun venit la intrarea în complexul Palatului Prezidenţial Cotroceni

    • 12.20 – Vizita de curtoazie la preşedintele României în Palatul Prezidenţial Cotroceni

    • 12.50 – Întâlnirea cu primul ministru în Palatul Prezidenţial Cotroceni

    • 13:00 – Întâlnirea cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic în Palatul Cotroceni

    • Discursul Sfântului Părinte

    • 15:45 – Întâlnirea privată cu patriarhul în Palatul Patriarhiei

    • 16.15 – Întâlnirea cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române în Palatul Patriarhiei

    • Discursul Sfântului Părinte

    • 17.00 – Rugăciunea “Tatăl nostru” în noua catedrală ortodoxă. Salutul Sfântului Părinte

    • 18.10 – Sfânta Liturghie în catedrala catolică “Sfântul Iosif”. Omilia Sfântului Părinte

  2. Sâmbătă, 1 iunie 2019

    Bucureşti – Bacău – Şumuleu Ciuc – Iaşi – Bucureşti

    • 09:30 – Plecarea cu avionul la Bacău

    • 10:10 – Sosirea pe aeroportul din Bacău şi transferul cu elicopterul la stadionul din Miercurea-Ciuc

    • 11.30 – Sfânta Liturghie la sanctuarul din Şumuleu Ciuc. Omilia Sfântului Părinte

    • 16.10 – Transferul Sfântului Părinte cu elicopterul pe aeroportul din Iaşi

    • 17:25 – Vizita la catedrala “Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi

    • 17.45 – Întâlnirea mariană cu tinerii şi cu familiile pe platforma din faţa Palatului Culturii din Iaşi

    • Discursul Sfântului Părinte

    • 19:00 – Plecarea cu avionul spre Bucureşti

    • 20:00 – Sosirea pe Aeroportul Henri Coandă-Otopeni la Bucureşti

  3. Duminică, 2 iunie 2019

    Bucureşti – Sibiu – Blaj – Sibiu – Roma

    • 09:00 – Plecarea cu avionul la Sibiu

    • 09:40 – Sosirea pe Aeroportul din Sibiu şi transferul cu elicopterul la Blaj

    • 11.00 – Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii la Blaj

    • Omilia Sfântului Părinte

    • Regina Coeli

    • 13:25 – Prânzul cu suita papală

    • 15.45 – Întâlnirea cu comunitatea rromă din Blaj. Salutul Sfântului Părinte

    • Transferul cu maşina închisă la Stadionul Municipal

    • 16.35 – Transferul Sfântului Părinte cu elicopterul pe aeroportul din Sibiu

    • Sosirea pe aeroportul din Sibiu

    • 17.20 – Ceremonia de rămas bun

    • 17:30 – Plecarea cu avionul papal la Roma/Ciampino

    • 18:45 – Sosirea la Aeroportul Roma/Ciampino

Sursă foto: Freepik.rom


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezolvarea subiectelor de Mate-Info – Bacalaureat 2024. Profesorul Marius Perianu, coordonator al lotului de elevi olimpici juniori: Subiecte în general accesibile, fără „asperități”. Ar trebui să se obțină rezultate mai bune decât în anii precedenți

Subiectele au fost în general accesibile, fără „asperități”, la examenul de Bacalaureat 2024, la Matematică-Informatică, spune profesorul Marius Perianu pentru Edupedu.ro. Absolvenții de liceu ar trebui să obțină rezultate mai…
Vezi articolul